joi, 3 octombrie 2019

TOP-ul celor mai citite 10 cărți ale anului 2018

Biblioteca Naţională a Republicii Moldova efectuează anual studiul sociologic "Topul celor mai citite 10 cărţi ale anului", care tinde să contribuie la augmentarea lecturii, dezvoltarea culturii acesteia, diversificarea actului de lectură de către cetățeni. 

Cea de-a 23-a ediţie a sondajului s-a desfăşurat în perioada 27 mai – 20 iulie 2019 în parteneriat cu Camera Naţională a Cărţii a Republicii Moldova şi cu sprijinul bibliotecilor publice din cadrul Sistemului Național de Biblioteci. 

Desemnarea autorilor clasaţi de către cititori pe primele zece locuri a avut loc la 30 septembrie 2019.

Sunt fericită să-mi regăsesc romanul printre cele mai citite lucrări și să mă aflu în mijlocul acestei lumi pline de miracole, pe care eu o numesc LITERATURĂ!
Sunt recunoscătoare pentru posibilitatea de a-mi trăi dulcele-vis împlinit: acela de a ajunge la inimile voastre prin ceea ce scriu și de a fi înconjurată de scriitori și iubitorii de carte! Asta mi-am dorit mereu.

Vă mulțumesc pentru că ați apreciat ceea ce am scris, pentru că mi-ați oferit votul de încredere, pentru că ați găsit în cartea mea un prieten, un sfetnic, o mângâiere sau pur și simplu un părtaș al sentimentelor și trăirilor voastre, căci eu am scris din tot sufletul meu pentru sufletele voastre!


La Festivitatea de totalizare a Programului Naţional LecturaCentral, ediţia a 2-a au fost invitați pentru a participa autorii lucrărilor, jurnaliști, reprezentanții editurilor și bibliotecari.



Alături de scriitorul Iulian Filip.




Alături de scriitorii premianți și bibliotecari.

TOP-ul celor mai citite 10 cărți ale anului 2018:
Butnaru, Val. Ultimul profet adevărat. 
Cheianu, Constantin. Ultima amanta a lui Cioran.
 Colesnic, Iurie. Chișinăul nostru și vraja neuitării.
Drută, Ion. Căsuţa de la Răscruce.
 Filip, Iulian. Nici o şansă cu extratereştrii.
Lungu, Marinela. Să nu mă laşi.
Mânăscurtă, Vladimir. Dulce infern.
 Răileanu, Mariana. Minte-mă ca-n prima zi. 
Ţîbuleac, Tatiana. Grădina de sticlă.
Ţîcu, Octavian. Homo Moldovanus Sovietic : Teorii şi practici de construcţie identitară în R(A)SSM (1924-1989).

Marinela Lungu
03.10.2019

Un comentariu:

  1. Buna ziua, eu sunt Allison Howarts Dupa ce am fost în rela?ie cu Anderson ani de zile, s-a despar?it de mine, am facut tot posibilul sa-l aduc înapoi, dar totul a fost în zadar, l-am dorit atât de mult din cauza iubirii pe care o am pentru el, L-am implorat cu tot, am facut promisiuni, dar el a refuzat. I-am explicat problema mea prietenului meu ?i ea mi-a sugerat ca ar trebui sa contactez mai degraba o caseta de vraja care m-ar putea ajuta sa arunc o vraja pentru a-l readuce, dar eu sunt tipul care nu a crezut niciodata în vraja, nu am avut de ales decât sa-l încerc, eu i-a trimis caseta vraja ?i mi-a spus ca nu este nicio problema ca totul va fi bine înainte de trei zile, ca fostul meu se va întoarce la mine înainte de trei zile, a aruncat vraja ?i surprinzator în a doua zi, era în jurul orei 16.00. Fostul meu m-a sunat, am fost atât de surprins, am raspuns la apel ?i tot ce a spus a fost ca îi pare atât de rau pentru tot ce s-a întâmplat, încât a vrut sa ma întorc la el, încât ma iube?te atât de mult. Eram atât de fericit ?i m-am dus la el încât a?a am început sa traim din nou ferici?i împreuna. De atunci, mi-am facut promisiune ca oricine ?tiu ca are o problema de rela?ie, a? fi de ajutor unei astfel de persoane, referindu-l la ea singura casa de vraji reala ?i puternica care m-a ajutat cu propria mea problema. e-mail: ogagakunta@gmail.com pute?i sa-i trimite?i un e-mail daca ave?i nevoie de asisten?a sa în rela?ia dvs. sau în orice alt caz sau WhatsApp, la +2348069032895
    1) Vraji de dragoste
    2) Vraji de dragoste pierdute
    3) Vraji de divor?
    4) Vraji de casatorie
    5) Vraja de legare.
    6) Vraji de rupere
    7) Alunga un iubit trecut
    8.) Dori?i sa va promova?i în vraja dvs. de birou / Loterie
    9) dori?i sa va satisface?i iubitul
    Contacta?i acest om grozav daca ave?i vreo problema pentru o solu?ie de durata
    ogagakunta@gmail.com

    RăspundețiȘtergere