duminică, 30 august 2020

Romanul "Să nu mă lași" inclus într-o Campanie de Lectură

Începând cu 1 iulie s-a desfășurat o Campanie de Lectură în care a fost inclus romanul "Să nu mă lași". Astăzi se încheie. Pe toată durata campaniei am avut bucuria să cunosc cititori, să primesc poze, postere, dialoguri din roman interpretate de către cititori. Am asistat în mediul online la desfășurarea activităților pe baza romanului meu și fiecare dintre ele mi-a adus împlinire. Cea mai mare comoară a unui autor sunt cititorii săi, iar cea mai mare bucurie - certitudinea că este citit. 




Aduc mulțumire bibliotecarilor care s-au ocupat de promovarea cărții și monitorizarea activităților! Mulțumesc cititorilor care au găsit în cartea mea un prieten de nădejde și mi-au transmis gânduri frumoase însoțite de poze sugestive! 

Mulțumesc tuturor celor care mi-au adus zilnic câte o bucurie! Vă asigur toată recunoștința și prețuirea mea! Mă bucur că romanul meu a ajuns într-o Campanie de Lectură, iar astfel a ajuns și la mai mulți cititori dornici de lectură! 

Atașez mai jos doar o parte din pozele primite. Am cei mai bravi și creativi cititori!

Piesa de pe fundal: Cezara - Să nu mă laşi












Marinela Lungu
30.08.2020

joi, 20 august 2020

Cum ne-a schimbat pandemia?

Când trebuia să înceapă să plouă cu flori în luna martie, a început o ploaie cu pietre. Lumea s-a schimbat peste noapte. Ghioceii și toporașii nu mai aveau același parfum. Mărțișoarele nu mai erau dăruite cu aceeași ardoare. Sărbătorile nu mai aveau farmec. Viața căpătase o altă formă. Regulile ne-au impus să ne izolăm, să ne baricadăm, să stăm departe de oameni. Începuse un adevărat război pentru care nimeni nu era pregătit nici să-l înfrunte, nici să-l trăiască. Teama a devenit, în scurt timp, panică. Luni întregi întreaga noastră activitate a luat o pauză. Ne-am oprit. Dar oare în această pauză, câți dintre noi au găsit timp să mediteze? Oare câți dintre noi au avut, în sfârșit, timp pentru tot ceea ce nu reușeau înainte?

Noi, oamenii, mereu ne plângem de lipsă de timp. Avem nevoie de timp pentru odihnă, pentru micile bucurii, pentru cei de alături, pentru noi înșine, iar atunci când ni s-a oferit timp – nu mai știam cum să-l folosim. Ne durea acest timp din care nu primeam decât teamă și nesiguranță. Brusc, timpul în plus a devenit de prisos.

Pandemia ne-a schimbat. Moral, psihic, intelectual. Unii dintre noi au găsit timp și înțelepciune să facă o retrospectivă. Să se gândească la marea goană în care se afla omenirea. Să pună pe o balanță lucrurile care contează cu adevărat și cele fără de care am putea trăi, dar ne zbatem să le obținem din orgoliu. Să mediteze și să conştientizeze faptul că până și situația gravă în care ne-am pomenit poate să ne ofere lecții din care să luăm ceva bun.

.




Poate că a venit ca un semn la care trebuie să ne gândim. Ca o încercare peste care trebuie să trecem. Ca o lecție pe care trebuie să o asimilăm.

Pentru că în viață, uneori, e nevoie să luăm o pauză…

E nevoie să ne oprim, să privim în urmă și să ne autoanalizăm. E nevoie să ne gândim la ceea ce am făcut, la ceea ce am vorbit, la cei pe care i-am rănit sau i-am dezamăgit.

Oricât de dur ar suna, pandemia ne-a fost de folos. Evident, orice experiență este utilă în măsura în care înveți ceva bun din ea, chiar dacă experiența în sine a fost una urâtă, dureroasă și grea.

Ni s-a dat posibilitatea să învățăm altfel. Da, poate că școala online nu o va înlocui pe cea din sălile de clasă, dar este o alternativă prin care putem merge înainte. Oare ar fi fost mai util dacă se renunța în mod complet la învățătură pe durata pandemiei? Între a sta pe loc și a merge încet, alege întotdeauna să mergi încet, chiar dacă vei ajunge mai târziu la destinație, iar drumul ți se va părea mai greu și întortocheat, cel puțin nu vei stagna. Într-un final, vei ajunge și te vei bucura de faptul că ai ales să depui mai mult efort atunci când ar fi fost mai simplu să stai pe loc și să nu faci nimic.

Fă un exercițiu: ia un text și citește-l de zece ori. A unsprezecea oară îți vei da seama că l-ai învățat deja. De unul singur, fără ajutor. Poate că nu e cea mai efectivă variantă, dar e o alternativă. E un mod de a merge înainte atunci când întreaga omenire a fost îngenuncheată.

Statul în casă. De la confortul propriu la plictisire în masă. Timpul e întotdeauna același, dar modul în care alegem să-l trăim face toată diferența. Citește! Documentează-te! Meditează! Ajută-l pe cel de lângă tine! Fă ceva constructiv pentru tine și dezvoltarea ta personală!

Autoizolarea. Să ne oprim după toată goana în care ne aflam este, într-adevăr, un exercițiu de voință, pentru că ne pune la încercare responsabilitatea, capacitatea de gestionare a timpului și dorința arzătoare de a ieși, de a ne distra, de a ne bucura de toate posibilitățile oferite de viață. Nimănui nu i-ar plăcea să i se interzică ceva care îi aduce plăcere.

Dar…

Pandemia ne-a învățat să ne limităm la strictul necesar. Ne-a învățat să fim mai rezervați, mai chibzuiți, mai responsabili. Din păcate, n-au învățat toți să se descurce, dar probabil n-au învățat doar cei care nu și-au dorit. Pentru că învățarea ține și de voință.

Evident, pandemia ne-a făcut mai tenebroși, înfricați, nesiguri. Ziua de mâine nu mai e la fel de senină în mintea multora dintre noi. Lumea trăiește ca prin ceață și încearcă să se descurce pe dibuite. Oscilăm între da și nu, între acum și mai târziu, între normal și anormal, între certitudine și incertitudine. Orbecăim în întuneric, luptând totodată cu el pentru lumină. Râdem și plângem mai mult online. Învățăm să învățăm mai mult singuri. Trăim sub semnul întrebării cu mintea încărcată de incertitudine, iar inima – de neliniște.

Totuși, viața continuă, iar noi suntem obligați să ținem pasul cu ea. Luptând, învățând, căutând, dar mergem înainte.

Pandemia ne-a schimbat. De la o emisferă la alta, suntem plini de schimbări care s-au produs în interiorul și exteriorul nostru. Un singur lucru, însă, ar trebui să rămână neschimbat: credința în Dumnezeu, căci numai prin ea ajungem la El, iar de la El vine speranța în bine și puterea de a lupta pentru lumină și liniște.


Marinela Lungu
20.08.2020
 

luni, 10 august 2020

Zece lecții

1. Există  momente în care cazi şi rămâi la pământ asemeni unui bolnav ţintuit la pat aşteptând o mână de ajutor. S-ar putea să nu vină. Nu atunci, dar asta nu te obligă să să rămâi acolo unde ești și nici nu te obligă să te resemnezi în fața eșecului. Încearcă să te ridici, să crezi în tine şi în forţele proprii, să nu depinzi de nimeni și să cauți în interiorul tău puterea necesară de a te ridica și de a merge înainte, depășind teama, nesiguranța și întunericul din tine. 

2. Nu plânge că s-a terminat! Bucură-te că a fost! Nu plânge clipele ce s-au dus. Nu plânge după cei care au ales să plece din viața ta. Bucură-te pentru ceea ce ai învățat, pentru ceea ce ai trăit și revino la prezent. Nimic nu e veșnic. Prin urmare, nu putem cerși Eternitatea. Putem doar învăța să trăim la maximă intensitate clipele din prezent. 

3. Ia-o de la capăt de câte ori îţi cere inima și ori de câte ori te impune viața. Niciodată nu va fi uşor să pui punct şi s-o iai de la zero. Întotdeauna vei dori să faci din punct o virgulă care te-ar salva şi ţi-ar uşura povara sufletească. Însă nu vei face decât să prelungești o agonie zadarnică. Când viaţa cere luată de la capăt, nu ezita. Alungă tot ce e vechi, fă curat, caută să păstrezi doar ceea ce te îți este util, iar cioburile din trecut lasă-le acolo, căci acolo este locul lor

4. Ai răbdare cu tine și cu cei din jur! Nu te grăbi să tragi concluzii, să judeci sau să critici fără a cunoaște anumite detalii. Așteaptă și lasă ca lucrurile să decurgă de la sine. Este o adevărată artă să aștepți până la momentul potrivit. Uneori, așteptarea pune la îndoială valoare personală, testează limitele, capacitățile, forța interioară, dar oferă și mari lecții despre noi înșine și cei din jur. Așteptarea este pentru oamenii puternici. Pentru că ei știu că dincolo de întuneric se află lumină, iar pentru a ajunge la lumină e necesar să treci prin întuneric. Orice fluture care zboară la înălțimi amețitoare a fost, la început, o omidă care îi intimida pe toți... 


5. Dacă simți că nu te poți ridica, dacă ai impresia că orice încercare este zadarnică, iar tu ești complet neputincios în fața durerii care te îngenunchează, aşteaptă o clipă şi roagă-te la Dumnezeu. Caută speranţa prin rugăciune. Plângi cât îţi cere inima şi nu aduna în tine amărăciune, las-o să iasă la suprafață! Lasă toată durerea se reverse din suflet ca lava dintr-un vulcan. Plângi cât îți cere sufletul, dar mai apoi adună-te, şterge-ţi lacrimile, ridică-te şi mergi înainte. Doar înainte, fără a privi cu regret în trecut.

6. Noaptea – oricât de lungă ar fi, va trece. Literele  oricât ar rătăci, vor crea cuvinte. Oamenii   oricât ar plânge, vor reuși să zâmbească. Există un echilibru în Univers, ceea ce nu permite ca lucrurile să dureze la nesfârșit, nici cele bune și nici cele rele. De aceea nu-ți poți pierde speranța indiferent de ceea ce se întâmplă. Este responsabilitatea ta să ridici capul din pământ și să privești spre cer, pentru că stelele nu vor coborî niciodată pe pământ de dragul nostru. Lumina se află sus.

7. Sus e Dumnezeu, iar de la El vine și curajul, și puterea, și speranța. Gândul e cea mai mare forță. Gândirea pozitivă te poate salva. Totul ține de voință.  În loc să te plângi pentru că vine răul și greul, luptă pentru a evita răul și pentru a depăși greul. 

8. Dacă pierzi, nu înseamnă că n-ai meritat, ci doar nu-ți era predestinat. Nu aveai nevoie de un obiect sau de un om. Adesea te cerți cu Dumnezeu pentru că îți ia ceea ce ți se pare indispensabil și pentru că îți dă ceea ce nu îți este folositor. Adevărul e invers.

9. Când ți se pare prea întuneric în jur, aprinde lumânarea din suflet. 

10. Fii bun! Nu doar prin cuvinte, ci în primul rând - prin fapte. Nu trata bunătatea doar ca pe una dintre cele mai importante calități, ci și ca un fel de a fi. Cel mai frumos dintre toate! 

Marinela Lungu

10.08.2020