Ce greu ne este să
ne iubim între noi. Așa simplu, fără a pretinde nimic, fără a ne dori să
schimbăm omul, fără a-i cere să gândească ca noi, fără a-l ajusta după
propriile standarde, fără a-i reproșa că nu a făcut bine sau nu a făcut
suficient, fără a-l umili când greșește și fără a-i spune că nu mai este demn
de dragostea noastră, dacă nu a făcut așa cum credem noi că e bine de cuviință.
Ce
greu ne este să ne acceptăm: să acceptăm omul în ansamblu, cu toate visurile și
coșmarurile, cu toate decepțiile și împlinirile, cu toate căderile și
înălțările, cu toate durerile și bucuriile, cu toate lipsurile, neajunsurile și
neputințele lui. De cele mai multe ori, pretindem să-l transformăm, să-l
(re)creăm după propriile dorințe și păreri, să-l adaptăm la cerințele noastre
și să-l facem să gândească exact așa cum considerăm noi că ar trebui, să acționeze
așa cum credem noi și să fie așa cum suntem noi, fără a realiza că omul de
alături este deja un Univers format, iar dacă nu-l iubim așa cum este, nu avem nici
un drept să-l schimbăm și să ne credem mai buni, mai corecți, mai drepți doar pentru că susținem că-l iubim și-i vrem binele.
Ce
greu ne este să ne iertăm. Adesea s-ar părea că ne vânăm greșelile, că stăm la
pândă și așteptăm ca omul de alături să comită o abatere de la adevăr și bine,
iar noi să-l mustrăm, să-l judecăm și să avem posibilitatea de a ne arăta
superioritatea și moralitatea. Cu adevărat însă, atunci când un om greșește,
trebuie iubit mai mult, pentru că atunci are nevoie cel mai mult pentru a se
îndrepta, pentru a avea încredere în el și în puterea lui de a-și autodepăși
condiția umană, de a se ridica deasupra faptului greșit și a deveni cea mai
bună variantă a sa.
Ce
greu ne este să fim uniți, să fim solidari, să fim sinceri, să fim iubitori, să
fim simpli și să ne aplecăm chiar și deasupra florii care nu ne place și a
cărei parfum nu ne încântă, dar din omenie și iubire, să-i turnăm apă la
rădăcini. De unde putem ști că tocmai acea floare, odată udată și îngrijită, nu
va înflori cel mai frumos din întreaga grădină?!
Căci omul e o floare. Pentru a înflori frumos și a răspândi parfum duios, are
nevoie de îngrijire, atenție și dragoste.
Nu
fiți indiferenți! Dați șansa oricărei flori să devină cea mai frumoasă, pentru
că toate au dreptul la viață și iubire!
