Nevoia de lacrimi

Există lacrimi pe care le înghiţi în sinea ta fără să le dai frâu liber vreodată. Poate pentru că dor prea mult. Există lacrimi pe care ai dori să le îngropi în pământ, decât să le îngropi în suflet, căci datorită lor poate că pământul ar rodi ceva; în schimb, sufletul – s-ar usca de amărăciune. Există lacrimi ce-ţi rănesc adânc pereţii firavi ai inimii până când aceasta se rupe în mii de bucăţi. 

Există lacrimi care curg fără a întreba dacă e momentul potrivit şi altele care nu vor să curgă, chiar dacă simţi nevoia să plângi. Există lacrimi la fel de benefice precum ploaia: curăţă sufletul de păcate şi suferinţe adunate în timp, dar există şi lacrimi care sunt nocive și dăunătoare sufletului: ele îl înnegresc, îl fac mai vulnerabil, îl fac să sângereze. 

Există lacrimi care nu pot fi plânse, pentru că sunt prea grele şi mai există lacrimi care curg cu uşurinţă, pentru că sunt tămăduitoare. Există lacrimi care exprimă o emoţii dulci,iar altel – pline de amărăciune. Există lacrimi care mângâie, alină și ușurează, dar există şi lacrimi care împovărează, inima, o constrâng și o rănesc. Există lacrimi pe care le plângi şi simţi că sufletul se purifică, însă mai există şi lacrimi care ți-l împovărează cu regrete și dureri. Există lacrimi pe care le verşi atunci când îţi aminteşti de vremuri frumoase, dar mai există şi lacrimi care îţi amintesc de vremuri ce dor. Și mai există lacrimi care povestesc despre iubiri neîmplinite, uitate sau îngropate în timp…

Lacrimile sunt bucăţi din suflet ce se desprind de suflet şi cad pe obrazul umbrit de griji şi probleme. Avem nevoie de lacrimi, pentru că ele înseamnă pocăinţă, eliberare şi purificare. Există lacrimi de tot felul. Mai calde şi mai reci, mai benefice şi mai nocive, mai dureroase şi mai tămăduitoare. De orice soi, lacrimile au menirea să ne vindece. Sufletul lipsit de lacrimi este un ca un pustiu unde nu mai plouă și nu mai creşte nimic. E adevărat că lacrimile exprimă de cele mai multe ori durere; o durere tăinută, acută, sângeroasă, însă după ce lacrimile cad, sufletul devine mai ușor, mai curat, mai luminos.

Nu există suflet care să nu aibă nevoie de lumină. Prin urmare, nu există suflet care să nu aibă nevoie de lacrimi...

Marinela Lungu

23.04.2020

Hristos a Înviat!

 Dragii mei,

iată că am ajuns în ziua Sfântă a Învierii Domnului.

Vă doresc sănătate, pace, armonie, voie-bună, dragoste, speranță, răbdare și înțelepciune! Să fiți plini de încredere în Frumos și Bine, să aveți credința neclintită în Dumnezeu și să purtați în suflet dragostea într-o formă curată și sinceră!

Fie ca ziua de astăzi să fie un prilej de bucurie, să vă fie sufletul plin de lumină, să vă fie mintea plină de gânduri bune! Faceți-vă sărbătoarea exact așa ca în copilărie: cu nerăbdare, cu bucurie, cu sinceritate, cu suflet-deschis și curat, cu zâmbete, cu visuri și speranțe primăvăratice!

Bucurați-vă de cei pe care îi aveți aproape, iar cei pe care îi aveți aflați în depărtări - purtați-i cu mândrie în inimi și cu sfințenie în rugăciuni de ocrotire, iar Dumnezeu le va face parte oriunde se află. Sărbătoarea nu se rezumă la un colț de masă sau de lume. Sărbătoarea e acolo unde îl avem pe Dumnezeu aproape, iar Dumnezeu se află la o rugăciune distanță de noi.

 Nu lăsați ca negativismul să vă acapareze și nu permiteți întunericului să se cuibărească în inimile voastre. Faceți loc pentru lumină și gând senin! Primiți Învierea Domnului în case și inimi ca pe o binecuvântare și fiți recunoscători pentru fiecare clipă! Dumnezeu a creat primăvara pentru a ne oferi prilejul de a simți și a trăi o adevărată Renaștere spirituală, prin meditație, introspecție și celebrarea Sfintei Învieri.

Mulțumesc tuturor celor care mi-au transmis gânduri frumoase și pe pagina de Facebook Singură cu mine, pentru că zilnic sunteți acolo și mă citiți, pentru că apreciați ceea ce scriu și v-ați gândit la  mine și în această zi specială. Am citit toate comentariile cu multă plăcere și deși nu vă cunosc personal - sunt încântată să am astfel de oameni în comunitatea mea de prieteni și cititori virtuali. 

Astăzi am încercat să mă bucur din plin de această sărbătoare, avându-mi alături familia, pentru care sunt recunoscătoare neîncetat. Am "evadat" pentru câteva ore din mulțime, bucurându-mă de frumusețea peisajelor rustice, de liniște, de toate minunile pe care ni le oferă Dumnezeu, iar uneori noi suntem atât de orbi și nu le vedem, nu le apreciem valoarea și însemnătatea, decât atunci când suntem privați de ele.

Astfel, mi-am amintit de faptul că "Veșnicia s-a născut la sat" (L.Blaga), iar romanul pe care l-am finisat de scris de curând are la bază această idee. Cu această ocazie, vă ofer un mic fragment:

"[...] Soarele apunea. Era într-o zi de sâmbătă, iar lumea venea încet de la vecernie. În depărtare se vedea cupola bisericuței din sat. Bătrânii veneau la pas încet, sprijinindu-și anii în bastoane sau în brațul vreunui nepot sau copil.

[...] Peisajul era unul trist. O lacrima îi tremura în inimă. Satul era aproape pustiu. Oameni – din ce în ce mai puțini. Căsuțele mici, gardurile îmbătrânite de timp abia se mai țineau. Păreau și ele bătute de vreme. Păreau și ele puse la încercare. Păreau și ele bătute de vânt, de soartă, aplecate de dureri, gârbovite de ani..."

Vă doresc în continuare zile liniștite, gânduri bune, sănătate și oameni dragi alături, iar pe final vă propun un moment muzical de suflet aici.

Marinela Lungu

19.04.2020

Gânduri înainte de Înviere...

Soarele apune. Ziua se sfârșește. În curând vom vesti Învierea Domnului. O sărbătoare cum nu se mai poate mai frumoasă, mai caldă, mai dulce. O sărbătoare cu suflet de copil. Nu în zadar primăvara înseamnă Renaștere, Înviere: natura renaște, iar noi, oamenii, sărbătorim Învierea Domnului.

Cine dintre noi nu e nerăbdător să guste din copturile cu miros de copilărie? Cine nu e nerăbdător să vadă ouă vopsite în culori primăvăratice? Cine nu e nerăbdător să primească Lumină? 

Sărbătoarea Învierii e o sărbătoare a sufletului, în care Frumosul se împletește cu Sacrul. Și doar atunci când simți și înțelegi aceste valori - trăiești din plin sărbătoarea. În orice circumstanțe, în orice loc, în orice împrejurimi. Pentru că Învierea e despre credință, despre sacrificiu, despre dragoste, despre Veșnicie.

Chiar dacă ne aflăm într-o perioadă cu adevărat dificilă, o perioadă care ne pune la încercare nu doar răbdarea, ci și încrederea în ziua de mâine și speranța în bine, sărbătoarea are același farmec, aceeași semnificație de aceeași maximă intensitate. Acest întuneric în care ne-am pomenit nu poate acoperi lumina atât de evidentă. Atunci când intri într-o peșteră pustie și tenebroasă, e suficient să aprinzi și cea mai simplă lumânare pentru a se face lumină. Așa e și în cazul nostru: lumina e în noi, în gândurile noastre, în ceea ce nutrim în suflet. Trebuie doar să scoatem lumina la suprafață, pentru că lumina se află în interior. Exteriorul e doar pentru a primi lumină.

Perioada în care ne aflăm plină de vești rele, temeri, nesiguranțe și lacrimi - NU poate fi mai influentă decât Bucuria Învierii. Verdele inundă aleile, copacii sunt în floare, primăvara își face simțită prezența, iar Ziua Învierii ar trebui să ne inunde și nouă sufletul cu bucurie, lumină, culoare, speranță. Nimic nu poate umbri frumusețea și autenticitatea acestei sărbători.

Umpleți-vă sufletul de viață, așa ca și atunci când erați copii și credeați negreșit în bine! Fiți pașnici! Fiți blajini! Fiți recunoscători! Fiți încrezători în Dumnezeu, iar minunea nu va întârzia să apară. Dragostea să vi se cuibărească în inimi și să dea numai roade frumoase!

Fiți senini, dragii mei!

Fiți așa cum ne vrea și Dumnezeu: cu inima curată, cu gândul senin și sufletul deschis pentru a primi lumină!

Fiți binecuvântați!

Marinela Lungu

18.04.2020

Am fost fericiți...

Am fost fericiți și n-am știut… Am fost liberi, am avut toate ușile larg-deschise, am avut toate șansele și posibilitățile la noi, dar în mare parte am făcut risipă de ele. Tot ceea ce aveam și primeam ni se părea un lucru firesc pentru care nu e nevoie nici să mulțumim, nici să ne facem griji că mâine s-ar putea să nu mai fie…

Dar se întâmplă. S-a întâmplat, iar acum ne lipsește chiar și ceea ce cândva ne provoca silă sau dezgust. Acum ne dorim să facem chiar și ceea ce cândva făceam din datorie, fără plăcere, fără dăruire.

De ce spun "cândva"? Pentru că acele timpuri par a fi atât de îndepărtate, întrucât timpul în general a căpătat o altă noțiune.  Mă întreb întruna: oare când, în sfârșit, totul se va termina și vom reveni la normal, oamenii vor fi așa cum au fost? Din păcate, mă tem că ar putea fi chiar mai răi, mai hapsâni, mai egoiști, mai invidioși, mai indiferenți, pentru că adesea, omul trăiește cu prezentul și nu ia lecția și în viitor. Din tot ceea ce trăim acum ar trebui să luăm esențialul cu noi, mai departe. Însă, cu regret, ne multe ori nu învățăm nimic din ceea ce ni se dă.

Dincolo de tot răul, tot dezastrul și tot haosul în care ne-am pomenit, există și acea fărâmă de bine, acea parte pozitivă: majoritatea oamenilor încep să gândească mai mult introspectiv și retrospectiv, să-I dedice mai mult timp lui Dumnezeu, să se gândească la El, să se roage, să-și analizeze faptele. Acest lucru n-ar trebui să se oprească odată cu "revenirea" la normal, pentru că această lecție nu ne-a fost dată în zadar...

Am fost cu toții nemulțumiți, pentru că așa e obișnuit omul: să nu-i ajungă ceea ce are, să se plângă, să fie indignat. Ne plângeam de oboseală, de rutină, de prea multă muncă, de trafic, de aglomerație, de trezitul dimineața, de surmenaj, de lipsă de timp pentru noi și pasiunile noastre, iar acum… Acum avem timpul mult-visat, mult-râvnit, mult-dorit, dar se pare că nu ne mai servește la nimic. Nu mai avem nevoie de el. Nu-l mai vrem. Ne e silă de el. E prea mult, și tot ceea ce e în exces – dăunează și strică. Nu ne place. Suntem, din nou, nemulțumiți…

Acum ne-am dori enorm să ne trezim dimineața, să ne întoarcem la locurile de muncă, să stăm în trafic, să ne deplasăm prin aglomerație, să avem contact cu mulți oameni, să avem de lucru, să fim cât mai ocupați. Acum ne-am dori să primim apeluri, să fim solicitați, să fim "deranjați", dar e liniște. E prea multă liniște, iar o astfel de liniște doare și apasă. Acum ne dorim ceea ce-am avut și nu ne-a plăcut, nu ne-a convenit și ceea ce am considerat că e „prea mult”, „prea de tot”.

E trist. E dureros tot ceea ce am ajuns să trăim. Ne-au rămas doar amintiri din vremurile în care le-am avut pe toate, dar am fost nemulțumiți și n-am știut să prețuim, cerând o pauză, o vacanță, un moment de respiro. Acum, că le avem, suntem din nou nemulțumiți, nefericiți, triști…

De ce?

Pentru că ni s-a dat ceea ce credeam că avem nevoie, dar în schimb – ne-a fost pusă în pericol cea mai mare comoară (de care avem cu adevărat nevoie) – sănătatea. Ar fi momentul ideal să punem pe cântar necesitățile noastre și să ne gândim la ceea ce ne este, cu adevărat, necesar pentru liniște. Ar fi momentul ideal să realizăm că nu avem nevoie de mult pentru a fi fericiți și totodată – ar trebui să învățăm să fim recunoscători pentru ceea ce avem și ceea ce trăim, căci nu se știe ce urmează să vină în clipa următoare. 

Haideți să ne gândim o clipă la tot! Haideți să medităm, să ne trezim la realitate, să fim mai buni, mai umani, mai recunoscători, mai calzi! Haideți să realizăm că, la moment, singurele arme pe care le avem sunt credința, speranța și responsabilitatea fiecăruia dintre noi!

Marinela Lungu

08.04.2020

Speranță

Trăim vremuri grele de nesiguranță, teamă și incertitudine. Nimic nu ne poate înfricoșa mai mult decât teama de necunoscut, iar acum, ziua de mâine a devenit un necunoscut de care ne temem cu toții. Ba mai mult, un necunoscut întunecos și rece care ne sperie și ne alarmează. E trist faptul că trăim o primăvară fără cântec, fără înălțare, fără flori și fără posibilitatea de a ne bucura de toate prin bucurie și exaltare, dar nu pot să nu mă gândesc și la faptul că, într-un oarecare mod, tot ce trăim este o mare lecție pe care o merităm. Acum toți suntem egali: nimeni nu mai e bogat sau sărac, șef sau subaltern, profesor sau elev, de o rasă superioară sau inferioară, pentru că toți ne aflăm sub același semn al întrebării care se încovoiază tot mai mult pe zi ce trece...

Mă bucur, totuși, să văd că oamenii încep să se întoarcă la credință, că o mare majoritate înțeleg că numai prin rugăciune ne putem vindeca și numai crezând cu tărie, rugându-ne cu tot sufletul, putem spera la o minune.

Fără îndoială, trăim într-o continuă noapte, chiar dacă ne trezim și soarele e sus, chiar dacă lumina lui străbate dincolo de geamurile noastre, nu ne putem bucura suficient. Cred că e momentul în care ar trebui să realizăm că nu ne salvează banii. Și în definitiv, ar trebui să ne dăm seama cât de neputincioși sunt averile materiale... Nu ne ajută în niciun fel. Nici măcar nu ne alină. Ne salvează doar ceea ce e cu adevărat valoros: o vorbă bună, două brațe care să ne îmbrățișeze, o mână care să ne șteargă lacrimile, o carte care să ne distragă și să ne ducă departe de realitatea dură, un cântec care să ne facă dispoziția mai bună și nu în ultimul rând - credința în Dumnezeu, speranța în bine gândul pozitiv.

"Tot la zi ajunge și cea mai lungă noapte", afirma Shakespeare. Prin urmare, se va sfârși la un moment dat și această noapte în care ne-am pomenit cu toții. Important este să luăm și acel ceva bun dincolo de tot răul pe care ni l-a adus; acea sămânță de adevăr, acea lecție dură, dar necesară, pentru că ea există...

Aveți grijă de voi! Fiți precauți! Ascultați autoritățile! Rugați-vă și sperați la acea zi care va spulbera întreaga noapte!

Atunci când speri, crezi, lupți - învingi! Nu există victorie în umbra căreia să nu stea dosite bătălii sângeroase, răni care dor și lacrimi ce au curs cu patimă. Orice iarnă sfârșește printr-o primăvară. Prin urmare, tot răul se sfârșește cu un bine. Asta e legea Universului: nimic nu e veșnic - nici durerea, nici fericirea.