joi, 31 martie 2016

Tainele Inimii

Inima – cufărul plin de taine nedeslușite niciodată pînă la capăt. Adînc, ca o mare. Uneori prea plin, alteori prea gol. Uneori scufundîndu-se, alteori ținîndu-se la suprafață. Uneori pierdut, alteori regăsit.
Inima știe să dosească în fiecare ungheraș cîte o amintire. Și o așează pe fiecare la locul potrivit. Unele în față, altele mai spate. Pe unele își dorește să le păstreze, pe altele să le ascundă cît mai adînc pentru a uita de ele, căci o rănesc, o supără și o înțeapă. Cîte le suportă, cîte la rabdă, cîte le ascunde...pe toate le adună, de parcă ar avea spațiu nelimitat. Cu toate că-i atît de mică și fragilă, reușește să păstreze nu numai cele mai mari bucurii, ci și cele mai mari suferințe.
Chiar dacă unii oameni o iubesc, iar alții o disprețuiesc, inima îi păstrează pe toți. Niciunul nu pleacă fără a lăsa urme. Niciunul nu rămîne fără amintire în cămara inimii. Ea pe toții îi adună, și chiar dacă pe unii ar vrea să-i risipească, așa cum s-a risipit ea de-atîtea ori, totuși calcă pe mîndrie și-i păstrează, acolo, într-un ungheraș dosit. Ea are momente-n care bate ca un clopot în zi de duminică, de parcă-ar chema îngerii să vină să-i aline durerea, s-o mîngîie și s-o ia în brațe. Își deschide porțile, așteptînd să i se reverse lumină în interior, căci tot ea transmite lumina și-n exterior.

Oricît de grea i-ar fi povara, o duce pînă la capăt. Oricît n-ar fi călcată, reușește să se ridice și să se înalțe. Toate astea, pentru că are o putere nebănuită. Putere pe care o ia din dragoste de oameni și de lucruri frumoase. Cu toate că atît dragostea, cît și frumusețea-n lume sunt tot mai rare, inima are darul de a le căuta fără oboseală, de a le găsi chiar și-atunci cînd par a fi inexistente și de a le păstra chiar și-atunci cînd par a fi imposibil de păstrat.  Pentru că doar ea, inima, este cea care dăinuie viață, naște sentimente și le înalță spre Cer. Așa se naște Veșnicia. Doar cîntecul inimii e auzit de îngeri. Doar prin glasul inimii Îi putem vorbi lui Dumnezeu. Doar cu ochii inimii putem vedea adevărata frumusețe. Și doar cu inima putem simți adevărata dragoste!

Inima este un adevărat univers plin de mistere. Lacrimi neplînse, cuvinte nerostite, bucurii netrăite pînă la capăt, amintiri ce bîntuie, oameni plecați, răni adînci...Și printre toate astea, rămîne loc și pentru o mîngîiere caldă, o atingere cutremurătoare, un sărut sfios, dar dulce, o strîngere de mînă puternică, o îmbrățișare-n care se ascund toate visurile, toate gîndurile, toate rugăciunile și toate sentimentele din interior...

Marinela Lungu
31.03.2016


duminică, 20 martie 2016

Dorul

Dorul. Cine l-a văzut? Nimeni. Cine l-a simțit? Toți.
Este mai mult decît o lipsă, mai mult decît o necesitate. E o liniște apăsătoare și dureroasă, o liniște în care îți auzi doar bătăile ritmice ale inimii care parcă așteaptă, parcă zăbovește, parcă speră...
A-ți fi dor este mai mult decît a avea nevoie. A-ți fi dor înseamnă a fi însetat de căldură, dragoste și înțelegere. Dorul e ca un foc în piept. Arde pînă mistuie. El înfierbîntă inima și răcește lacrimile. El dublează rugăciunile, neliniștile, gîndurile. Cînd ți-e dor nu ceri doar pentru tine, nu te rogi doar pentru tine, ci și pentru cel de care și-e dor.  Nu ceri cît nu poți primi și cît nu ți se poate oferi. Ceri doar protecție pentru cel care ți-e aproape de suflet.

Dor. De-un zîmbet, de-o îmbrățișare, de-un cuvînt. Dor de-o zi. Dor de-un moment. Dor de-o clipă cît o veșnicie. Dor de timpul în care timpul mai avea timp, sens și culoare. Dor de oamenii care mai aveau răbdare, demnitate și onoare. Dor de vremea-n care momentele nu erau măsurate în dependență de durată, ci de intensitatea lor. Dor de acei oameni care întotdeauna vin fără să-i chemi, știind că inima ți-e mereu deschisă să-i primești...
Sau...dor de oamenii care credeai că există, dar, de fapt, erau o închipuire. Dor de-o închipuire. 

Dor de-o nălucire. Dor de-o poveste care niciodată n-a existat, dar a dăinuit mult în sufletul tău. Dor de-o realitate frumoasă. Dor de oameni reali, calzi, sinceri. Dor de înțelegere, mîngîiere, sprijin. Dor de frumusețe, bunătate, sufletism. Dor de valori, dor de cultură, dor de tradiții.

Dor de Oameni adevărați. Dor de oamenii dragi ție. Dor de tot ce ați împărțit împreună. Dorul de frumos niciodată nu poate fi potolit, la fel cum dorul de Oameni valoroși nu poate fi stins nici măcar atunci cînd îi strîngi în brațe cu toată forța de care ești în stare...
Marinela Lungu
20.03.2016

sâmbătă, 5 martie 2016

Vei înțelege...

  • Vei înțelege de ce ai plîns atît de mult abia atunci cînd vei zîmbi din tot sufletul, iar lacrimile reci și înțepătoare vor deveni lacrimi dulci și tămăduitoare.
  • Vei înțelege de ce ți-a fost înveninat sufletul abia atunci cînd îți va fi inundat de-un balsam tămăduitor...
  • Vei înțelege de ce ți-au fost reproșate anumite lucruri, de ce ai fost învinuit sau batjocorit abia atunci cînd va veni cineva și va scoate la suprafață toată lumina pe care o ascundeai în interior.
  • Vei înțelege de ce a trebuit să te tîrăști atît de mult abia atunci cînd cineva te va învăța să zbori.
  • Vei înțelege de ce te-au rănit atît de mult tonurile răstite abia atunci cînd auzul îți va fi mîngîiat de voci calde și melodioase.
  • Vei înțelege de ce ți-au fost retezate aripile abia atunci cînd cineva te va ajuta să le crești din nou și ți le va săruta.
  • Vei înțelege de ce ți-a fost sufletul cenușă abia după ce din ea se va înălța un castel.
  • Vei înțelege de ce ți-a fost strivită inima de indiferență și răceală abia atunci cînd va fi înconjurată de dragoste și înțelegere.
  • Vei înțelege de ce ți-a fost atît de frig abia atunci cînd cineva te va încălzi.
  • Vei înțelege de ce ai așteptat atît de mult abia atunci cînd venirea cuiva te va salva.
  • Vei înțelege de ce ți s-au spulberat de-atîtea ori visele abia atunci cînd bucuria de a fi împlinite îți va îmbrățișa sufletul.
  • Vei înțelege de ce ai fost atît de îngrozit/ă, stresat/ă, judecat/ă abia atunci cînd vei ajunge să te simți liniștit/ă, susținut/ă, consolat/ă.
  • Vei înțelege abia atunci că Dumnezeu nu ne dă cît nu putem duce și că nu ne lasă niciodată să ne pierdem fără a ne ajuta să ne regăsim.
  • Vei înțelege...și vei simți într-un final că toate trăirile tale care te-au făcut să suferi au fost recompensate înzecit!

Marinela Lungu
05.03.2016