sâmbătă, 30 mai 2015

Tavanul oamenilor MARI este Cerul


        Tavanul oamenilor MARI este Cerul,


  • Pentru că ei nu se limitează la vise ieftine,
  • Pentru că ei nu obosesc să meargă la capăt pentru idealuri,
  • Pentru că ei nu se lasă opriţi la primul semafor,
  • Pentru că ei nu fac din orice piatră sfîrşit de drum,
  • Pentru că ei nu caută persoane să le realizeze planurile,ci caută posibilităţi pentru a le realiza singuri,
  • Pentru că ei nu cad în capcana lucrurilor de nimic,
  • Pentru că ei cred în ceea ce-şi doresc,
  • Pentru că ei au un Dumnezeu,
  • Pentru că ei privesc în jur şi apreciază,nu dezaprobă,
  • Pentru că ei sunt conduşi de speranţe,nu orgolii,
  • Pentru că ei au un ţel,nu pretexte,
  • Pentru că ei ştiu a crea,nu a distruge,
  • Pentru că ei cunosc diferenţa dintre a promite şi a face,
  • Pentru că ei au un suflet de pîine,nu de piatră,
  • Pentru că ei merg înainte fără a se uita la cei care-i trag înapoi,
  • Pentru că ei se încred în speranţă ca într-o carte deschisă,
  • Pentru că ei nu îşi stagnează evoluţia personală,ci din contră,o accelerează prin fapte,
  • Pentru că ei ştiu SĂ TRĂIASCĂ,nu doar să existe!




marți, 19 mai 2015

Şi îngerii au demonii lor


Totul porneşte de la o melodie care se intersectează cu firele subţiri ale vieţii.


Viaţa are mai mereu momente de tensiune care îţi încarcă sufletul cu multe elemente negative. E o nelinişte totală între oameni. Ca un război în care nimeni nu are nimic de cîştigat. Tonuri răstite, vorbe aruncate în vînt şi acţiuni interprinse la nervi nu aduc niciodată o linişte interioară desăvîrştită. Astăzi liniştea este înghiţită de gălăgia care domină nu doar casele, ci şi sufletele oamenilor.

Toţi purtăm cu noi un colţ de rai şi unul de infern. Suntem divizaţi în două părţi. Suntem în două lumi. Ascultăm două voci. Dar acţionăm doar cu o parte. Deseori, cu cea negativă. Strigăm, rănim, nu realizăm că, de fapt, cuvintele sunt cele care pot omorî sau tămădui. Noi le folosim ca pe nişte săbii cu care ne apărăm sau ne justificăm fără a pune în calcul faptul că cineva rămîne rănit.


Viaţa ne stoarce ca pe un burete şi într-un final ne usucă. Dar noi ne uscăm înainte de vreme. Cu fapte, vorbe, iar uneori, chiar şi cu tăceri. Orgoliile rod din noi acea iubire faţă de semeni şi ne transformă în nişte crudităţi ce acţionează doar din instinct. Dar noi putem fi mai mult de atît, mai mult decît nişte maşinării controlate de interese meschine şi puteri false. Suntem oameni, cu otrava şi totodată leacul vindecării în noi. Cu îngeri şi demoni ce se luptă între ei. Cu vise şi deziluzii.


Rănim prea des, iar sîngele ce curge din cei răniti se transformă în nişte lacrimi pentru noi, ce care am rănit.
Nimeni nu cîştigă nimic în războiul dintre oameni. Este doar un cîmp de luptă sîngeros în care oamenii pierd din liniştea care este mai neputincioasă decît gălăgia.

Suntem mereu preocupaţi să răspundem vorbelor provocatoare, decît să le potolim. Suntem preocupaţi să ne răzbunăm în loc să iertăm. Suntem preocupaţi să ne evidenţiem orgoliile şi mîndria, decît să căutăm a fi mai modeşti. Căutăm mereu să punem sare pe rană şi să adăugăm lemne pe foc. Un foc ce ne mistuie pe toţi, cu piele, carne şi oase. Doar sufletul şi ce avem acolo poate supravieţui. Suntem încăpăţinaţi şi totodată naivi, pentru că lăsăm demonii să ne controleze îngerii şi nu invers.


Nu mai hrăniţi demonii cu gălăgie, tonuri răstite, vorbe negîndite şi sîngeroase. Lăsaţi-i flămînzi. Să strige ei, dar să fiţi surzi la strigătele lor. Lăsaţi-i să moară puţin cîte puţin. Şi renașteți îngerii!
Căci doar Divinitatea şi Frumosul poate renaşte...pentru totdeauna!



marți, 5 mai 2015

Despre sentimente

E uşor să rosteşti „te iubesc”-uri care nu conţin decît litere. E uşor s-o spui fără a o simţi şi să pretinzi că sentimentele îţi sunt adevărate. Şi poate că aceste „te iubesc”-uri false tămăduiesc o vreme suflete rănite,dar la un moment dat ele ucid precum o sabie ascuţită.  Dacă sentimentele nu există,la ce bun să naşti cuvinte? Dacă nu eşti în stare să „treci” prin tine ceea ce spui,atunci nici nu mai spune ceva. A te juca cu sentimentele,doar pentru că îţi place să te joci cu litere pentru a crea cuvintele,înseamnă a te juca cu sufletul unui om şi a-l arunca în flăcări doar pentru că îţi place să vezi un foc arzînd. Nu uita că cuvintele au o forţă atît benefică,cît şi nefastă asupra oamenilor. A-i iubi doar în cuvinte înseamnă a nu-i iubi deloc. Cuvintele pot fi rostite fără ca acestea să vină din suflet,iar dacă ele nu vin din suflet,nu sunt adevărate,nu sunt profunde,nu sunt simţite...şi în acel moment,înainte de a le rosti,încleaştă-ţi buzele şi nu le permite să iasă,dacă nu au ieşit din suflet...
Doar sentimentele născute în interior merită a fi delcarate în cuvinte,căci doar acelea sunt adevărate,doar acelea pot aduce fericire,doar acelea pot vindeca cu adevărat o inimă rănită de focurile unor iubiri bolnăvicioase.
Sentimentele unui om nu sunt pentru jocuri,nici amuzament sau alt tip de distracţie,pentru că viaţa spirituală nu e un circ,iar sufletul omului nu e predestinat pentru teatruri ieftine. E adevărat că acolo,în suflet,se dau cele mai multe lupte,dar nicidecum el nu trebuie murdărit cu iubiri închipuite sau născocite. E amar,e crud,e de neacceptat să pretinzi că ai un ataşament faţă de cineva care îţi este total indiferent. La ce bun?
Inima omului este un nucleu care poate genera atît lumină caldă,cît şi lavă fierbinte. Depinde de sentimentele cu care este înconjurată.
"A spune cuiva „te iubesc” este o invitaţie în veşnicie”,spunea Nicolae Dabija,iar dacă „te iubesc”-ul rostit de tine nu este sincer,înseamnă că oferi o invitaţie în infern...

Iar infernul este unicul loc din care Dumnezeu lipseşte. –Aurelian Silvestru.