Mi-e dor de-o vară de odinioară...

În plină vară, în mijlocul arșiței care ne confirmă faptul că vara e încă cu noi, mi-e dor de-o vară de odinioară...

Mi-e dor de clipe ce nu le-am trăit, de zâmbete pe care nu le-am simțit, de trăiri care nu mi-au cuprins sufletul. Mi-e dor de soarele ce încălzește, nu doar mistuie. Mi-e dor de timpul pe care îl simți nu doar trecând, ci și umplund golurile din suflet... Mi-e dor de libertatea de a fi, de a simți, de a crea, de a îmbrățișa clipele cu puterea unui zâmbet sincer și neforțat. 

Mi-e dor de curcubee ce confirmă faptul că nu e prea târziu. Mi-e dor de discuții lungi, de zile pline... Mi-e dor de tot ce-a fost și nu poate să mai fie... Mi-e dor de parfumul clipelor de cândva. Mi-e dor să-mi fie potolit măcar puțin dorul...

Dar timpul nu se-ntoarce. Și nici nu se oprește. Iar dorul continuă să doară, să ardă și să ne amintească de faptul că, în ciuda tuturor viselor care se aștern și se cer a fi împlinite...nimic nu va mai fi ca altădată. Nimic nu va mai fi ca-n visurile frumoase în care ne încredem. Nimic nu se va schimba. Nimic nu va reveni... Niciodată!

Marinela Lungu

28.07.2016