marți, 31 martie 2015

La mulţi ani,mămica mea!


Despre mama mea ar fi multe de spus,multe de scris,multe de simţit. Ea a fost,este şi va fi întotdeauna izvorul meu de viaţă,înţelepciune,credinţă şi iubire! De cînd m-am născut,în privirea ei am reuşit să văd toată lumina ce o găzduieşte acest pămînt,în braţele ei,am reuşit să simt toată dragostea ce poate exista,în ochii săi am văzut cea mai limpede şi pură apă ce i se observa pe obrajii calzi,lacrimi cristaline: de bucurie,emoţie,tristeţe,dezamăgire,împlinire sau nostalgie. Ea este stîlpul pe care-mi sprijin existenţa. Ea este FEMEIA model,OMUL model,PEDAGOGUL model pentru mine!

Draga mea mămică,pentru a-ţi mulţumi pentru tot ce ai făcut şi continui să faci pentru mine,nu mi-ar ajunge nici cuvinte,nici momente,nici vieţi,pentru că în fiecare clipă,mai apare un motiv pentru care aş dori să-ţi mulţumesc. Datorită ţie,eu astăzi am un nume,am un destin,un drum în viaţă. Datorită ţie,astăzi am bagajul sufletului plin cu amintiri,vise şi învăţături. Datorită ţie,astăzi am reuşit să fiu cineva care să te bucure şi să te minuneze!
Îţi mulţumesc pentru că în fiecare zi,indiferent de anotimp,în timp ce mergeam de mîinuţă cu tine la şcoală,tu îmi recitai poezii. De era iarnă,îmi recitai Vasile Alecsandri,de era toamnă,Nichita Stănescu,de era primăvară,Adrian Păunescu.
Îţi mulţumesc pentru educaţia frumoasă cu care m-ai crescut.
Îţi mulţumesc pentru că te jucai cu mine cu păpuşile şi mă învăţai să nu le distrug,pentru că şi ele au suflet şi le doare.
Îţi mulţumesc pentru poveştile frumoase cu care mă legănai,pentru că în fiecare seară mă „plimbai” într-o lume mai bună,mai frumoasă,mai sufletistă, şi mă îndemnai să mă întorc cu o parte din acea lume în lumea reală.
Îţi mulţumesc pentru că ai crescut în mine un suflet din care să pot oferi şi altora cîte ceva...
Îţi mulţumesc pentru că m-ai îndepărtat de ranchiună,egoism sau răzbunare,învăţîndu-mă că sunt sentimente ce nu-şi au locul în sufletul unui om bun!
Îţi mulţumesc pentru că ai trezit în mine pofta de lectură. Tot mai mult şi mai mult.
Îţi mulţumesc pentru că ai crezut în mine mereu,pentru că mi-ai oferit toate şansele posibile,pentru că mi-ai oferit tot de ce aveam nevoie,dar totodată,m-ai învăţat să nu fiu lacomă şi nerecunoscătoare!
Îţi mulţumesc pentru că eşti,pentru că exişti,pentru că mă accepţi aşa cum sunt şi pentru că mă sfătuieşti numai de bine!
Îţi mulţumesc pentru că mi-ai dăruit o surioară,care a devenit şi ea parte din mine. Şi toate trei împreună,formăm un tot întreg!
Îţi mulţumesc pentru că crezi în mine,pentru că ai încredere că voi reuşi,pentru că mă susţii şi pentru nu mă laşi să renunţ la ceea ce îmi place să fac.
Îţi mulţumesc pentru că tu ai dat de la început o şansă cărţii mele,chiar şi atunci cînd eu credeam că e doar un vis imposibil. Astăzi simţim cu toţii că nu este! Pe zi ce trece el creşte,se înalţă,iar într-o zi,va zbura!
Îţi mulţumesc pentru iubirea cu care mă înconjori în fiecare zi,în fiecare minut,în fiecare secundă!
Îi mulţumesc lui Dumnezeu,pentru că TU eşti mama mea! Cea mai bună,cea mai dragă,cea mai înţeleaptă,cea mai dulce,cea mai harnică,cea mai sufletistă,cea mai frumoasă,cea mai scumpă,cea mai blîndă! Pentru mine,tu eşti cea mai cea!

La mulţi ani,mămica mea scumpă! Te iubesc la infinit! Să ai parte de tot binele din lume,de toată dragostea posibilă şi de zîmbete multe atît pe chip,cît şi în suflet! Să ne trăieşti,să ne înfloreşti,să ne fii mereu,sursa noastră de viaţă,putere şi speranţă!

Un comentariu:

  1. În viața noastră simplă, dragostea joacă un rol foarte specific. Acum suntem capabili să vă facem viața dragostei sănătoasă și nu are spațiu pentru orice tip de probleme. Toate acestea sunt posibile cu ajutorul AGBAZARA TEMPLE OF SOLUTION. Mi-a ajutat să arunc o vrajă care mi-a adus amorul de mult pierdut înapoi cu 48 de ore care m-au lăsat pentru o altă femeie. puteți să-l contactați și pe el ( agbazara@gmail.com ) sau să îl sunați / WhatsApp pe +2348104102662 și să fiți fericit pentru totdeauna cum am acum cu experiența lui.

    RăspundețiȘtergere