Profesorii sunt divini...

Câte profesii sunt în lume! Și toate alese! Însă orice om, înainte de a deveni Cineva, a trecut prin mâna unui pedagog bun.

Sunt norocoasă pentru că m-am născut într-o familie de profesori. Ei mi-au fost dascăli încă de la primii pași făcuți în lume, încă de la primele cuvinte rostite. Ei m-au crescut cu poezii, cu povești, cu pilde, cu învățăminte. Eu am crescut printre paginile cărților. Banalități, ar spune unii. Însă fiecare judecă după propriile valori.

Iar valorile care mi-au fost cultivate încă de mic copil sunt armele cu care răzbat în lume. N-am uitat să fiu cumpătată, răbdătoare, să-mi știu locul, să muncesc pentru a ajunge undeva, să lupt, să am credință… Însă nu e vorba despre mine în această postare, ci despre Ei – profesorii!

Cei care sunt înconjurați de cărți. Cei care nu încetează să învețe alături de discipolii lor. Cei care se jertfesc pe sine în numele Omeniei. Cei care ard și se mistuie ca o lumânare, cu scopul de a dărui un dram de lumină. Cei care nu se plâng de oboseală, dar obosesc și ei. Cei modești prin legea cuvântului, cei cu dar dumnezeiesc prin legea firii! Cei neînțeleși adesea. Cei uitați uneori. Însă ei și doar ei sunt stâlpul pe care se sprijină societatea! Prin ei respiră cultura și tot ei sădesc în discipoli sămânța înțelepciunii. Ei, dincolo de cunoștințele teoretice, oferă și lecții spirituale. Ei ne însoțesc chiar și atunci când ne rătăcim în labirinturile vieții. Ei nu se plâng și nu se eschivează de la greutăți chiar și atunci când nu sunt ascultați sau urmați. Ei știu să aibă răbdare. Și să repete din nou… Să fie indulgenți. Să fie buni. Să fie și severi, câteodată. Căci ei sunt ca niște părinți și uneori chiar asta sunt: părinți care au responsabilitatea de a-și ajuta copii să depășească barierele care stau în calea lor, părinți care îi ajută să se autodepășească, părinți care îi ajută să crească spiritual, părinți care îi ajută să se afirme. Și nu așteaptă nimic în schimb. Poate doar, un zâmbet. Sau un cuvânt cald. Dar de cele mai multe ori, se mulțumesc cu faptul că n-au fost dați uitării. Căci anii se scurg, discipolii pleacă, notele nu mai au importanță, se mai uită conținutul materiei și rămâne doar sufletul pe care l-au plantat în copii. Rămân valorile pe care le-au răspândit. Rămân lecțiile de viață pe care le-au dăruit.

Profesorii sunt ca o lumină. Răspândesc întunericul și încălzesc sufletul. Dăruiesc mereu fără teama de a rămâne mai săraci. Cu adevărat, ei sunt de fiecare dată mai bogați, pentru că bucăți din sufletele lor rămân în sufletele discipolilor pe care îi instruiesc.

Ce minune că sunteți, dragi profesori! Tot ce respiră pe acest Pământ se închină cu pietate în fața domniilor voastre, cu recunoștință și iubire pentru iubirea pe care o plantați în inimi.

Profesorii nu mor. Ei dăinuiesc veșnic prin ceea ce au dăruit. Iar ei dăruiesc chiar și atunci când s-ar părea că nu mai au nimic…

La Mulți Ani cu sănătate, prosperitate și discipoli sufletiști, dragii noștri Pedagogi!

Binecuvântați sunt cei care trec prin mâna unui Pedagog prin vocație!

Vorba cântecului: "Preafrumos au scris poeții: profesorii sunt DIVINI!"

Marinela Lungu

05.10.2020