duminică, 27 septembrie 2015

N-am să înțeleg!


N-am să înțeleg oamenii materialiști, care se culcă și se trezesc cu ideea de a avea mai mult, de a mînca mai mult, de a aduna mai mult fără a se împărți cu cel de alături.
N-am să înțeleg copii egoiști care consideră că părinții trebuie să le satisfacă toate capriciile, iar ei au dreptul să profite de bunătatea și dragostea lor.
N-am să înțeleg bărbații care se cuplează cu femei de ocazie și nici femeile care leagă o relație întîmplătoare.
N-am să înțeleg adolescenții care cred că e la modă să umbli cu haine rupte, păr vopsit în toate culorile, țigara în gură și paharul cu alcool în mînă.
N-am să înțeleg prietenii care consideră că prietenia este doar un mod de a cere mereu fără a avea bunul simț și un pic de rușine.
N-am să înțeleg oameni care-și impun părerea și au impresia că toți trebuie să gîndească ca ei.
N-am să-i înțeleg pe cei care se răzbună pe oameni nevinovați distrugînd suflete cu o plăcere dezgustătoare.
N-am să-i înțeleg niciodată pe cei lipsiți de sentimente, cei care rîd în față și simulează o afecțiune inexistentă doar pentru a primi ceva...
N-am să înțeleg obrăznicia unora care consideră normal ca cei din jur să le satisfacă dorințele.
N-am să înțeleg tupeul oamenilor care mereu cer, mereu caută să găsească ceva pentru ei înșiși, mereu morocănoși, mereu lipsiți de bunul simț.
N-am să-i  înțeleg pe cei hapsîni care țin totul pentru ei și nu sunt în stare să se împartă.
N-am să înțeleg materialismul, egoismul, zgîrcenia.
N-am să înțeleg oamenii care privesc cu satisfacție la suferința altora și rîd cu poftă, uitînd că totul în lumea asta are un final...

Marinela Lungu
27.09.2015

joi, 24 septembrie 2015

La Mulți Ani, dragă bunică!

Dragă bunică,

     Ce cuvinte să-ți spun astăzi, când însăși tu ești unul dintre cele mai dulci cuvinte care-mi stă așezat pe buze și în suflet?  Cum să redau acum tot ceea ce ne unește pe noi două, când, de fapt, legătura noastră este mai presus de cuvinte?
Te cunosc de când mă știu. Și fiecare clipă a mea este însoțită de tine. Tu, cea care mi-ai oferit cea mai frumoasă copilărie, cu cele mai creative jocuri, cu cele mai educative povești, cu cele mai bune povețe. Scriind aceste rânduri, îți văd chipul, îți aud vocea și îmi văd întreaga copilărie în curtea casei tale care va rămâne mereu leagănul sufletului meu însetat de liniște, iar tu – Îngerul care-mi leagănă visele de noapte și zi.

     Eu îți sunt recunoscătoare pentru că m-ai crescut în jurul unei lumini care m-a făcut să caut mereu lumină. Îți sunt recunoscătoare pentru tot ce ai învestit în mine și pentru dragostea cu care m-ai înconjurat, căci dragostea sinceră este cea mai frumoasă formă de educație. În fața ochilor mi se perindă totul: fiecare joc al nostru, fiecare discuție, fiecare seară în care ne bem ceaiul la gura sobei iarna sau afară pe prag vara, fiecare glumă care ne binedispune, fiecare citat, roman  sau film pe care-l analizam, fiecare bucurie pe care o împărțeam. Văd și simt totul. Și știi de ce? Pentru că este ceva ce nu poate fi uitat. Castelul pe care tu l-ai construit pentru mine este unul care nu se va dărâma nicicând. Dimpotrivă, el se va fortifica odată cu trecerea timpului. 

     Iubirea ta nu are limite! Tu ai făcut totul pentru mine întotdeauna, iar dacă eu uneori am fost nedreaptă, îmi asum greșeala. Mereu te-am iubit cu toată forța sufletului meu. Și te iubesc necondiționat, dincolo de timp și circumstanțe. Cuvintele ce ți le aștern acum sunt însoțite de lacrimi. Lacrimi de emoție, bucurie, recunoștință și nespusă iubire pentru tine – Zână a copilăriei mele, sfetnic al adolescenței și Înger veșnic păzitor! Te iubesc cu tot ce sunt și-ți mulțumesc cu inima încărcată de recunoștință pentru toate sacrificiile tale de a educa în mine un OM. Pentru că la rândul tău, ești unul dintre cei mai de seamă Oameni pe care sufletul meu a avut și are marea onoare să-i cunoască.

     Te iubesc! Știi cât? Cît se-ntinde Universul. Adică – INFINIT!


La Mulți Ani, bunicuța mea dragă!
Marinela Lungu

25.09.2015
25.09.2017 (actualizat)


marți, 1 septembrie 2015

“Mai bine singură cu mine, decît singură cu cineva…”


Și nu vorbesc despre izolare.  Nu vorbesc despre ignorare. Nu vorbesc despre discriminare. Vorbesc despre a te simți liber și descătușat în compania persoanelor cu care te înconjori. De prea multe ori noi oamenii avem impresia că nu contează deloc cine sunt cei din jurul nostru și ni se pare că indiferent de ceea ce reprezintă ei noi nu ne vom schimba. Greșit. Contează enorm de mult în compania cui petrecem timpul, pentru că fără a realiza noi împrumutăm multe de la persoanele de alături. Noi ne molipsim, noi învățăm, noi ne transformăm. Dacă oamenii care stau în dreapta noastră sunt adepții unor distacții nelimitate, de prost gust, lipsite de un sens,dacă ei nu au un scop și o motivație,atunci peste un timp noi vom deveni la fel. Fără să ne dăm seama, fără să ne dorim neapărat. Acest lucru se va întîmpla pentru că e firesc. Oamenii din jur au o mare influență asupra noastră, pentru că ei ajung să ne modeleze. Și dacă o fac spre bine este un beneficiu imens, însă dacă ne trag în jos vom avea de suferit înzecit.  Însă se întîmplă din păcate ca o compania să ne îndepărteze de adevărata noastră personalitate și să ne transforme în niște oameni străini nouă înșine. Toate acestea din motivul că acceptăm prea ușor persoane care nu ne oferă nicio perspectivă, ne apropiem prea mult de ele și ne îndepărtăm de EUL din suflet. Împrumutăm obiceiuri proaste și uităm de propriile valori. Copiem comportamente greșite și uităm de educația primită. Iar cel mai ciudat este faptul că deși prea mulți oameni  ne displac și nu-i simțim necesari, ne pierdem timpul cu ei și-i lăsăm să ne domine, să ne incomodeze, să ne limiteze visurile și să ne înghesuie sufletește. Astfel se întîmplă să ne simțim singuri chiar și în mulțime. Adevăratul sentiment de singurătate nu este din cauza faptului că ne lipsesc persoane fizice, ci din cauza faptului că ne lipsește împlinirea din suflete. Suntem singuri doar atunci cînd nu avem o parte esențială din propriul eu. Suntem singuri chiar și în compania unor persoane din cauza cărora ajungem să ne simțim incompleți, inferiori, decăzuți, slabi și singuratici.  Putem fi singuri și în doi, și printre mii de alte persoane, și în centrul unui cerc infinit de oameni, însă e-n zadar... dacă acei oameni ne sunt străini sufletește suntem singuri în interior. De aceea e mai bine să fii singur uneori, și nu îți spun asta pentru a te îndemna să te izolezi de oameni. Din contră, socializează cu ei, dar ai grijă cu cine ... și mai ales – ai grijă de cine ești tu cu adevărat. Nu-i lăsa să te transforme decît dacă asta e spre binele tău. Învață de la ei ce e frumos. Ia de la ei doar manierele necesare unui OM adevărat. Iar dacă te simți singur cu mulți lîngă tine... îndepărtează-i pe cei  străini sufletului și apropie-te de tine...adevăratul TU, cel care îți este cel mai necesar pentru o dezvoltare personală armonioasă.

Marinela Lungu
01.09.2015