sâmbătă, 26 septembrie 2020

Întâlnirile cu cititorii - prilej de bucurie!

"A scrie o carte înseamnă a construi un templu din cuvinte!", afirmă scriitorul Aurelian Silvestru. Prin urmare, mă bucur că multe suflete s-au adăpostit în templele pe care eu am reușit să le construiesc. 
Am avut o săptămână plină de bucurii datorită întâlnirilor cu cititorii la care am fost invitată. Mulțumesc pentru toată atenția pe care mi-ați acordat-o și pentru căldura cu care m-ați copleșit! Am descoperit cititori sufletiști, inteligenți, emotivi! M-am bucurat să cunosc oameni noi și să mă cunoască și ei pe mine dincolo de paginile cărții.

Sunt fericită pentru că ceea ce am scris a ajuns la sufletele voastre, iar astfel am devenit prieteni. Pentru că așa cum am mai spus - autorul și cititorul sunt într-o strânsă relație de prietenie. Iar eu am descoperit că am niște prieteni deosebiți. 

Romanul "Să nu mă lași" are parte de un destin frumos și norocos, pentru că a ajuns în mâinile unor cititori cu dragoste de carte. Cititori care au citit cu sufletul, nicidecum superficial. Emoțiile pe care mi le-ați împărtășit m-au emoționat și pe mine. 

Dragii mei, mi-ați sădit multe flori în plină toamnă, iar pentru asta vă sunt extrem de recunoscătoare!
Sper să vă bucur în continuare cu scrieri care să vă devină dragi sufletelor și să vă regăsiți, să luați ceva frumos și să ne revedem cu bine!

Marinela Lungu
26.09.2020












 

joi, 17 septembrie 2020

În toamna asta...

În toamna asta împrăștiată pe străzi                              

Răsună o baladă de dor.

Cântată de frunzele singuratice, uscățive,

A nimănui deja –

Fără copac, fără înaltul unde le mângâia vântul.

Au rămas să cerșească mila străzilor

Care le mai adăpostește la capătul pasajului.

Cel mai obscur dintre toate.

În toamna asta împrăștiată pe străzi,

Frunzele umblă haine, uitate de vreme,

Încă vii, aproape muribunde,

Își caută sfârșitul pe o bancă.

Aceeași unde îndrăgostiții se țin de mână,

Se-mbrățișează și își promit să rămână împreună

Chiar și când va fi să vină Toamna…

Însă doar frunzele știu că asta nu e adevărat.

Stau pitite într-un colț, tăcute și cuminți

Zgribulite de frig, îmbătate de dor,

Hoinăresc pe străzile pustii,

Printre pașii grăbiți ai trecătorilor nepăsători.

În toamna asta împrăștiată pe străzi,

Frunzele se colorează în argintiu,

Apoi se usucă.

De dor de primăvară.

De suflet pustiit.

De singurătate agonică.

Sau de prea multă toamnă…


Marinela Lungu

17.09.2020