Iertarea

Ne plângem zilnic. Ne lamentăm. Ne supărăm. Ne certăm. Devenim indispuși. Uneori chiar prea egoiști. Firea noastră umană are un caracter predispus adesea numai răzbunării și urii. Dorim să ne luăm revanșa, să ne demonstrăm superioritatea sau dimpotrivă – să continuăm să stăm supărați, să nu facem niciun pas spre conciliere. Preferăm să rămânem îngâmfați... 

Dar, oare, ne-am întrebat măcar o clipă, ce s-ar întâmpla dacă Dumnezeu ar proceda la fel ca noi? El asistă zilnic la toate greșelile, la toate crimele, la toate jafurile, la toate nelegiurile, la toate reproșurile, la toate distrugerile, și totuși, nu prăbușește cerul deasupra noastră...

De ce?

Pentru că ne iartă. Pentru că iertarea este cea mai mare virtute. Prin ea se face lumină. Prin ea se dobândește liniștea. Prin ea oamenii devin mai buni. Prin ea lumea poate fi salvată.

Dacă Dumnezeu ar proceda cu noi în aceeași măsură în care procedăm cu semenii noștri, atunci pe pământ s-ar produce o apocalipsă. Însă El nu alege calea distrugerii. El nu alege calea răzbunării. Pentru că e ușor să distrugi. Mult mai greu este să creezi și să păstrezi. El alege calea luminii, pentru că doar aceasta poate duce spre mântuire. Ne iartă pentru că ne iubește și asta își dorește să vadă și între oameni: dragoste, bunăvoință și iertare. Iertându-ne pe noi, El nu devine mai mic, pentru că, deși are cea mai mare putere, nu alege să o folosească pentru a distruge omenirea, ci pentru a o salva. 

A o salva prin dragoste și iertare. Asta vrea să facem și noi: să iubim și să iertăm, pentru că iertarea ne eliberează spiritul din lanțurile durerii, dezamăgirii și trecutului, oferindu-ne șansa către un nou răsărit de soare... 

Marinela Lungu

17.11.2017