Grele-s amintirile încărcate azi de ploi
Ce cad într-un oftat adânc în zi de toamnă,
Iar frunzele-și plâng dorul de cer și nori,
Căci timpul la cădere le condamnă…
Ce mai rămâne când frunza-i ruginie
Și visul singuratic tremură-n vânt?
Mi-e dor de-o primăvară, de-o verde păpădie
Adesea caut liniște-n mulțime, alteori în tăcere – cuvânt.
O pasăre-și lasă cuibul, departe plecând,
Iar pomul își privește frunzișul gol – plângând.
Toamna-i o formă universală de tristețe,
De dor, de resemnare, ploi și bătrânețe…
Marinela Lungu
29.09.2019