marți, 3 mai 2016

Ce vină are inima?

Dăm vina pe inimă de-atîtea ori, dar, de fapt, ce vină are inima?
Poți să-ți interzici să spui ceva, poți să-ți interzici să acționezi în vreun mod, poți să-ți interzici să crezi ceva, dar nu poți să-ți interzici să simți, apoi să pui baricade inimii, s-o prinzi în lanțuri, s-o obligi să nu mai iubească, să-i ceri să renunțe la anumite sentimente. Să-i poruncești inimii să nu mai iubeasă e ca și cum ai porunci soarelui să nu mai răsară, e ca și cum ai înlocui stelele cu pietre, așteptînd ca acestea să lucească, e ca și cum ai pune luna în locul soarelui, așteptînd zadarnic să încălzească...
Inima nu ține cont de prejudecăți. Inima simte fără a cere permisiunea să o facă. Și chiar dacă nu are permisiunea, ea oricum simte. Ceea ce ea nutrește devine etern, iar Eternitatea nu întreabă de nimeni dacă e timpul potrivit sau cînd va veni acel timp potrivit...
Oricît nu ne-ar durea alegerile inimii, ea rămîne unica stăpînă. Ea nu poate fi controlată, dominată sau manipulată. Doar mintea poate crea tot felul de jocuri murdare și planuri mîrșave, nu și inima. Ea rămîne sinceră și fierbinte, chiar și atunci cînd se transformă într-un sloi de gheață.
Ce vină are inima, dacă simte nevoia să simtă, să transmită, să cultive sentimente în alte inimi?
Ce vină are inima, dacă datorită ei, se nasc cele mai frumoase clipe, care ulterior devin amintiri?
Ce vină are inima, dacă alege ceea ce n-ar trebui, de vreme ce exact acolo ea regăsește liniște?
Ce vină are inima, dacă ea caută ceea ce duce lipsă?
Ce vină are inima, dacă ea este dată pentru a căuta fericirea, indiferent ce pericol ar presupune acest lucru?
Ce vină are inima, dacă alegerile ei nu corespund cu principiile minții?
Ce vină are inima, dacă Dumnezeu nu i-a dat și puțină rațiune?

Marinela Lungu
03.05.2016



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu