vineri, 27 martie 2020

Zilele care trec fără noi


Ce triste sunt zilele care trec fără noi!
Fără un vers, fără o floare,
Fără un tril de păsări la geam
De dimineață.

Ce amare sunt zilele care trec fără noi!
Fără să gustăm din amorul dorit,
Din dulcele-vis așteptat,
Din speranțele înșirate pe hârtie…

Ce pustii sunt zilele care trec fără noi!
Cu ploi și nouri pe tot cerul
Care stă acoperit cu nesiguranța
Zilei ce va veni…

Ce sumbre sunt zilele care trec fără noi!
Fără îmbrățișări; cu sufletele bandajate-n dor,
Cu inimile sângerânde, ce bat în așteptare,
În rugăciune, în nerăbdare;
Cu sufletele sufocate în mâhnire…

Ce triste sunt zilele care trec fără noi!
Ca o primăvară fără flori,
Fără soare, fără verde,
Fără Înviere, fără bucurie…

Ce triști suntem! 
În zilele care trec fără noi…


Marinela Lungu
27.03.2020

duminică, 22 martie 2020

Este o lecție...


Este o lecție despre omenie, despre capacitatea de a fi mai indulgenți, mai înțelegători, mai solidari unul față de altul.
Este o lecție despre bunătate, despre necesitatea de a învăța să mai lăsăm din invidie, orgoliu, indiferență, pentru că toate luate în ansamblu ne întunecă sufletele, privirile, cuvintele și faptele.

Este o lecție despre responsabilitate, despre felul în care suntem capabili să reacționăm la durerea altuia și la măsurile pe care le putem interprinde pentru a evita multiplicarea ei, în măsura posibilităților. Responsabilitatea nu e tocmai punctul nostru forte. E trist faptul că nici măcar în vremuri grele, vremuri de cumpănă și primejdie, atitudinea omului este una nepăsătoare și chiar batjocoritoare, întrucât s-ar părea că nu-l interesează deloc cei care deja suferă și ar avea de suferit în urma iresponsabilității sale. Nu-i pasă nici de cei apropiați și nici măcar de sine însuși…

Este o lecție despre solidaritate. Ce înseamnă, în definitiv, a fi solidar? Nimic altceva decât o atitudine prin care îi sprijinim pe cei din jur. O atitudine prin care încercăm, în măsura posibilităților, să fim utili. Și în cazul acesta, singurul mod este să ne sistăm orice activitate și să rămânem acolo unde suntem.

Este o lecție despre unitate. Una grea, pentru că societatea e dezbinată, dar tocmai momentele de impas sunt cele care ar trebui să unească oamenii, nicidecum contrariul. Astfel de momente ar trebui să ne amintească de valori și să ne învețe să fim unul lângă celălalt. În acest caz, nu fizic. Nu-i putem ajuta în mod fizic, nici financiar. Îi putem ajuta și NE putem ajuta pe noi înșine fiind responsabili, fiind cuminți (la propriu și figurat), rămânând acolo unde suntem.

Este o lecție despre credință. Pentru că devenim din ce în ce mai păgâni. Nu credem, nu ascultăm, nu avem nevoie; ne credem atotștiutori, atotputernici, atotțiitori. Uneori s-ar părea că ne credem și nemuritori, având în vedere modul în care acționăm și alergăm, grăbiți și orbi, după bani. Ar fi momentul să ne amintim de Dumnezeu, de Cuvântul Lui; să ne amintim cine suntem, de unde venim și încotro ne îndreptăm…

Este o lecție despre iubire. Nu despre cea de cuplu. Cea universală. Iubirea pe care se sprijină întreg Universul și prin care respiră tot ce e viu. Iubirea cea blajină, cea mângâietoare, cea înțelegătoare, cea iertătoare. Am uitat să iubim cu adevărat, am uitat să dăruim, am uitat să fim mai mult unul lângă altul, decât unul împotriva altuia.

Este o lecție despre iertare. Pentru că ne-am obișnuit să ne dușmănim, să ne invidiem, să ne certăm și să fim din ce în ce mai haini. Suntem tot mai răi. Refuzăm să coborâm de pe piedestal. Privim totul de sus. Ne credem superiori semenilor. Refuzăm să dăm o mână de ajutor, refuzăm să rostim un cuvânt de încurajare, refuzăm să iertăm, punând pe primul plan propriile orgolii și necesități. Cât, oare, vom permite să fim conduși de orgolii? Când vom înceta să fim atât de meschini? Când vom înțelege că nu poate exista pace fără iertare? Iertarea înseamnă purificarea sufletului. Poate când vom începe să ne iertăm între noi, ne va ierta și Dumnezeu...

Este o lecție. Una dură, crâncenă, dureroasă, înspăimântătoare, dar probabil că într-un final – una necesară. Într-un mod oarecare, trebuie să deschidem ochii, să facem un pas către schimbare.
Poate că nu e în puterea noastră să schimbăm totul printr-o singură mișcare, într-o singură zi. Poate că aceste consecințe ne vor urmări încă mult. Poate că suferința va fi de durată. Sau poate că nu, însă nu e prea târziu să facem un pas către schimbare.

Fiți mai buni! Măcar puțin. Fiți mai indulgenți, mai blajini, mai modești, mai solidari, mai RESPONSABILI!

Stați acasă! Da, e greu, e apăsător, e frustrant. Dar atât putem face. Atât suntem rugați să facem. Și să avem răbdare! Să ne rugăm! Să lăsăm în urmă materialismul, invidia și ura, pentru că tocmai din asta se naște boala care ucide umanitatea…

Stați acasă! Citiți! Lucrați intelectual! Petreceți timp alături de cei dragi! Rugați-vă, fiți mai buni și iubiți!

Marinela Lungu
22.03.2020

sâmbătă, 7 martie 2020

Femeia

Ai să mai poți și azi, și mâine
Să râzi, să povestești ca-n cărți
Cu vocea-ți caldă ca o pâine
Cu inima sfărâmată în bucăți.

Vei reuși să te ridici de la pământ
Și chiar de vei simți că nu mai poți,
O să zâmbești fără să spui niciun cuvânt
Și nici măcar un strigăt n-ai să scoți.

O să îți sprijini inima într-o speranță,
Te vei adăposti la umbra unei amintiri,
O să aștepți, totuși, dreptate-n viață
Și vei uita de suferinți și ponegriri…

Vei căuta iubirea. Iar de-o fi să nu mai vină –
O vei inventa. Vei scrie o poveste despre ea.
Întunericul va deveni lumină.
Iar singurătatea se va spulbera.

Tu vei păstra-n camin scânteia
Si-n miez de noapte, în prag de durere
O să-nțelegi că Dumnezeu a ales tocmai Femeia
Ca sinonim al cuvântului "putere"!


Marinela Lungu 
07.03.2020


luni, 17 februarie 2020

Răutatea e o boală


Răutatea, de cele mai multe ori, se naște din complexe, din ignoranță, din nefericire și invidie. În definitiv, oamenii răi sunt extrem de nefericiți: ei nu sunt capabili să-și trăiască propriile bucurii, dar nici să se bucure pentru alții. Sunt mereu dornici să primească atenție, și doar rănind pe cineva, doar lovind, doar înjosind se pot simți importanți și vor atrage într-un fel atenția celor din jur. Sunt plini de complexe, se simt nemulțumiți de propria persoană, de aceea sunt deranjați de succesele și reușitele altora. Ei nu reușesc să aibă realizări care să-i încânte.

Sunt măcinați de invidie. Iar invidia e o formă de admirație ascunsă. Una meschină și josnică, evident, dar e singura pe care o cunosc ei, pentru că sub nicio formă nu pot să se bucure pentru cel de alături, să-l încurajeze, să-i spună o vorbă bună. Sunt mereu plini de egoism, venin și râvna după ceea ce are altul, dar ei nu pot obține. Iar incapacitatea aceasta îi roade și îi macină pe dinăuntru.

Se simt mici, dar nu recunosc asta. Vor să se înalțe, dar nu le reușește, iar asta le alimentează și mai mult setea de a ponegri pe cineva, căci doar în așa mod se simt mari. Nu există om mai mic decât cel care stă în picioare în fața celui pe care l-a lovit, bucurându-se fără pic de remușcare că i-a provocat o durere.

Răutate e o boală. La fel ca singurătatea sau lipsa iubirii. Una care naște monștri. Una care vânează suflete nevinovate. Una care ucide orice floare, orice fir de speranță, orice fărâmă de viață. Răutatea omoară până și pe cel care o nutrește. Încet și tacit, ca un foc ce arde mistuind, iar în urmă nu rămâne decât cenușă fără niciun folos.

Oamenii răi nu pot fi decât compătimiți, pentru că sunt nefericiți. Cum poate fi fericit un om care se hrănește din durerea cuiva? Cum poate fi fericit un om care se simte mic, complexat, neimportant? Cum poate fi fericit un om care nu se poate bucura de nimic frumos din jur? Sunt oameni imuni la iubire, la valori, la viață, cu tot ce cuprinde ea… 

Marinela Lungu
17.02.2020

vineri, 24 ianuarie 2020

Povestea romanului "Să nu mă lași"

Acum exact un an, pe 24 ianuarie 2019, eram anunțată că romanul "Să nu mă lași" tocmai a ieșit de sub tipar. Într-o zi de joi, am pornit spre editură cu pași grăbiți și suflet încărcat de emoție să-mi văd bucuria pe care o așteptam de mai bine de un an. În ziua aceea a nins. Fulgii de zăpadă s-au împletit în părul meu. A fost un semn de la Dumnezeu. Unul bun. Astăzi, știu că toate eforturile au meritat osteneală.

A fost o așteptare lungă, cu multe întrebări, curiozități, neliniști pe care n-o regret, pentru că rezultatul este unul mai mult decât frumos. Publicarea romanului "Să nu mă lași" a fost o călătorie, o experiență, o lecție. Și cum aș putea să regret ceea ce vezi într-o călătorie, trăiești într-o experiențe și înveți printr-o lecție?! 

Cu toate că a apărut acum un an, povestea acestuia a început mult mai devreme. Mai exact, prin 2017, când tocmai terminasem cu lansarea primului roman și mi-a venit această idee pe care nu am putut s-o neglijez (cu toate că aveam încă un roman deja gata, nepublicat până astăzi). Am început să scriu și să trăiesc povestea, astfel încât aproximativ jumătate de an am trăit doar alături de personajele mele. Le-am trăit dramele, le-am înțeles poveștile, le-am compătimit și judecat deopotrivă, m-am bucurat și am plâns alături de ele. M-am contopit cu tot ce ascunde între file acest roman. Când l-am terminat de scris, nu am plâns, deși finalul este unul lacrimogen. Însă chiar la prima citire a acestuia, lacrimile mi-au împânzit vederea. Am plâns ca un spectator la viețile și destinele create tot de mâna mea. Dar totodată, în acest plâns am descoperit și speranța pe care ați simțit-o/o veți simți fiecare dintre voi atunci când va citi și va simți parfumul florii de liliac de la finalul romanului.



Acest roman mi-a adus multe bucurii, mulți oameni noi, multe realizări care mi-au umplut sufletul cu lumină. Pot spune cu certitudine că este mai mult decât un vis. Este o realitate sublimă! Una care îmi face inima să cânte. Îmi dă putere. Îmi dă speranță. Îmi confirmă faptul că munca nu mi-a fost zadarnică.



Printre bucuriile pe care le-a adus romanul în viața mea se numără:
  • Distribuirea acestuia într-un număr mare de librării precum: Bookstore, Librarius, ProNoi, Cărturești, Dacia, Făt-Frumos...
  • Distribuirea acestuia în majoritatea bibliotecilor din republică datorită Ministerului Educației, Culturii și Cercetării.
  • Organizarea lansărilor alături de scriitori, artiști, familie, prieteni, profesori și alți iubitori de lectură.
  • Clasarea acestuia în TOP-ul celor 10 mai citite cărți ale anului 2018.
  • Premierea acestuia la Salonul Internațional de Carte, ediția  XXIII.
  • Numeroasele întâlniri cu cititorii din diverse localități ale republicii. 



Înainte de a vedea lumina tiparului, romanul a trecut prin mâna domnilor scriitori Aurelian Silvestru, Vasile Romanciuc și Leo Bordeianu. Fără recenziile, sprijinul și sfaturile domniilor sale, nu aș fi ajuns la un rezultat atât de bun. Am învățat prin indicațiile pe care mi le-au oferit, datorită spiritului de a fi mai bună, de a-l face cât mai accesibil, cât mai frumos. Este un adevărat privilegiu să fiu ghidată de adevărații titani ai literaturii, să am sprijinul și ajutorul lor. Pe această cale, țin să le MULȚUMESC încă o dată, asigurându-le toată admirația și tot respectul meu!

Scriitorul Aurelian Silvestru

Scriitorul Leo Bordeianu






Mulțumesc interpretului de muzică populară, Vasile Mereuță, care mi-a citit romanul și a venit și la lansarea acestuia cu un cuvânt cald și câteva piese de suflet. 
Mulțumesc interpretei și prietenei mele dragi, Cezara, care ne-a cântat și încântat, dar a și acceptat să împărțim titlul "Să nu mă lași", întrucât ea are o piesă devenită șlagăr cu aceeași denumire.

Interpreta Cezara
Interpretul Vasile Mereuță

Mulțumesc FAMILIEI mele care a fost alături de mine de la bun-început, respectându-mi dorința de a nu se afla nici titlu, nici subiect, nici copertă până în momentul apariției romanului. Mulțumesc pentru sprijin, încredere, educație și dragoste nemărginită. În definitiv, asta e cea mai mare comoară a mea: dragostea lor!

Astăzi, la un an de la publicare, sunt cu sufletul încărcat de emoție, bucurie și recunoștință. Nu în ultimul rând mulțumesc editurii Prut pentru colaborare, încredere și lucru de calitate. Am reușit să-mi văd visul "tipărit" pe foaie cu ajutorul unei echipe cu adevărat profesioniste. Totodată, mă bucur că am reușit să fac parte dintr-un proiect susținut de Ministerul Educației, Culturii și Cercetării.



Vă mulțumesc, dragi cititori, pentru că mi-ați deschis cartea și nu ați închis-o fără a-mi împărtăși din emoțiile voastre. Mă bucur că ați rezonat cu mine și cu personajele mele. Mă bucur că am reușit să ajung la sufletele voastre, căci acesta este scopul meu suprem, iar astăzi înțeleg că am reușit să-l împlinesc! Am o colecție bogată de poze cu romanul primite și găsite pe la voi, cititorii. Câteva le voi lăsa aici. 







De la interpreta Stela Botez

Biblioteca din Ungheni


Marinela Lungu
24.01.2020



luni, 6 ianuarie 2020

Ajunul Crăciunului

Ajunul Crăciunului sau...miros de Veșnicie.
Seara sfântă. Seara caldă. Seara de ajun. De cu zori e coadă la toate magazinele. E forfotă mare prin ogrăzi. Gospodinele sunt grăbite să se pregătească de sfânta sărbătoare - Nașterea Domnului. Casele sunt luminate. Străzile - împodobite. E plin de culoare în jur. E plin de lumină. A sărbători înseamnă a-ți deschide ușa casei și poarta sufletului pentru a primi lumină. 
Gospodarii trebăluiesc pe afară. Ogrăzile să strălucească de curățenie până la apus. E un fel de miros de Veșnicie în aer. E un sentiment divin. E semn de sărbătoare. Deasupra caselor se ridică în văzduh fumul. Ce pasăre frumoasă se înalță către Dumnezeu! Iar Moșul surâde dintr-un colț cu ochii de culoarea luminii.



Mici sau mari, bogați sau săraci, voioși sau mai triști, cu toții așteaptă dimineața de Crăciun. La toți e sărbătoare. În sufletul fiecăruia arde lumina speranței, a nerăbdării, a bucuriei. Fiecare casă păstrează într-un colț, pe un pervaz, câțiva bani agonisiți pentru a-și bucura colindătorii care le vor păși pragul. Fiecare gospodină pregătește niște covrigi, niște bomboane sau prăjituri pentru a-i îndulci. Și-n orice casă, mai mic sau mai mare, un brad frumos împodobit strălucește și bucură inimile celor care îl privesc. Voinic, luminează și zâmbește copiilor mari și mici.

Seară dalbă. Sfântă seară de Ajun! Miros de bucate alese, lumini, amintiri și nerăbdare. Cât suflet curat poartă o sărbătoare! Cât miracol înglobează un cuvânt - Crăciun. E ziua când s-a născut Iisus. 


Grăbiți să-și termine treburile casei, zgribuliți pe drumuri, dorind să ajungă mai repede acasă, nerăbdători să sosească Moș Crăciun, bucuroși de revederi, entuziasmați de zăpadă, oamenii nu mai au vârstă în Ajun de Crăciun. Oamenii nu mai sunt mari, nici mici. Nu sunt bogați, și nici săraci. Nu sunt nici triști sau mult mai fericiți. Sunt doar oameni. Sunt doar suflete. Sunt doar creștini în așteptarea Nașterii Domnului Iisus.

Păstrați spiritul sărbătorii în suflete! Păstrați bucuria autentică în inimi! Păstrați nerăbdarea copiilor și bucuria lor sinceră! Păstrați amintirile calde! Păstrați sentimentul de liniște, de împăcare, de împlinire! 
Nu uitați: sărbătoarea ne-o facem noi! Sărbătoarea e în noi! Sărbătoarea e în suflet!
Seară de Ajun cu miros de Veșnicie!
Crăciun binecuvântat!


E Ajunul Crăciunului și în casa mea.

Marinela Lungu
06.01.2020

sâmbătă, 28 decembrie 2019

Retrospectiva anului 2019


A devenit o tradiție ca la sfârșit de an, să fac o retrospectivă. Și nu oarecum, ci aici pe blog, care reprezintă o căsuță a sufletului meu, iar voi, cititorii - cei care o vizitează. Așadar, încep prin a vă mulțumi tuturor celor care aleg să mă viziteze și să citească ceea ce scriu. 

Anul 2019 a fost unul plin din toate punctele de vedere. Încă din primele zile (mai exact, pe 24 ianuarie) am aflat că a apărut cel de-al doilea roman al meu - Să nu mă lași. În ziua aceea a nins la propriu. Îmi amintesc că mă îndreptam spre editură cu sufletul plin de bucurie, iar fulgii îmi împânzeau vederea. Ningea ca în povești. A fost un semn bun. Au fost emoții de nedescris. N-am să uit niciodată bucuria pe care am citit-o în ochii părinților și a celor dragi când le-am dat vestea, când au văzut cartea, când au deschis-o și au parcurs-o nu doar cu ochii, ci și cu sufletul. A fost o întreagă gamă de emoții și bucurii. Apoi, a urmat o perioadă frumoasă, dar și dificilă: am început să mă gândesc la promovare, la lansare, la cum să ajungă cartea mai repede și mai ușor pe masa cititorilor. Nu a fost totul roz. Nu mi s-au deschis toate ușile cu facilitate. A trebuit să bat mai cu insistență, să mă gândesc la cum să reușesc ce mi-am propus. Apoi, venise momentul când trebuia să înfrunt și critici, răutăți și dezaprobări. A trebuit să lupt cu ele. A trebuit să lupt până și cu mine însămi, să păstrez albul din mine neîntinat, să știu să râd, să zâmbesc, să tolerez, să-mi mai dau o șansă...

2019 mi-a testat rezistența, răbdarea, limitele, puterea lăuntrică. M-a pus la încercare, și nu doar o dată. Mi-a dat lecții. Mi-a dat teste. Mi-a dat dificultăți. A trebuit să învăț să mă ridic de fiecare dată când căzusem, și să mai găsesc puterea să și zâmbesc. M-am privit adesea în oglindă, întrebându-mă cine vreau să fiu: un om învingător sau unul învins? Deși structura cuvântului se aseamănă, înțelesul e cu totul diferit. Așa e și în viață: lucrurile pot semăna din exterior, însă esența e cu totul alta. Noi suntem cei care alegem modul în care abordăm viața. Noi alegem ceea ce devenim după o deziluzie, după o cădere, după o durere. Noi alegem ce haină va purta sufletul în zori de zi.

Dumnezeu m-a ajutat să mă ridic de fiecare dată mai puternică, mai dornică de viață, mai luptătoare și mai dornică de a învinge. Am reușit ceea ce mi-am pus în plan, pentru că mi-am păstrat speranța și credința. Am realizat că, oricât de greu ar fi într-un moment sau altul, trebuie să ai răbdare, să-ți faci ordine în gânduri, să aștepți, căci dimineața le va limpezi pe toate și vei găsi putere, curaj și ambiție să depășești greul. Să ai încredere în alegerile lui Dumnezeu, pentru că El știe cel mai bine de ce ne ia anumiți oameni de lângă noi, de ce ne dă neplăceri, de ce ne dă anumite lecții.

Dacă-ar fi să notez câteva dintre cele mai importante realizări ale acestui an, atunci acestea ar fi:
  • I-am avut alături pe cei dragi sănătoși și voioși.
  • Pe 24 ianuarie a ieșit de sub tipar romanul Să nu mă lași.
  • Pe 29 martie am organizat lansarea oficială a acestuia.
  • Pe 13 aprilie a avut loc lansarea romanului în cadrul Salonului Internațional de Carte, ediția XXIII.
  • Pe 14 aprilie romanul a fost premiat în cadrul Salonului Internațional de Carte, ediția XXIII.
  • Pe 30 septembrie romanul a fost premiat pentru clasarea în TOP-ul celor 10 mai citite cărți ale anului 2018.
  • Am avut numeroase întâlniri cu cititorii prin diverse localități, am cunoscut oameni noi, am cunoscut diferite păreri despre roman, am văzut încântare în privirile cititorilor, mi-au mulțumit pentru ceea ce au scris, mi-au spus că s-au regăsit, că i-am emoționat, că le-am adus bucurie, iar eu am înțeles că mi-am îndeplinit scopul. Am ajuns la suflete prin ceea ce am scris.
  • Am avut parte de o călătorie absolut minunată, prielnică pentru trup și suflet, la Moscova, la sfârșitul lunii octombrie.
  • Pe 29 august am finisat de scris cel de-al patrulea roman, o adevărată desfătare sufletească pentru mine, pe care abia aștept s-o împart cu voi, cei care mă citiți.
  • Am pus bazele unei noi lucrări literare, ceea ce îmi crește aripi și mă ajută să zbor.
2019 mi-a oferit multe lecții, încercări, reușite, nereușite, zâmbete și lacrimi deopotrivă, dar sunt fericită, împăcată și recunoscătoare. Închei acest an cu bucurie și îl aștept pe 2020 cu speranță și încredere. Iar vouă, dragii mei, vă doresc un An Nou cât mai frumos, cât mai reușit, cât mai senin! Să vă fie zilele o adevărată sărbătoare a sufletului!

Marinela Lungu
28.12.2019