duminică, 28 iunie 2020

Iubirile ce mor...


Unde se duc iubirile din trecut? Există, oare, un loc unde se depozitează? Unde se duc atunci când mor? Dispar? Sau, poate, rămân tot acolo unde s-au născut? Undeva în inimă, într-un colț dosit, ascuns, acoperit de amintiri, regrete și doruri nespuse. Poate că în fiecare inimă se ascund iubiri care au fost cândva îngropate și revin uneori la viață. Așa, dintr-odată, ca un ghiocel firav care se luptă să răsară de sub zăpadă.

În lume există un loc pentru tot și pentru toți. De ce n-ar exista și unul pentru iubirile care sunt date uitării, care devin trecut sau mor? Poate că locul lor se numește uitarea, poate că rămân în trecut sau poate că au un cimitir al iubirilor moarte. Un cimitir în care zac însângerate, solitare, înghesuite și presate de amintiri grele. Poate că au murit de indiferență, de prea multă durere, din dezamăgire sau poate au fost omorâte. Iar altele poate că s-au sinucis. Au și ele dreptul să decidă când e momentul să se retragă, când nu își mai găsesc rostul: nici în viața și nici în inima omului. Da, iubirile mor și pot fi omorâte...

Au și ele presentimentul sfârșitului, suferința aceea aspră de a nu putea face nimic pentru a împiedica tragicul final. 
Poate că unele dintre ele mor de bătrânețe, altele pentru că sunt silite să moară, iar altele – pentru că aleg să o facă, deoarece nu au viitor și nici rost.

Există iubiri care mor, iar noi le îngropăm undeva în subconștientul nostru și le uităm. Dar vine un timp când ne răscolesc amintiri, ne dor, ne mistuie și revenim la ele ca la niște morminte părăsite. Și descoperim câtă nepăsare s-a așternut peste ele, câtă iarbă a înăbușit florile ce cândva dădeau culoare existenței noastre. Și brusc, ne cuprinde mâhnirea, pentru că tristețea unui mormânt neîngrijit și părăsit este grea. Probabil, în definitiv, asta sunt iubirile neîmplinite: morminte neîngrijite, peste care s-a lăsat praful nepăsării și al uitării…


Marinela Lungu
28.06.2020