joi, 11 decembrie 2014

Nu plânge!

Nu plânge cu lacrimi de sânge,
Așteptând să răsar-o stea,

Nimeni nu va veni acum

Să șteargă lacrima ta...

Toate plâng în lumea asta...omul de ce ar fi scutit?
Afară plânge natura cu lacrimi de gheață ce îmbrățișează pământul într-o haină numită zăpadă. Cerul s-a închis, privându-ne pe noi de seninătatea sa cu care deschidea sufletele și le înălța către Visare...
Timpul își plimbă mâna peste capetele tuturor. Uneori are un efect benefic, de uitare... atunci când se suprapune pe unele dintre petele noastre sufletești. Uneori e bine să uităm, alteori nu. Să uităm ce e rău, ce ne-a rănit, ce ne-a făcut să suferim, pentru că omul ar înnebuni dacă și-ar aminti mereu de toate câte se întâmplă în lume. Și să ne amintim de puținul frumos care încă se mai luptă să supraviețuiască și să ne găsească pe noi, oamenii care vrem să ni-l amintim și să-l promovăm. 

Timpul trece, toate se scurg ca apa dintr-un râu, toate se revarsă, toate pleacă...Iar tu, omule, nu plânge pentru ceea ce a luat timpul cu el. Nu plânge încercând să schimbi lucrurile care nu trebuiesc schimbate! Nu plânge pentru rănile tale care curg în lacrimi de sânge. Nu plânge pentru că te simți atît de...a nimănui. Nu plânge pentru toate nopțile în care ai plâns sufocându-te in zbuciumul tău interior. Nu plânge pentru toți oamenii care au văzut în tine un distrugător, nu un zidar. Nu plânge pentru toți cei care nu știu că tu plângi în momentul în care te lovesc nepăsător cu vorbe reci. Nu plânge pentru toate nefericirile tale, pentru toate insuccesele tale, pentru toate căderile tale! Nu plânge pentru ceea ce nu poți. Nu plânge pentru oamenii care nu te iubesc sub nicio formă și nici pentru cei care te iubesc într-un mod declarativ. Nu plânge pentru toate zidurile care s-au ridicat înaintea viselor tale. Nu plânge pentru că nu ești înteles și nu plânge nici pentru că ești criticat. Nu plânge pentru că lacrimile tale nu sunt văzute. Nu plânge pentru tot ce-ai pierdut și nici pentru că ai câștigat ce n-ai vrut. Nu plânge pentru indiferența cu care ți-a fost zdrobită inima. Nu plânge pentru duritatea cu care ai fost privit. Nu plânge pentru că oamenii nu te văd așa cum ești, ci așa cum vor ei. Nu plânge pentru lacrimile care se vor plânse...Ai plâns destul...

Ai nins destul...ai nins destul cât să îmbraci întreg meleagul sufletesc cu ninsoarea ta albă, cu bucățile tale de gheață. Acum e timpul s-o topești, să faci primăvară...

Zâmbește pentru că tot ce a trecut te-a învățat cum să învingi greul și să treci de imposibil! Zâmbește pentru că ești o creație divină a lui Dumnezeu! Zâmbește pentru că zâmbești cu flori si soare. Zâmbește, pentru cei pe care-i bucură zâmbetul tău! Zâmbește pentru cei care nu cunosc valoarea unui zâmbet. Zâmbește pentru ceea ce poți, pentru ceea ce ai reușit, pentru ceea ce ai învățat. Zâmbește, pentru că încă ai un Cer deasupra ta care se deschide pentru a-ți primi zâmbetul.

Nu plânge, așteptând ca lacrima să se retragă și durerea să se absoarbă în piele. Zâmbește și roagă-te să poți să învingi prin zîmbet lacrima ce-ți amărăște inima. Nu plânge pentru ieri, zâmbește pentru azi, pentru mâine și pentru viitor. Nu plânge pentru ceea ce ai fost, zâmbește pentru ceea ce ești și amintește-ți că acel EU de ieri cu acest EU de astăzi vor crea un EU de mîine mai puternic decât ieri și azi...


Marinela Lungu
11.12.2014


vineri, 31 octombrie 2014

Prizonier în propria viață

Sunt momente în care te simți prizonier în propia viață și trăiești de parca ți-ai interzice fericirea cu propriile mîini.
Este clipa în care esti prins/ă într-o colivie cu spațiu limitat și te simți supus/ă de cineva care într-un fel sau altul ți-a răpit libertatea de a fi tu însuți(însăți). Te crezi dependent/ă de hrana care ți se dă acolo și totodată de mîna care te hrănește cu firimituri de visuri și grame de iubire închipuită. Nu te mai vezi mergînd singur/ă, fiind sigur/ă pe pașii tăi și pe ceea ce vrei sa dobîndești.
Te afli într-o lume straină, în care nimic nu-ți apartine și nu-ți poti creea un loc al tău, nu poți avea ceva al tau, pentru că ești tot acuzat/ă de tîlhărie și criticat/ă la tot pasul. Iar tu…taci și ai răbdare, pentru că nu te imaginezi în afara acestei colivii în care trăiești...
Ți se pare că n-ai să mai poți trăi de unul singur/ă, n-ai să mai poți să te întreții  și n-ai să mai poți să te alimentezi singur/ă sufletește. Ți se pare că daca colivia te va elibera și mîna ce te hrănește te va părăsi, tu îți vei cunoaște sfîrșitul. Toată lumea ta se rezumă la spațiul acesta limitat, putrezit și împăienjenit. Iar toata incapacitatea ta de a vedea și de a înțelege lucrurile  te face să nu ridici un deget pentru a schimba situația. Stagnezi toată evoluția ta personală, tot mersul tău prin viață. Te rezumi la niste vise ieftine și mizerabile care îți marchează zilele cu roșu. Nu-ți dai nicio șansă către o viață mai bună, pentru că simplu de tot…te simți dependent/ă de traiul tău, de acea mînă care te hrănește... Dar te-ai întrebat vreodată cu ce te hrănește? Te-ai întrebat de ce te simți atît de îmbătrînit/ă sufletește, atît de obosit/ă, atît de lipsit/ă de vlagă, putere și viață? Oare nu cumva ceea ce numești tu “hrană” este, de fapt, otravă? Oare sufletul nu ți-este otrăvit, de vreme ce te simți total străin/ă de ceea ce ești cu adevărat?
Vine și clipa în care obosești de tot. Te saturi să înduri replici tăioase la adresa ta. Te saturi de umilința nemeritată. Te saturi de scandaluri născocite și certuri nepotrivite. Te saturi să fii neințeles(easă). Te saturi să te justifici inutil.Te saturi să fii mereu…omul care va tăcea, va răbda și va trece peste, păstrîndu-și fidelitatea, căldura și puterea de a zîmbi. Te saturi să te simți o povara. Te saturi să cari pe umeri vorbe amare. Te saturi și pleci! Pleci în ciuda tuturor celor care te țineau legat/ă de mîini și picioare într-o ruină numită viață. Pleci fără să spui vreun cuvînt.  Pleci fără sa le dai vreun semn că plecarea ta se apropie. Pleci și-i lași pe toți să-ți caute urma…
Și fugi…de toată suferința acumulată, de tot noroiul ce ți-a fost adus cu de-a sila. Fugi de războiul care te devastează. Fugi de visele-ți false care au devenit un blestem.
Îndrăznești să lași totul în urmă și să te cureți de tot ce te-a adus în sărăcie și putregai.
Încerci să zbori, dar cazi și mai încerci o dată și înc-o dată... Pentru că nu mai vrei să depinzi de cineva . Vrei să-ți clădești viața singur/ă.
Și plîngi pentru că nu ți-e usor, pentru că obișnuința lasă urme adînci, pentru că brusc nu mai ai de ce te agăța...
Dar privește spre Cer, căci acolo vei gasi toate direcțiile necesare pentru a te regăsi pe tine… Dumnezeu n-o să te părăsească niciodată. Fii sigur că mai devreme sau mai taîziu vei reuși să zbori singur/ă. În viața ta, cu aripile tale, cu drumul tău și cu Dumnezeu alături!

Nu permite nimanui să-ți răpească libertatea sufletească: Libertatea de a fi TU, de a simți și de a trăi dincolo de bariere imaginare.
                                                                           
                                                                                                                                     Marinela Lungu
31.10.2014



duminică, 28 septembrie 2014

Omul puternic

Omul puternic este cel care nu dă bir cu fugiţii atunci cînd dă de greu…
Omul puternic este cel care are curajul de a avea curaj din nou şi din nou…
Omul puternic este cel care nu-şi abandonează idealurile doar pentru că ele rănesc anumite orgolii…
Omul puternic este cel care nu se retrage cînd i se inchid toate porţile,ci caută să deschidă altele…
Omul puternic este cel care speră pînă la capăt şi fără sfîrşit,încrezut că într-o zi va învinge,chiar dacă acea zi stă sub semnul întrebarii…
Omul puternic este cel care crede în şanse chiar şi atunci cînd nimeni nu-i oferă vreo şansă…
Omul puternic este cel care rămîne pe poziţiile sale chiar şi în faţa furtunilor…
Omul puternic este cel care se ridică de mai multe ori decît cade…
Omul puternic este cel care nu oboseşte să lupte,chiar dacă luptele îi par zadarnice…
Omul puternic este cel care rămîne în picioare atunci cînd alţii încearcă să-l îngenuncheze,pentru că el ştie că trebuie să îngenuncheze doar în faţa Lui Dumnezeu…
Omul puternic este cel care nu loveşte cu aceeasi monedă pe cel care l-a lovit,nu pentru că nu ar putea,ci pentru că el nu este asemeni celui care l-a lovit…
Omul puternic este cel care nu ascultă bîrfele din jur şi nu se justifică pentru ele,căci  el ştie că nu asta îl reprezinta şi că imaginea lui nu depinde de ceea ce se spune în tîrg…
Omul puternic este cel care nu cade pradă prostiilor şi nu se vinde pe bani doar pentru a cîştiga oportunităţi. El luptă pentru a le dobîndi pe căi cinstite.
Omul puternic este cel care zîmbeste atunci cînd lumea îl priveşte încruntat. Nu pentru că are o stare de spirit ideală,ci pentru că ştie că fiecare oferă ceea ce are.
Omul puternic este cel care plînge pînă oboseşte,dar o dată ce îşi şterge lacrimile,o ia de la capăt şi triumfă pe şcena vieţii!
Omul puternic nu este cel care n-are momente de slăbiciune sufletească,ci cel care reuşeşte să le depăşească…
Omul puternic este cel care nu se lasă,pentru că ştie că scopul scuză mijloacele…
Omul puternic învinge,pentru că lupta!
Şi cînd învinge,ridică capul spre cer…şi mulţumeşte!

A fi puternic nu înseamnă a nu cădea,a nu plînge,a nu suferi, şi a nu pierde,ci înseamnă a te ridica,a-ţi şterge lacrimile,a-ţi reveni şi a învinge!

TU CÎT DE PUTERNIC EŞTI?

P.S: ASTĂZI,10 martie 2015,această lucrare,intitulată "Omul puternic",a fost publicată în Revista NOI. O bucurie colosală. O parte de vis împlinit.


miercuri, 24 septembrie 2014

Superioritate şi inferioritate

În spatele unui om se ascunde o poveste pe care noi n-o cunoaştem, deci n-o putem analiza, nici critica şi nici judeca…Fiecare ascunde în interiorul său dureri care-l macină, lacrimi neplînse, regrete aspre,c hinuri şi frămîntări…

A vorbi despre viaţa unui om implică responsabilitatea pe care inconştient ne-o asumăm atunci cînd ne permitem să punem la subiectul zile personalitatea cuiva…Este adevărat că uneori nu ne putem lăsa fără a analiza un eveniment în jurul căruia s-a rotit o anumită persoană. Poate alegem să analizam şi chiar să criticăm, pentru că ne-a iritat în mod considerent. Este normal să facem nişte diferente şi nişte calcule, să vedem binele şi raul, să le putem distinge. Însă asta nu ne dă dreptul să începem a arăta cu degetul, să judecăm, să injurăm, să umilim, să ingropăm oameni în noroi şi să-i batjocorim, să le atribuim titlul de “nimeni”, astfel încît să avem vaga impresie că ne arătam superioritatea. În aşa mod noi nu suntem cu nimic mai buni şi cu nimic mai corecţi. Superioritatea nu înseamnă a da în cap cuiva şi a-l murdări cu înjosiri, ci a-l îndrepta, a-l corecta, a-l învăţa și a-i arăta ce este frumos, necesar și bun. Însa atunci cînd ne permitem să injosim pe cineva,ne arătăm laşitatea, slăbiciunea şi intr-adevar devenim inferiori, pentru că doar oamenii care se simt inferiori lovesc cu jigniri, căci cei superiori mîngaie cu încurajări. Nici un lucru nu poate fi în totalitate bun sau în totalitate rău, el are din ambele părţi, însă depinde de modul în care este privit . Şi mai depinde şi de omul care îl priveşte. Cei mediocri văd doar răul şi negativul. Ei nu încurajează, ei nu susţin, ei nu ajută. Ei doar dezaborbă, lovesc şi înjosesc. Doar oamenii inteligenţi au capacitatea de a vedea frumosul, de a se axa pe părtile bune şi de a contribui la bine şi frumos!
Marinela Lungu
24.09.2014




duminică, 21 septembrie 2014

Sufletul meu

Sufletul meu este o melodie  pe care nu  oricine o poate înţelege, fredona sau iubi. Este diferit înţeleasă şi diferit percepută de fiecare om în parte. Sufletul meu este o pasare care uneori cîntă fericirea, alteori deznădejdea…Sufletul meu este un copil care-şi lasă capul jos ori de cîte ori este certat, dar renaşte atunci cînd este mîngîiat şi înteles. Sufletul meu se zbate să trăiască atunci cînd este nedreptăţit şi înjunghiat pe la spate. Luptă să supraviețuiască într-o lume în care uneori ar crede că e mai uşor să mori. E uşor să mori şi să nu însemni nimic. Este mai greu să trăieşti şi să laşi ceva în urmă. Sufletul meu cauta alte suflete în care să se regăsească şi să poată învinge răutăţile, să poată să-şi împărtăşească bucuriile şi să-şi plîngă durerile. Sufletul meu este un soare care răsare pentru oamenii care îl privesc în interior şi caută a-l înţelege, dar apune pentru oamenii care îl judeca fără a-l cunoaşte.

Sufletul meu este o bucata de pîine care poate salva unii oameni de la foamete, dar nu valorează nimic pentru alţii care se hrănesc din averi. Sufletul meu poate fi mîna care ajută personane aflate la margini de prăpastii, dar insuficient de puternică pentru cei care sunt traşi în jos de orgolii şi interese meschine. Sufletul meu este o stea ce străluceşte în calea celor care se hrănesc cu lumină, dar nu şi în calea prietenilor cu întunericului. Sufletul meu este o mare de mistere nedesluşite decît de cei care se avîntă s-o descopere în lung şi-n lat fără frica de a se îneca. Sufletul meu este o poveste pe care daca n-o citeşti, n-o poţi înţelege, nici îndrăgi, însă şi pentru a o critica tot trebuie să o citeşti...

Marinela Lungu
21.09.2014





vineri, 19 septembrie 2014

Reflecție


  • Timpul e ca vîntul - nu-l putem vedea, nici atinge si nici nu-l putem prinde în palme. Nimic nu-l reține…Noi, putem doar să-l trăim frumos. Altfel rămanem cu regretele…
  • Sufletul e ca frunza, cade din copac, valseaza în aer si apoi ajunge la pamant. E un timp in care zboară, apoi un timp în care zace la pamînt… 
  •  Fericirea e o noțiune abstractă. Diferită pentru toți.
  • Omul este fiinta în care se adăpostesc cele patru antimpuri… 
  • Iubirea este haina sufletului ratacit in iarna…

 Marinela Lungu
19.09.2014