Este o lecție despre omenie, despre capacitatea de a fi mai
indulgenți, mai înțelegători, mai solidari unul față de altul.
Este o lecție despre bunătate, despre necesitatea de a
învăța să mai lăsăm din invidie, orgoliu, indiferență, pentru că toate luate în
ansamblu ne întunecă sufletele, privirile, cuvintele și faptele.
Este o lecție despre responsabilitate, despre felul în
care suntem capabili să reacționăm la durerea altuia și la măsurile pe care le
putem interprinde pentru a evita multiplicarea ei, în măsura posibilităților. Responsabilitatea
nu e tocmai punctul nostru forte. E trist faptul că nici măcar în vremuri
grele, vremuri de cumpănă și primejdie, atitudinea omului este una nepăsătoare
și chiar batjocoritoare, întrucât s-ar părea că nu-l interesează deloc cei care
deja suferă și ar avea de suferit în urma iresponsabilității sale. Nu-i pasă
nici de cei apropiați și nici măcar de sine însuși…
Este o lecție despre solidaritate. Ce înseamnă, în
definitiv, a fi solidar? Nimic altceva decât o atitudine prin care îi sprijinim
pe cei din jur. O atitudine prin care încercăm, în măsura posibilităților, să
fim utili. Și în cazul acesta, singurul mod este să ne sistăm orice activitate
și să rămânem acolo unde suntem.
Este o lecție despre unitate. Una grea, pentru că
societatea e dezbinată, dar tocmai momentele de impas sunt cele care ar trebui
să unească oamenii, nicidecum contrariul. Astfel de momente ar trebui să ne amintească
de valori și să ne învețe să fim unul lângă celălalt. În acest caz, nu fizic.
Nu-i putem ajuta în mod fizic, nici financiar. Îi putem ajuta și NE putem ajuta
pe noi înșine fiind responsabili, fiind cuminți (la propriu și figurat), rămânând acolo unde suntem.
Este o lecție despre credință. Pentru că devenim din ce
în ce mai păgâni. Nu credem, nu ascultăm, nu avem nevoie; ne credem
atotștiutori, atotputernici, atotțiitori. Uneori s-ar părea că ne credem și
nemuritori, având în vedere modul în care acționăm și alergăm, grăbiți și orbi, după bani. Ar fi
momentul să ne amintim de Dumnezeu, de Cuvântul Lui; să ne amintim cine suntem,
de unde venim și încotro ne îndreptăm…
Este o lecție despre iubire. Nu despre cea de cuplu. Cea
universală. Iubirea pe care se sprijină întreg Universul și prin care respiră
tot ce e viu. Iubirea cea blajină, cea mângâietoare, cea înțelegătoare, cea iertătoare. Am uitat să iubim cu adevărat, am uitat să dăruim, am uitat să
fim mai mult unul lângă altul, decât unul împotriva altuia.
Este o lecție despre iertare. Pentru că ne-am obișnuit să ne dușmănim, să ne invidiem, să ne certăm și să fim din ce în ce mai haini. Suntem tot mai răi. Refuzăm să coborâm de pe piedestal. Privim totul de sus. Ne credem superiori semenilor. Refuzăm să dăm o mână de ajutor, refuzăm să rostim un cuvânt de încurajare, refuzăm să iertăm, punând pe primul plan propriile orgolii și necesități. Cât, oare, vom permite să fim conduși de orgolii? Când vom înceta să fim atât de meschini? Când vom înțelege că nu poate exista pace fără iertare? Iertarea înseamnă purificarea sufletului. Poate când vom începe să ne iertăm între noi, ne va ierta și Dumnezeu...
Este o lecție despre iertare. Pentru că ne-am obișnuit să ne dușmănim, să ne invidiem, să ne certăm și să fim din ce în ce mai haini. Suntem tot mai răi. Refuzăm să coborâm de pe piedestal. Privim totul de sus. Ne credem superiori semenilor. Refuzăm să dăm o mână de ajutor, refuzăm să rostim un cuvânt de încurajare, refuzăm să iertăm, punând pe primul plan propriile orgolii și necesități. Cât, oare, vom permite să fim conduși de orgolii? Când vom înceta să fim atât de meschini? Când vom înțelege că nu poate exista pace fără iertare? Iertarea înseamnă purificarea sufletului. Poate când vom începe să ne iertăm între noi, ne va ierta și Dumnezeu...
Este o lecție. Una dură, crâncenă, dureroasă,
înspăimântătoare, dar probabil că într-un final – una necesară. Într-un mod
oarecare, trebuie să deschidem ochii, să facem un pas către schimbare.
Poate că nu e în puterea noastră să schimbăm totul
printr-o singură mișcare, într-o singură zi. Poate că aceste consecințe ne vor
urmări încă mult. Poate că suferința va fi de durată. Sau poate că nu, însă nu
e prea târziu să facem un pas către schimbare.
Fiți mai buni! Măcar puțin. Fiți mai indulgenți, mai
blajini, mai modești, mai solidari, mai RESPONSABILI!
Stați acasă! Da, e greu, e apăsător, e frustrant. Dar
atât putem face. Atât suntem rugați să facem. Și să avem răbdare! Să ne rugăm! Să
lăsăm în urmă materialismul, invidia și ura, pentru că tocmai din asta se naște
boala care ucide umanitatea…
Stați acasă! Citiți! Lucrați intelectual! Petreceți timp
alături de cei dragi! Rugați-vă, fiți mai buni și iubiți!
Marinela Lungu
22.03.2020
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu