joi, 31 ianuarie 2019

Romanul "Să nu mă lași" a ajuns la TV

Astăzi se împlinește o săptămână de când cel de-al doilea roman al meu, intitulat "Să nu mă lași" a ieșit de sub tipar. 

A fost o săptămână plină de emoții, gânduri frumoase și urări de bine. Vă mulțumesc tuturor pentru că v-ați făcut timp să-mi scrieți câte ceva, pentru că ați trăit alături de mine bucuria pe care o așteptam de mai bine de doi ani. 

Marți seara am ajuns la Televiziunea Națională a Republicii Moldova - Moldova 1, emisiunea "Cine vine la noi?", unde am vorbit și am povestit despre roman, despre drumul pe care l-a parcurs, despre cei care au contribuit la apariția acestuia și nu în ultimul rând, despre primul meu roman (an. 2016) - Singură cu mine

Acum, trei ani mai târziu, mă bucur de al doilea roman cu aceeași intensitate, poate chiar și mai mult, pentru că deși nu e prima apariție, bucuria se multiplică, pentru că am scris cu suflet, cu emoție, cu dăruire de sine, cu zâmbet și lacrimi, am rupt din mine pentru a așterne pe hârtie... Și cred că mi-a reușit. 


Sunt recunoscătoare pentru privilegiul de a putea trăi scriind și de a scrie trăind, pentru că astfel, fiecare bucurie o pot împărtăși, iar fiecare tristețe o pot mărturisi... Scrisul e boala și vindecarea mea. Sper să citiți cu plăcere ceea ce am scris, să citiți în așa mod, încât să simțiți viață în fiecare rând, pentru că eu am avut grijă să însuflețesc fiecare cuvânt.


Ne vedem curând la lansare. Aștept cu nerăbdare să vă invit pe fiecare dintre voi. Revin cu detalii imediat ce romanul ajunge și în librării.




vineri, 25 ianuarie 2019

Să nu mă lași - noul meu roman

Scrisul este sursa mea de bucurie, liniște și putere. Scrisul îmi oferă atât de multe necesare sufletului meu, încât nu mă imaginez sub nicio formă fără el... Scrisul e viață. Așa cum am mai spus odată, scrisul e o boală pentru cel care scrie și un leac pentru cel care citește...

De aproape doi ani, am luptat pentru a-mi vedea materializat cel de-al doilea mare vis: romanul "Să nu mă lași". Nu am spus nimic nimănui despre el (cu excepția celor care au lucrat la el și pentru el), nici măcar titlul nu l-am dezvăluit. A fost un mister până și pentru cei mai apropiați oameni. Nu am făcut-o din egoism, ci din dorința de a păstra totul pentru momentul apariției. Și cred că nu am greșit. 

Nu am publicat nici fragmente, nu am făcut nicio prezentare, nu am povestit despre ce e, nu l-am rezumat. Vreau ca fiecare cititor care va ajunge să-l lectureze, să descopere singur povestea ascunsă între pagini, să simtă fiecare lacrimă, fiecare zâmbet, fiecare rană sângerândă, fiecare dor neîmplinit. Vreau ca fiecare să descopere,  până la urmă, ce reprezintă cu adevărat "Să nu mă lași". E o poveste tulburătoare care trebuie citită cu același patos cu care trăiești, căci totul are legătură directă cu viața...

Romanul a apărut ieri, 24.01.2019, la Editura Prut Internațional, cu sprijinul Ministerului Educației, Culturii și Cercetării, aprobat de Comisia de selecție pentru editarea cărții naționale.

Mulțumiri cordiale întregii echipe și tuturor celor care au făcut posibil realizarea acestui vis măreț!
Aștept cu drag părerea fiecăruia dintre voi și desigur - aștept să ne vedem (curând) la lansare!

Marinela Lungu 
25.01.2019

sâmbătă, 19 ianuarie 2019

Libertatea


Libertatea. Un singur cuvânt și atâtea înțelesuri... Pentru fiecare om, libertatea are o semnificație diferită. Unii o așteaptă cu nerăbdare, alții o reneagă. Unii o visează, alții o detestă. Unii o așteaptă, alții își doresc să scape de ea cu orice preț. Cu adevărat, libertatea e doar o noțiune până când îi dăm noi sensul dorit. 

Pentru unii, a fi liber înseamnă a face tot ce-ți dorești. Pentru alții – tot ce n-ai putut să faci când depindeai de cineva. Pentru unii înseamnă să nu ai limite, pentru alții – să-ți creezi propriile limite și principii de viață. Pentru unii înseamnă să fie independenți, solitari, să nu-i întrerupă nimeni, să nu le ceară nimeni socoteala, iar pentru alții înseamnă să-și asume independența și să obțină ceva util din ea. 

Indiferent de dimensiunile pe care le capătă acest cuvânt, libertatea nu înseamnă să faci ce vrei, când vrei, fără să ții cont de niște reguli, de niște valori sau norme morale. Uneori, libertatea poate deveni o povară. Atunci când devine soră cu singurătatea, când se împletește cu dorul și când pur și simplu devine total nefolositoare. Libertatea nu ne poate ferici, dacă nu-i oferim sensul potrivit existenței noastre. Putem fi liberi, zburdalnici, lipsiți de griji, însă toate până la o vreme. Pentru că mai târziu, toată dorința noastră de libertate va căpăta un gust amar care se va transforma în nefericire. 

Poți fi liber. Poți fi independent. Dar nimic din toate acestea nu-ți va garanta fericirea la care visezi. Pentru că nu singurătatea ne fericirește, ci compania celor pe care-i iubim si care ne iubesc. 

La ce bun să fim liberi, dacă nu avem încotro să plecăm, nu ne așteaptă nimeni și la rândul nostru, nu așteptăm pe nimeni? 

Alege libertatea, însă nu cea egoistă, căci egoismul nu naște fericire...

Marinela Lungu
19.01.2019

joi, 10 ianuarie 2019

Povestea fulgilor...


Atunci când în jur e totul liniște, atunci când vocea compasiunii este mai puternică decât cea a ambiției, atunci când dragostea domolește ura, atunci când orgoliul apune și răsare bunătatea, atunci când oamenii dau glas inimii, iar Îngerii cântă în Ceruri, se naște câte-un fulg...

Unul câte unul coboară încet și domol, aproape dansând, rotindu-se haotic în suflul elegant al iernii. Fulgii de zăpadă sunt crâmpeie din florile ce cresc în Grădina Edenului... 

Și doar atunci când toți coboară pe pământ și îmbrățișează pământul cu blândețe, poți să-ți imaginezi că pășești chiar pe tărâmul lui Dumnezeu...






Marinela Lungu
10.01.2019