luni, 29 octombrie 2018

Ne doare timpul

Viața-i un pas grăbit spre ziua cea de mâine.
Noi oscilăm între ce-a fost și ce va fi.
Cu veșnica speranță-n nemurire
Sau cel puțin – că n-om îmbătrâni.

Ne doare timpul când ceasul anunță că iarăși s-a sfârșit o revedere, o zi, un răsărit.

Ne doare timpul când sună a despărțire, când miroase a toamnă, a frunze ruginite și a speranțe risipite-n van.

Ne doare timpul când ne lasă la poarta așteptării singuri și pustiiți.

Ne doare timpul când cei din jur se schimbă și pleacă odată cu el, de parcă ar fi complotat pentru a nimici o speranță ce încă lupta să nu se stingă.

Ne doare timpul când plecăm siliți de-un ceas înrudit cu toamna care își silește frunzele să părăsească copacii, iar păsările cuibul.

Ne doare timpul când suntem încolțiți de indiferență, răceală și uitare.

Ne doare timpul când din el se naște neliniștea ce asuprește sufletul.

Ne doare timpul când devine întuneric. Ne doare apusul. Ne doare încrederea pierdută.

Ne doare timpul când acesta aduce cu sine singurătatea amară.

Ne doare timpul când ne răpește clipele în care sufletul se scaldă în bucurie, impunându-ne să revenim la realitate. Acea realitate-rutină.

Ne doare timpul când florile dinăuntrul nostru se transformă în spini.

Ne doare timpul când acesta ne jefuiește de cele mai frumoase sentimente, dăruindu-ne în schimb nedumerirea, confuzia și dorul.

Ne doare timpul când acesta înseamnă depărtare.

Ne doare timpul… 

Marinela Lungu
29.10.2018



sâmbătă, 1 septembrie 2018

S E P T E M R I E



Se duce vara cu pași grăbiți
E iarăși toamnă-n calendar...
P
e străzi se-aude melodia
Tangoului frunzelor ce cad...
E trist și peste tot răsună
M elodia de rămas-bun
Briza răcoroasă amintește despre
Râul lacrimilor ce curg...
Iar e toamnă-n calendar!
E trist, e amintire și e dor...




S E P T E M R I E 

Marinela Lungu
01.09.2018

joi, 16 august 2018

Cărțile sunt prieteni pe viață


O carte bună nu merită a fi închisă, pe când o carte proastă nu merită a fi deschisă... afirmă Aurelian Silvestru. 

Cred că ne alegem cărțile după aceleași criterii după care ne alegem și prietenii, pentru că anume ele – cărțile, au menirea de a ne însoți toată viața prin prisma lecțiilor pe care ni le dau. Cartea e cea mai mare valoare, pentru că din ea izvorăsc toate celelalte. 

Însă, cu regret, astăzi există „cărți” care nu fac altceva decât să păteze integritatea cuvântului CARTE, cărți care sub nicio formă nu au dreptul să intre în Templul Literaturii, pentru că sunt pline de noroi. Atât de pline, încât ajung să murdărească până și cititorul. Mi-e milă de cei care nu știu a face alegerea corectă. Există atâția oameni frustrați care nu înțeleg că totul pornește de la o alegere incorectă, o alegere care te aduce față-n față cu eșecul: ți-ai ales un cerc de prieteni murdar, ai citit o carte proastă care nu a făcut altceva decât să te îndepărteze de la Frumos și Valoros și te pomenești într-un labirint din care nu te vezi eliberat. De ce? Pentru că ai ales ceea ce a fost mai ieftin, mai ușor, mai banal. N-ai fost selectiv. Te-ai mulțumit cu puținul, cu victoria zilei curente, n-ai căutat mai mult, nu te-ai informat mai mult, te-ai lăsat indus în eroare, ai căzut pradă în ghearele mediocrității.

Nivelul mediocrității crește tocmai pentru că aceasta este mereu sigură pe sine, își face loc cu coatele, nu ascultă de nimeni, se crede superioară tuturor, pe când talentul este înrudit cu modestia, rămânând astfel în umbră. De cele mai multe ori, se întâmplă ca mediocritatea să iasă la suprafață, pentru că are puterea de a acapara oamenii slabi și limitați. Așa se întâmplă și atunci când mediocritatea pătrunde în literatură: cărțile proaste se avântă pe primul raft sub ochii cititorilor care nu au răbdarea de a mai căuta, de a se mai documenta, pe când cărțile bune stau mereu în spate, așteptând ca cineva să treacă „pragul”, să le găsească, să le răsfoiască și să se asigure că asta au căutat. Adesea ele sunt cele peste care se așează praful așteptării, dar nu vor fi niciodată cele peste care se va așeza praful uitării.
Cu regret, astăzi cititorii sunt limitați. Alegerea lor constă în ceea ce este ușor de citit, ușor de consumat, ușor de înțeles și la fel de ușor de uitat. Paradoxul este că cititorii care „consumă” o astfel de literatură ieftină devin la fel de ieftini precum cartea citită, pentru că omul este suma cărților pe care le-a citit. Realitatea actuală nu mă poate face decât să constat cu regret că unii oameni nu mai cunosc adevărata valoare a unei cărți ...

Oamenii au ajuns să prefere cărțile comerciale și să se regăsească în ele. Dar oare unde a rămas adevărata literatură? Unde au rămas adevăratele capodopere literare? Unde a rămas modestia, autenticitatea, sinceritatea, sensibilitatea autorilor care se pretind celebri, dar nu fac decât să-și manifeste lipsa de respect față de literatură prin cărțile ieftine pe care le pun pe masa cititorilor? Unde este talentul, adevăratul talent? Unde sunt cei care știu a mânui cu iscusință condeiul? În umbră...
Mediocritatea tronează. Cărțile proaste stau pe primul raft, iar autorii acestora se cred superiori tuturor.

Dragi autori, fiți atenți cu ce cărți veniți pe masa cititorilor, pentru că nu întotdeauna ceea ce se vinde ușor constituie o valoare. Literaturii trebuie să-i purtăm respect și nu ne putem permite să-i murdărim numele prin opere nedemne de luat în seamă.
Dragi cititori, aveți grijă ce cărți vă alegeți drept prieteni, pentru că exact ca prietenii, unele dintre ele vă pot înălța, iar altele vă pot coborî. 

Marinela Lungu
16.08.2018

joi, 12 iulie 2018

Scriitorii


Scriitorii nu sunt obsedați. Ei sunt îndrăgostiți de frumos. Scriitorii nu deviază de la realitate. Ei își găsesc în visuri o oază de liniște. Scriitorii nu sunt naivi. Ei sunt sensibili. Scriitorii nu sunt neserioși. Ei tratează viața ca fiind darul suprem, o valorifică, îi dau sens prin creație, fără a-și permite vreodată s-o trateze cu lipsă de seriozitate. 

Scriitorii nu sunt ciudați. Ei sunt adesea neînțeleși, priviți cu scepticism, pentru că uneori sistemul lor de valori nu corespunde cu cel al altora. Scriitorii nu rătăcesc haotic în lume. Ei au scopuri foarte bine-definite, au scopuri nobile, au un planuri de viitor. 

Scriitorii nu sunt lipsiți de viață personală. Ei știu a se distra, a râde, a glumi, a sărbători. Nimic din ceea ce-i specific omului nu le este străin. Nici lacrima, nici zâmbetul. Scriitorii nu sunt creaturi care se izolează sau de care trebuie să te izolezi. Uneori, pur și simplu, sunt abătuți, pierduți în gânduri, descurajați și se simt neacceptați de societate. Scriitorii sunt oameni. Doar că, pe lângă titlul de OM, l-au ales și pe cel de CREATOR. 

Marinela Lungu
12.07.2018

luni, 28 mai 2018

Amândoi


Mai aproape de Cer, mai departe de pământ,
Mai aproape de tăcere, mai departe de cuvânt.

Mai aproape de sublim, mai departe de banal
Mai aproape de-mpliniri, mai departe de fatal.

Mai aproape de nori, mai departe de-actori
Mai aproape de iubire, mai departe de robie...

Mai aproape tine, mai aproape de mine.
Mai aproape de noi...
Într-o Veșnicie...amândoi!

Marinela Lungu
28.05.2018