marți, 16 iulie 2019

Ca o mare


Ca o mare…
Așa mi-e sufletul uneori -
Învolburat și plin de valuri
Ce se revarsă spre mal
Și lovesc cu putere țărmul,
Dar nu se revarsă și gretatea din ele…
Ca o mare…
Așa mă simt adesea –
O mare la care vii, o admiri,
Dar spre care nu te avânți,
Căci te sperie prin imensitate,
Prin adânc,
Prin mister…
Rămâi acolo, la celălalt mal al tău.

Ca o mare…
Așa mă simt uneori:
Trădată până și de propriile valuri
Care nu se mai întorc…

Ca o mare…
Așa mă simt câteodată –
Când pleci fără să te lași cuprins măcar de un val,
Fără să păstrezi măcar un fir din nisipul
Care ți-a sărutat tălpile,
Fără să-ți lași trupul scăldat în valurile spumoase…
Căci așa mă simt uneori:
…o mare de gânduri ce nu-și găsesc malul spre care s-ar revărsa,
…o mare de mistere spre care nu se avântă nimeni,
…o mare a cărei adâncime te intimidează și te îndepărtează,
…o mare din care nu păstrezi decât farmecul răsăritului și apusului
Care s-au oglindit în apele sufletului meu dimineața și seara,
Dar tu n-ai văzut decât oglindirea, nu și marea.
Căci așa mă simt eu uneori: ca o mare…

Marinela Lungu
16.07.2019