duminică, 1 decembrie 2019

Decembrie



Drumurile inimii sunt pline de așteptare,
Ecourile copilăriei ne cheamă înapoi,
Cât am dat să ne-ntoarcem, cât am da să fim mici,
Emoția unei ierni de poveste ni-e haină-n prag de maturitate.
Miros de cozonaci, de mandarine și veșnicii – ce Paradis!
Bucuriile simple rămas-au doruri eterne!
Revenirea acasă – fericirea supremă!
Iarnă-i în calendar, în inimi arde focul:
E dorul. E iarna. E miracol. E decembrie!










Marinela Lungu
01.12.2019

sâmbătă, 23 noiembrie 2019

De-ar fi să ningă


De-ar fi să ningă azi cu fluturi de speranțe,
Și s-ar deschide drumurile-nchise cu lăcate,
Aș alerga spre grădina din care tu
Îmi culegeai cândva trandafiri.

De-ar fi să ningă azi cu petale,
Mi-aș face cărare printre troiene
Și-aș înota prin valuri de vreme,
Ca să ajung la poarta ta.

De-ar fi să ningă azi cu lumină,
Ai prinde-o în palmele-ți firave
Și-ai alerga nerăbdător, voios –
Spre mine, să mi-o dăruiești.

De-ar fi să ningă azi cu fulgi mășcați de rouă,
Aș alerga spre tine, ai alerga spre mine,
I-am prinde-n palme cu ardoare,
Și palmele ni s-ar întâlni, ca o minune!

De-ar fi să ningă azi ca-ntr-o poveste,
Ar fi povestea mea și-a ta. Ți-aș da speranță,
Tu – petale. Noi doi lumină. Noi doi –
Ninsoare.

Marinela Lungu
23.11.2019

joi, 3 octombrie 2019

TOP-ul celor mai citite 10 cărți ale anului 2018

Biblioteca Naţională a Republicii Moldova efectuează anual studiul sociologic "Topul celor mai citite 10 cărţi ale anului", care tinde să contribuie la augmentarea lecturii, dezvoltarea culturii acesteia, diversificarea actului de lectură de către cetățeni. 

Cea de-a 23-a ediţie a sondajului s-a desfăşurat în perioada 27 mai – 20 iulie 2019 în parteneriat cu Camera Naţională a Cărţii a Republicii Moldova şi cu sprijinul bibliotecilor publice din cadrul Sistemului Național de Biblioteci. 

Desemnarea autorilor clasaţi de către cititori pe primele zece locuri a avut loc la 30 septembrie 2019.

Sunt fericită să-mi regăsesc romanul printre cele mai citite lucrări și să mă aflu în mijlocul acestei lumi pline de miracole, pe care eu o numesc LITERATURĂ!
Sunt recunoscătoare pentru posibilitatea de a-mi trăi dulcele-vis împlinit: acela de a ajunge la inimile voastre prin ceea ce scriu și de a fi înconjurată de scriitori și iubitorii de carte! Asta mi-am dorit mereu.

Vă mulțumesc pentru că ați apreciat ceea ce am scris, pentru că mi-ați oferit votul de încredere, pentru că ați găsit în cartea mea un prieten, un sfetnic, o mângâiere sau pur și simplu un părtaș al sentimentelor și trăirilor voastre, căci eu am scris din tot sufletul meu pentru sufletele voastre!


La Festivitatea de totalizare a Programului Naţional LecturaCentral, ediţia a 2-a au fost invitați pentru a participa autorii lucrărilor, jurnaliști, reprezentanții editurilor și bibliotecari.



Alături de scriitorul Iulian Filip.




Alături de scriitorii premianți și bibliotecari.

TOP-ul celor mai citite 10 cărți ale anului 2018:
Butnaru, Val. Ultimul profet adevărat. 
Cheianu, Constantin. Ultima amanta a lui Cioran.
 Colesnic, Iurie. Chișinăul nostru și vraja neuitării.
Drută, Ion. Căsuţa de la Răscruce.
 Filip, Iulian. Nici o şansă cu extratereştrii.
Lungu, Marinela. Să nu mă laşi.
Mânăscurtă, Vladimir. Dulce infern.
 Răileanu, Mariana. Minte-mă ca-n prima zi. 
Ţîbuleac, Tatiana. Grădina de sticlă.
Ţîcu, Octavian. Homo Moldovanus Sovietic : Teorii şi practici de construcţie identitară în R(A)SSM (1924-1989).

Marinela Lungu
03.10.2019

duminică, 29 septembrie 2019

Toamna


Grele-s amintirile încărcate azi de ploi
Ce cad într-un oftat adânc în zi de toamnă,
Iar frunzele-și plâng dorul de cer și nori,
Căci timpul la cădere le condamnă…

Ce mai rămâne când frunza-i ruginie
Și visul singuratic tremură-n vânt?
Mi-e dor de-o primăvară, de-o verde păpădie
Adesea caut liniște-n mulțime, alteori în tăcere – cuvânt.


O pasăre-și lasă cuibul, departe plecând,
Iar pomul își privește frunzișul gol – plângând.
Toamna-i o formă universală de tristețe,
De dor, de resemnare, ploi și bătrânețe…

Marinela Lungu
29.09.2019

marți, 17 septembrie 2019

La marginea unei tăceri


Mai bine lasă-mă la marginea unei tăceri
Când lumea e un haos zgomotos.
Aș prefera năduful rece al singurătății,
Decât fierbânțeala unei discuții halucinante
Într-o mulțime care anihilează valorile.



Mai bine rămân la marginea unei tăceri
Atunci când cuvântul devine de prisos,
Iar lumea – un spectacol ignorant
Din care rezultă o singură ploaie
Într-un an de secetă.

Mai bine mă lași la marginea unei tăceri,
Cât timp așteptarea sfârșit nu are,
Iar întunericul durează un veac de absurditate
Și trenul e prea plin de umbre:
Aleg să rămân la marginea unei tăceri –
Și-am să vin cu trenul cel din urmă
Dar mai târziu; când s-a sfârși noaptea,
Și teatrul, și umbra, și cuvântul…

Marinela Lungu
17.09.2019

luni, 2 septembrie 2019

Melancolie de toamnă


E toamnă afară, în suflet și-n noi

E frig, e pustiu și cad numai ploi,
E toamnă pe străzi și-ntre gânduri
Ca o ploaie ce curge-ntr-o mie de rânduri.

E toamnă și-n miezul unui vis
Ce a căzut azi-noapte ca o stea
Ajunsă pe pământ s-a și stins
A fost reverie sau numai aievea?

E toamnă printre lacrimi cenușii
Și-n cuiburile rămase pustii.
Dar ce tristețe, totuși, e mai mare:
A păsărilor ce pleacă sau a cuiburilor goale?

E toamnă în cer și pe pământ
Iar frunzele se-aud tremurând.
Plouă cu regrete, plouă cu suspine
Soarele-apune și noaptea grăbit vine.

E toamnă peste tot, dar mai ales în noi,
Ceru-i plin de nori, iar ochii grei de ploi.
Speranțele sunt triste. S-au îngălbenit.
Iar inima e goală, căci toamna a venit.

Marinela Lungu
02.09.2019

joi, 1 august 2019

Primul capitol din romanul "Să nu mă lași" de Marinela Lungu

1.

    În noaptea dintre ani eram într-un restaurant luxos. Muzică. Dansuri. Oameni aleși. Elita orașului, și nu numai, printre care mă aflam și eu...departe de toți. Cei prezenți, la patru ace, se veseleau: unii comentau ceva, alții bârfeau. Masa de sărbătoare era plină de bunătăți. Luminițe colorate umpleau sala, oferind un joc spectaculos. Doamnele aveau buzele date cu ruj, doar eu aveam pe buze gustul sărat al lacrimilor. Toate purtau rochii elegante, de dantelă sau de piele, unele lungi, altele mai scurte, doar eu o rochie mai simplă, puțin largă pe mine, unica ce-o aveam pentru ieșiri. Toate aveau părul coafat. Unele buclat, altele drept, numai al meu prins la spate cu o agrafă. În timp ce majoritatea dansa, eu stăteam pe scaun și priveam la mișcările hazardate de pe ring. Mă simțeam țintuită. Oricât încercam, nu reușeam să scap de tristețea ce-mi încolțise sufletul.


    – Ce te-a întors pe dos? m-a întrebat ironic soțul.
    – Știi prea bine ce...


Mă faci de rușine. Măcar aici fii în rând cu lumea. Acasă, oricum, nu ești bună de nimic.
         Parcă tu ai fi..

Mi-e silă de tine. Ești o pacoste. Cine, naiba, mi te-a scos în cale? Niciodată n-ai fost suficient de femenină.
M-au podidit lacrimile înainte de a-și termina insultele, apoi i-am spus printre suspine:

Nu uita că pe această pacoste (care n-a fost niciodată suficient de femenină) tu ai făcut-o nespus de nefericită.
     Am ieșit din sală pornind spre cofetărie. M-am așezat într-un fotoliu, plângând. Eram un suflet rătăcit prin furtuna vieții care m-a aruncat în brațele unui bărbat materialist. Toate eforturile mele de a-l înnobila s-au dovedit inutile: el îmi răspundea mereu vorbe urâte. Orice faptă mi-era blamată, orice cuvânt mi-era întors. De ani buni mă simțeam inutilă și nepricepută, încercam zadarnic să topesc un bolovan de gheață. De ani buni mă străduiam să-l transform pe el într-un bărbat mai bun pentru mine sau pe mine într-o soție mai bună pentru el. Și, spre nefericirea mea, niciodată  n-am reușit.
      Ieșeau femei, ieșeau bărbați, eu mă simțeam ca o umbră. Strângeam lacrimile în batistă și încercam să mă fac nevăzută. Mi-era rușine. Ei erau aranjați, pe când eu...
     În timp ce îmi ștergeam fața, din sală a ieșit un bărbat care m-a examinat din mers, dar n-a spus niciun cuvânt. Apoi își făcu o cafea și s-a întors spre mine.

Să vă servesc cu o cafea?
Una tare, vă rog, i-am răspuns.
Cât de tare?
Cât mai tare. Vreau să mă întărească.

     Mi-a oferit pliticos cafeaua. Am băut-o fără poftă. Era amară ca sufletul meu și tare cum nu am fost niciodată... 

       – Vă simțiți mai bine?
             – Faceți-mi o favoare, dacă se poate.
             –  Cu plăcere.
–           Nu mă iscodiți cu privirea. Mi-e rușine. 
             – Suferința nu e o rușine.
     
Ba da. Suferința e plata pentru fericire. Fericirea-i un delict, iar delicvenților trebuie să le fie rușine...

     M-a privit în tăcere. Probabil mă credea nebună. Dar nu-mi păsa. Stăteam cu fața ascunsă în palme. Tocmai atunci am auzit o voce de femeie. Era îmbrăcată frumos, machiată, coafată și stilată. Avea o siluetă de invidiat. S-a apropiat de bărbatul de lângă mine, l-a atins pe umăr și i-a zis: 
  –  Am nevoie de bani.
El a scos din buzunar un pumn de bancnote și, fără a le număra, i le-a pus în mână, apoi a continuat:
        Scuzați-mă, nu m-am prezentat. Mă numesc Alexandru.
             – Îmi pare bine. Eu sunt Ella. 
       Un nume rar, dar sugestiv, constată el, adăugând: dacă aveți nevoie de sprijinul meu, mă găsiți la această adresă . Lucrez la REVIMED, un centru medical de psihoterapie. Sunt medic. Aveți aici numărul meu de telefon.
       Mulțumesc, dar...

     În aceeași clipă l-am zărit pe Andrei, soțul meu. Ieșea. M-am cutremurat, întâlnindu-i privirea. S-a uitat la mine dezaprobator. M-am ridicat, hotărâtă, el însă m-a oprit.  

      Te căutam, iubito, a zis.

     L-am privit stupefiată. El s-a apropiat de Alexandru și i-a strâns mâna, deși nu se cunoșteau.

         – De ce ai ieșit?
     Am băut o cafea.
i    – Îți duc lipsa...

     Am lăsat privirea în jos. Alexandru și-a cerut scuze și a plecat, să nu ne incomodeze. Cel care mă incomoda, de fapt, era Andrei...

          Dacă veți avea nevoie de ajutorul meu, căutați-mă, a spus, la ieșire, Alexandru.

     Rămânând față-n față cu Andrei, aveam impresia că mă aflu în fața unui călău. Urma să-i ascult sentința. Dar ceea ce a urmat a depășit cu mult scenariile din mintea mea. Mi-a tras o palmă, îmbrâncindu-mă cu putere, apoi mi-a strigat cu ură:
     Acum ți-ai găsit și  amant?! Curvo!
     Încetează, am îndrăznit să-i cer.

Furios, m-a prins de braț și m-a scos cu forța afară. M-a tras la câțiva pași de restaurant și m-a împins în zăpada rece, dând cu piciorul în mine.
     
     Tărfo, striga el.  Îți ieși din piele? Ai uitat cine ești? Am să te omor.

     Picături de sânge începuseră să-mi curgă din nas, iar zăpada rece mă tăia până la os. Răpusă de durere și umilință, l-am privit printre lacrimi, spunându-i demoralizată:

    –  Poate că am multe defecte, dar cel mai mare defect al meu ești tu.
    Închide-ți gura! Te legi cu alți bărbați. Mă faci de rușine.
    Tu te faci de rușine, nu eu.

M-a apucat de păr cu brutalitate și a strigat din nou:

–  Netrebnico!  Asta ești, mă auzi? Asta ești și asta vei rămâne!
 
     M-a împins cu fața în zăpadă, lăsându-mă acolo sângerândă, și a plecat. Am încercat să mă ridic imediat, să nu mă vadă lumea, dar o amețeală neașteptată m-a dezechilibrat. Eram rece și neputincioasă. Aproape inconștientă. Continuam să vărs lacrimi fierbinți, în speranța că poate gheața din suflet mi se va topi...

     O atingere ușoară m-a făcut să tresar. Două brațe puternice m-au luat pe sus și m-au urcat într-o mașină. Deși aveam ochii în lacrimi, am deslușit chipul. Era bărbatul de adineauri, Alexandru. Nu i-am spus nimic. Am plâns doar... Ce să-i spun? Ce să-i povestesc? Cum să mă opun? Eram sleită de puteri. Până și respirația mi se părea un chin. Pe drum, am adormit. Nu-mi păsa unde mă va duce, nici ce intenții avea acel om. Oriunde m-ar fi dus, mi-ar fi fost mai bine decât în zăpada rece. 

Primul capitol din romanul "Să nu mă lași" de Marinela Lungu,
Editura "Prut Internațional", Chișinău, 2018
Publicat cu sprijinul Ministerului Educației, Culturii și Cercetării
Comandă online aici.
01.08.2019