marți, 24 februarie 2015

Povestea unei femei


Un zîmbet nu înseamnă fericire,un cuplu nu înseamnă un tot întreg ,o relaţie nu înseamnă o iubire.


Am întîlnit cîndva, o femeie frumoasă din toate punctele de vedere! Era căsătorită şi părea să aibă un mariaj perfect. Avea o casă,o masă,un soţ ce o iubea şi îi oferea aparent,totul...Ei doi formau un cuplu invidiat de toată lumea. Reuşise să întemeieze o familie,să aibă servicii bine plătite,se remarcau mereu în mulţime prin eleganţă,maniere frumoase şi comportament decent. Aparent,femeia nu ducea lipsă de nimic şi nu şi-ar mai fi putut dori ceva mai mult...Era o doamnă admirată şi respectată de toţi,reuşise să-şi creeze o imagine imaculată,a învăţat în timp să devină o personalitate marcantă,iar cei din jur erau siguri că are un trai de regină. Soţul său o purta pe palme,sau,aşa s-ar fi părut...
Nimeni,niciodată nu o văzuse pe acea femeie plîngînd. Toţi speculau pe baza fericirii sale şi considerau că nu ar fi plîns vreodată,pentru că pur şi simplu nu avea motive să o facă. Fericirea îi era la picioare, iar dacă ar fi negat-o ar fi înseamnat pur şi simplu că este nerecunoscătoare.
Ani întregi lumea a fost cu ochii pe acel cuplu,notîndu-le fiecare reuşită şi invidiindu-i pentru fiecare cîştig. Dar, într-o zi,totul se ruinase. Mariajul perfect luă sfîrşit şi cei doi divorţară. Lumea începuse să-i vorbească,să-i bîrfească,să anticipe lucruri,învinuind-o pe ea pentru acest eşec. Ea, care nu se mulţumise cu tot ce-i oferise el. Ea, care nu preţuise suficient ceea ce primea de la el. Ea,cea care nu fusese suficient de soţie,suficient de gospodină,suficient de femeie pentru a menţine căsnicia. Lumea a speculat mult, făcînd tot felul de presupuneri referitor la ceea ce le-ar fi lipsit celor doi. Au judecat-o pe ea atît de aspru încît nu s-au gîndit niciodată la suferinţa prin care trecea. Nu s-a gîndit nimeni la faptul că,în spatele unui zîmbet,nu se află întotdeauna o fericire. Nu s-a gîndit nimeni niciodată că în spatele unei relaţii nu se află întotdeauna o iubire.  Nu s-a gîndit nimeni niciodată că în spatele unei femei puternice stă un bărbat care îi spune mereu “tu nu vei putea”,  o face să plîngă,să se închidă şi să-şi piardă încrederea în ea însăşi,iar dincolo de masca de om puternic şi învingător,se află o doză nelimitată de lacrimi reci,regrete care-i amărăsc sufletul şi totodată, speranţa,că poate mîine va fi mai bine...
După despărţire,ea şi-a recăpătat încrederea în propriul EU şi a început să trăiască la un nivel mai avansat,să se bucure mai mult de ceea ce întîlnea,să-şi ofere încă o şansă către iubire,către fericire,către împlinire şi să nu se mai judece pentru greşeli din trecut,pentru scăpări,pentru insuccese. În timp ce el a decăzut totalmente, a ajuns un om mic, lipsit de atenţie, condus de vicii, degradat şi materialist. Singurul lucru important pentru el sunt banii...Banii care nu oferă sprijin moral şi nici căldură sufletească.
Ea,este admirată de toţi,este fericită,şi-a reconstruit familia şi se simte cu adevărat iubită şi preţuită!
El,este singur cu banii lui,cu viciile lui,cu luxul lui...
Lumea şi-a făcut concluziile necesare. Dar a fost nevoie de timp... Timp pentru a face diferenţe,timp pentru a realiza că în spatele unui cuplu perfect în ochii lumii,se află o femeie care a învăţat să fie puternică,să fie răbdătoare,să fie înţeleaptă,chiar dacă are alături un om care nu o valorează.
Iar...atunci cînd acel cuplu “perfect” se desparte,este semn că răbdarea femeii a ajuns la un capăt. ..

"Femeia învinge totul,apoi plînge"-Grigore Vieru. 


miercuri, 18 februarie 2015

Singură cu mine (Primul capitol)

     E atât de uşor să te îndrăgosteşti, să te avânţi într-o fericire imaginară şi să cazi în mrejele unui vis frumos care îţi creşte aripi şi te învaţă a zbura… Dar cât de greu e să-ți revii și să realizezi că inima îţi arde în focul unei iubiri bolnăvicioase, ce a devenit, fără să-ţi dai seama, un drog fără de care nu mai poţi trăi. E cumplit ca, din senin, o fericire să se transforme într-o durere. Orice decizie luată, orice drum ales, ar însemna doar suferinţă. O dragoste devastatoare, puternică, fierbinte, ajunge să ardă și ARDE! Arde totul în interior, distruge pereţii firavi ai inimii, mistuie ultimele rămăşiţe ale fericirii şi continuă să ardă... 

     Iubire ideală sau iubire posesivă?
     Inimă sau Raţiune?
     Luptă sau resemnare?

     Până unde poate merge un om îndrăgostit? Câte poate îndura, cu scopul de a-şi salva iubirea? Ce final va cunoaşte o dragoste condamnată de cei din jur,dar indispensabilă pentru cei ce o nutresc? 

     Uneori,sunt DOI şi totuşi unul... Alteori,sunt doi şi totuşi singuri... Unul dintre ei se zbate între DA sau NU, între iubire şi singurătate, între cei doi EU diametral opuşi care găsesc mereu momente nepotrivite pentru a se contra şi pentru a-şi aminti ceea ce ar fi vrut să  uite, să îngroape, să nu creadă. Inima iubeşte nebuneşte, raţiunea înţelege că nu există loc şi pentru fericire. Pe cine să asculte? Încotro s-o ia? Ce drum să aleagă? Iubirea e o luptă, o luptă crâncenă şi, indiferent de alegere,cineva va avea de suferit... 

     Celălalt se zbate între agonie, vicii şi o iubire ce-i strigă să se oprească. Ar vrea să dea glas inimii, să iubească aşa cum poate iubi, dar viciile îl trag înapoi şi-l ţin prizonier în întuneric.

     Când iubirea te face să uiţi de toate, dar nimic din jurul tău nu te lasă să-ţi trăieşti iubirea,ce e de făcut? Când inima plânge, raţiunea stă în umbră, iar tu (un EU rănit, dezamăgit) ce ai mai putea face pentru a-ţi salva sufletul?

     Iubirea lecuieşte, dar tot ea şi răneşte! Şi, în cele din urmă, numai ea este capabilă să ierte… 

Marinela Lungu
18.02.2015


luni, 9 februarie 2015

Scrisoare către orice suflet (1)

Ştiu că ţi-ai pierdut zîmbetul încă de dimineaţă,în multitudinea gîndurilor grele ce-ţi răpeau pacea interioară. Ştiu că mai apoi,ai revenit în rutina ta,alergînd să le reuşeşti pe toate. Şi nici atunci n-ai avut timp să zîmbeşti,să te bucuri de realizările tale,să te odihneşti putin,ştiu...Mai tîrziu,ţi-ai depus toată străduinţa în ceea ce ţi s-a dat de făcut. N-a ieşit perfect,dar ai muncit. Bucură-te! Ai mers grăbit/ă şi n-ai privit în jur...poate cineva tînjea după zîmbetul tău,dar n-ai avut timp să vezi. Acum,zîmbeşte privind spre Cer şi poate Dumnezeu va recomensa sufletul căruia azi i-a lipsit zîmbetul tău...Ştiu că ai fost activ/ă şi ai lucrat din greu,ţi-ai depus tot sufletul,ţi-ai dorit să reuşeşti! Şi ştiu că acum,oboseala s-a acumulat şi te doboară. Ştiu că nici ajuns/ă acasă,gîndurile nu te părăsesc. Ştiu că te frămînţi şi ţi-e teamă că ceva ţi-ar putea eşua...
Calmează-te! Adună-te! Oferă-ţi momentul tău,de linişte deplină! Ai încredere în tine! Nu mai plînge pentru ceea ce nu poţi,bucură-te de ceea ce poţi,de ceea ce ţi-a reuşit. Şi nu te ruga la Dumnezeu să fie uşor,roagă-te să fii suficient de puternic/ă pentru a învinge!

Scris de cineva cu aceleaşi stări ca tine...

sâmbătă, 7 februarie 2015

Revelaţie

Abia atunci cînd te ciocneşti de propriile greşeli,realizezi că ai greşit.
Abia atunci cînd eşti nedreptăţit,realizezi pe cîţi ai nedreptăţit.
Abia atunci cînd ţi se ia un om drag,realizezi pe cîţi oameni ai privat de prezenţa sufletelor apropiate...
Abia atunci cînd încetezi să iubeşti,realizezi că nu ai iubit cu adevărat.
Abia atunci cînd pierzi,realizezi ce ai avut.
Abia atunci cînd eşti criticat,realizezi cît de dur ai fost cînd ai criticat pe alţii.
Abia atunci meditezi puţin,realizezi că nu orice diferenţă înseamnă cu adevărat răutate.
Abia atunci cînd aştepţi,regreţi că te-ai lăsat aşteptat.
Abia atunci cînd eşti dezamăgit,îţi pare rău de faptul că cîndva,sau poate chiar zilnic,ai dezamăgit şi tu.
Abia atunci cînd deschizi ochii,poţivedea realitatea!
Abia atunci cînd încetezi să mai analizezi atît de dur,poţi vedea şi partea bună,frumoasă a oamenilor.
Abia atunci cînd vei deveni mai blînd,vei găsi oameni care să-ţi răspundă cu aceeaşi blîndeţe.
Abia atunci cînd îţi hrăneşti sufletul cu frumos,el va căuta doar frumos...
Abia atunci cînd ierţi,te eliberezi cu adevărat de povara sufletească.
Abia atunci cînd zîmbeşti,îţi deschizi inima către lumină!
Abia atunci cînd priveşti Cerul,realizezi că mai ai o zi de mîine pentru a mai încerca o dată...
Abia atunci cînd înveţi să valorezi totul din viaţa ta,pînă şi deziluziile,vei putea să-ţi dai o altă valoare!
Abia atunci cînd pierzi un vis,te vei ambiţiona să-l recuperezi şi să-l împlineşti!
Abia atunci cînd te vei lovi la piciorul stîng,vei realiza că fără el nu poţi merge şi vei înţelege că a păşi cu stîngul nu înseamnă a păşi strîmb. Pînă şi greşelile au partea lor pozitivă,care contribuie esenţial la formarea ta ca OM!
Abia atunci cînd vei privi în jur şi vei vedea că nu eşti singur,nici sărac,nici neputinicios,nici slab,vei putea să fii fericit!