Lumea este
mare,dar asta nu înseamnă că găzduieşte pentru fiecare în parte
linişte,prietenie,iubire,împlinire,fericire...Pentru că acestea nu sunt lucruri
care se găsesc la orice colţ de stradă. Se găsesc doar acolo unde ai deschis pentru
prima dată ochii,unde ai spus primul cuvînt,unde ai făcut primul pas,unde a
trăit prima bucurie,primul succes,dar şi prima dezamăgire,unde ţi-a fost
otrăvită inima,apoi ţi-a fost vindecată,unde ai greşit şi unde ai putut să-ţi
repari greşeala...adică,ACASĂ! Despre casă s-au spus atît de multe,dar probabil
nu sunt multe de spus,ci multe de simţit. Doar un om care a gustat amarăciunea
străinătăţii,poate preţui valoarea plaiurilor natale. Teoretic, ştim cu toţii
că nicăieri nu-i ca acasă,dar poate că încă nu ştim suficient. Sunt sentimente
care se citesc în ochii omului care s-a întors acasă după cîtiva ani buni de
colindat lumea străină,sunt sentimente care se simt în cuvintele celui care
vorbeşte despre acea lume mare,frumoasă şi primitoare la care visăm toţi,dar
despre care nu ştim nimic,sunt sentimente care se oglindesc în privirea celui
care îşi priveşte casa şi ţara ca pentru prima dată,dornic s-o redescopere şi
s-o ia de acolo de unde a lăsat-o atunci...plecînd. E atît de uşor să pleci
căutînd ceva mai bun. Dar e atît de greu să rămîi si să creezi acel ceva mai
bun ACASĂ. Tot ceea ce este departe,tot ceea ce nu avem, ni se pare atît de
dulce,atît de frumos,atît de interesant încît ne avîntăm cu o viteză
spectaculoasă,dornici să evoluăm,să cunoaştem,să descoperim. Dar ne împiedicăm
la un moment dat de ceva mult mai puternic decît dorinţele noastre arzătoare de
a călători...ne împiedicăm de DOR. Dorul de casă,dorul de noi,cei de
acasă,dorul de lumea în care am crescut,dorul de poveştile care ne-au alinat
copilăria,dorul de biscuiţii care ne-au îndulcit pe cînd eram copii,dorul de
răsăritul soarelui privit de pe dealul din curtea casei părinteşti,dorul de
aerul care-ţi vindeca plămînii,dorul de bucatele cu gust de casă,dorul de limba
maternă,dorul de oamenii cunoscuţi,dorul de familie,dorul de tot ce e AL
NOSTRU! Nu putem să ne amăgim sufletele,promitîndu-le că plecînd,vom dobîndi
mai multe,că vom căpăta o profesie mai avantajoasă,că vom avea un cîştig mai
considerabil. Sufletul cere altceva...ceva ce nu se găseşte nici măcar în
vîrful unui zgîrîie-nori...El cere înţelegere,duioşie,iubire,căldură,braţe
primitoare,ochi sinceri,aer de casă...
Nicicînd,nicăieri,nimeni nu a fost mai
fericit decît acolo unde şi-a auzit pentru prima dată mama strigîndu-l pe
nume...
P.S: Astăzi,12 mai 2015,acest text a fost publicat în Revista "Noi"!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu