luni, 29 octombrie 2018

Ne doare timpul

Viața-i un pas grăbit spre ziua cea de mâine.
Noi oscilăm între ce-a fost și ce va fi.
Cu veșnica speranță-n nemurire
Sau cel puțin – că n-om îmbătrâni.

Ne doare timpul când ceasul anunță că iarăși s-a sfârșit o revedere, o zi, un răsărit.

Ne doare timpul când sună a despărțire, când miroase a toamnă, a frunze ruginite și a speranțe risipite-n van.

Ne doare timpul când ne lasă la poarta așteptării singuri și pustiiți.

Ne doare timpul când cei din jur se schimbă și pleacă odată cu el, de parcă ar fi complotat pentru a nimici o speranță ce încă lupta să nu se stingă.

Ne doare timpul când plecăm siliți de-un ceas înrudit cu toamna care își silește frunzele să părăsească copacii, iar păsările cuibul.

Ne doare timpul când suntem încolțiți de indiferență, răceală și uitare.

Ne doare timpul când din el se naște neliniștea ce asuprește sufletul.

Ne doare timpul când devine întuneric. Ne doare apusul. Ne doare încrederea pierdută.

Ne doare timpul când acesta aduce cu sine singurătatea amară.

Ne doare timpul când ne răpește clipele în care sufletul se scaldă în bucurie, impunându-ne să revenim la realitate. Acea realitate-rutină.

Ne doare timpul când florile dinăuntrul nostru se transformă în spini.

Ne doare timpul când acesta ne jefuiește de cele mai frumoase sentimente, dăruindu-ne în schimb nedumerirea, confuzia și dorul.

Ne doare timpul când acesta înseamnă depărtare.

Ne doare timpul… 

Marinela Lungu
29.10.2018



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu