Cum ne-a schimbat pandemia?

Când trebuia să înceapă să plouă cu flori în luna martie, a început o ploaie cu pietre. Lumea s-a schimbat peste noapte. Ghioceii și toporașii nu mai aveau același parfum. Mărțișoarele nu mai erau dăruite cu aceeași ardoare. Sărbătorile nu mai aveau farmec. Viața căpătase o altă formă. Regulile ne-au impus să ne izolăm, să ne baricadăm, să stăm departe de oameni. Începuse un adevărat război pentru care nimeni nu era pregătit nici să-l înfrunte, nici să-l trăiască. Teama a devenit, în scurt timp, panică. Luni întregi întreaga noastră activitate a luat o pauză. Ne-am oprit. Dar oare în această pauză, câți dintre noi au găsit timp să mediteze? Oare câți dintre noi au avut, în sfârșit, timp pentru tot ceea ce nu reușeau înainte?

Noi, oamenii, mereu ne plângem de lipsă de timp. Avem nevoie de timp pentru odihnă, pentru micile bucurii, pentru cei de alături, pentru noi înșine, iar atunci când ni s-a oferit timp – nu mai știam cum să-l folosim. Ne durea acest timp din care nu primeam decât teamă și nesiguranță. Brusc, timpul în plus a devenit de prisos.

Pandemia ne-a schimbat. Moral, psihic, intelectual. Unii dintre noi au găsit timp și înțelepciune să facă o retrospectivă. Să se gândească la marea goană în care se afla omenirea. Să pună pe o balanță lucrurile care contează cu adevărat și cele fără de care am putea trăi, dar ne zbatem să le obținem din orgoliu. Să mediteze și să conştientizeze faptul că până și situația gravă în care ne-am pomenit poate să ne ofere lecții din care să luăm ceva bun.

.

Poate că a venit ca un semn la care trebuie să ne gândim. Ca o încercare peste care trebuie să trecem. Ca o lecție pe care trebuie să o asimilăm.

Pentru că în viață, uneori, e nevoie să luăm o pauză…

E nevoie să ne oprim, să privim în urmă și să ne autoanalizăm. E nevoie să ne gândim la ceea ce am făcut, la ceea ce am vorbit, la cei pe care i-am rănit sau i-am dezamăgit.

Oricât de dur ar suna, pandemia ne-a fost de folos. Evident, orice experiență este utilă în măsura în care înveți ceva bun din ea, chiar dacă experiența în sine a fost una urâtă, dureroasă și grea.

Ni s-a dat posibilitatea să învățăm altfel. Da, poate că școala online nu o va înlocui pe cea din sălile de clasă, dar este o alternativă prin care putem merge înainte. Oare ar fi fost mai util dacă se renunța în mod complet la învățătură pe durata pandemiei? Între a sta pe loc și a merge încet, alege întotdeauna să mergi încet, chiar dacă vei ajunge mai târziu la destinație, iar drumul ți se va părea mai greu și întortocheat, cel puțin nu vei stagna. Într-un final, vei ajunge și te vei bucura de faptul că ai ales să depui mai mult efort atunci când ar fi fost mai simplu să stai pe loc și să nu faci nimic.

Fă un exercițiu: ia un text și citește-l de zece ori. A unsprezecea oară îți vei da seama că l-ai învățat deja. De unul singur, fără ajutor. Poate că nu e cea mai efectivă variantă, dar e o alternativă. E un mod de a merge înainte atunci când întreaga omenire a fost îngenuncheată.

Statul în casă. De la confortul propriu la plictisire în masă. Timpul e întotdeauna același, dar modul în care alegem să-l trăim face toată diferența. Citește! Documentează-te! Meditează! Ajută-l pe cel de lângă tine! Fă ceva constructiv pentru tine și dezvoltarea ta personală!

Autoizolarea. Să ne oprim după toată goana în care ne aflam este, într-adevăr, un exercițiu de voință, pentru că ne pune la încercare responsabilitatea, capacitatea de gestionare a timpului și dorința arzătoare de a ieși, de a ne distra, de a ne bucura de toate posibilitățile oferite de viață. Nimănui nu i-ar plăcea să i se interzică ceva care îi aduce plăcere.

Dar…

Pandemia ne-a învățat să ne limităm la strictul necesar. Ne-a învățat să fim mai rezervați, mai chibzuiți, mai responsabili. Din păcate, n-au învățat toți să se descurce, dar probabil n-au învățat doar cei care nu și-au dorit. Pentru că învățarea ține și de voință.

Evident, pandemia ne-a făcut mai tenebroși, înfricați, nesiguri. Ziua de mâine nu mai e la fel de senină în mintea multora dintre noi. Lumea trăiește ca prin ceață și încearcă să se descurce pe dibuite. Oscilăm între da și nu, între acum și mai târziu, între normal și anormal, între certitudine și incertitudine. Orbecăim în întuneric, luptând totodată cu el pentru lumină. Râdem și plângem mai mult online. Învățăm să învățăm mai mult singuri. Trăim sub semnul întrebării cu mintea încărcată de incertitudine, iar inima – de neliniște.

Totuși, viața continuă, iar noi suntem obligați să ținem pasul cu ea. Luptând, învățând, căutând, dar mergem înainte.

Pandemia ne-a schimbat. De la o emisferă la alta, suntem plini de schimbări care s-au produs în interiorul și exteriorul nostru. Un singur lucru, însă, ar trebui să rămână neschimbat: credința în Dumnezeu, căci numai prin ea ajungem la El, iar de la El vine speranța în bine și puterea de a lupta pentru lumină și liniște.

Marinela Lungu

20.08.2020