Retrospectiva anului 2015

 2015 a fost anul care m-a transformat...în bine!
 Dacă stau să-mi amintesc, anul trecut în perioada asta eram destul de întunecată și negativistă. Știu că eram cuprinsă de o nostalgie inexplicabilă, o melancolie profundă. Eram tristă, îngîndurată, pesimistă. Chiar în noaptea dintre ani eram cu moralul la pămînt. Încercam să zîmbesc, deși o greutate apăsătoare mă strîngea de suflet. Voiam să las totul în urmă și să mă bucur de fiecare clipă, dar nu reușeam. Eram cuprinsă de neliniște și regretam că pășesc în noul an cu stîngul...
Credeam c-așa va fi și pe parcurs. Lucrurile însă s-au schimbat. Începutul a fost mai greu, dar timpul le-a aranjat pe toate încet. În februarie 2015 îmi terminasem de scris primul roman și cred că în el am lăsat o bună parte din încărcătura negativă ce-o purtam după mine. Mai apoi, au urmat momentele de maximă intensitate. Am făcut curat în inima mea și am lăsat să pătrundă lumină în interior. Surprinzător, dar reușisem. În lunile ce-au urmat am cunoscut Oameni de o bunătate și frumusețe sufletească extraordinară. Încet, visele mele prindeau contur și nici nu-mi dădeam seama că și eu deveneam alta. O alta mai pozitivă, mai luminoasă, mai optimistă. 
Da, acum privind în urmă, mă cuprinde o nostalgie...amintindu-mi de tristețea ce mă domina atunci, dar faptul c-am reușit să trec peste mă face să cred că acea confuzie și neliniște interioară au rămas în trecut...
Este surprinzător cum Dumnezeu le aranjează pe toate odată cu trecerea timpului.  Nimic nu rămîne nearanjat. Dacă astăzi plîngem e pentru a risipi norii ce stau deasupra noastră, și pentru ca mîine să poată străluci soarele în loc. Dacă astăzi nu putem avea cît ne dorim e pentru că mîine vom avea cît merităm. Dacă astăzi nu ne reușește ceva e pentru ca mîine să încercăm din nou și din nou. Pînă reușim. Există un echilibru în Univers care nu permite ca lucrurile să dureze la nesfîrșit. Nici cele bune, nici cele rele. De aceea e inutil să ne consumăm pentru ce se întîmplă sau pentru ce nu s-a întîmplat.
Anul acesta am reușit să realizez multe (dar încă insuficient), așa că nu mă opresc. Știu că abia începe o etapă frumoasă care mă împlinește sufletește. Știu că avînd speranță, credință și răbdare voi reuși să ajung unde-mi doresc. Acum mi-am depășit temerile.Și tocmai pentru că am realizat că teama că nu mă duce nicăieri și doar îmi va răpi pacea interioară. Eu doar am învățat să iau lucrurile firesc și să nu mă alarmez. Sunt conștientă că vor fi și bune și rele, dar totodată am speranța că voi depăși. Deja știu că sunt acolo unde trebuie să fiu, se întîmplă ce trebuie să se întîmple și că totul  începe la momentul potrivit și se termină de asemenea la momentul potrivit. 
Închei acest an cu zîmbetul pe buze, cu lumină și încredere în anul ce vine. Nu-mi mai e frică. Știu că-n dreapta mea am oameni care-mi vor fi alături necondiționat, iar Sus e Dumnezeu. 
2016, te aștept cu speranță și liniște în suflet. Nu mă mai frămînt pentru toate sau toți care m-au încolțit cu indiferența și batjocura lor. Eu privesc spre seninătate și spre sufletele care au căldură.
Nu vă mai consumați pentru toți oamenii nemulțumiți, mofturoși, supărăcioși sau nerecunoscători. Ei nu merită, și nici voi nu meritați să vă pierdeți liniștea interioară. E atît de prețioasă...
Cînd n-o ai ești incomplet. Nu te mai găsești, nu mai simți decît un gol. Trăiești ca în ceață și te lovești de tot. Și doare.
Priviți spre Cer. Gîndiți-vă la ceea ce vă oferă bucurie. La oameni care merită. Și la Cel care nu ne părăsește niciodată...
Așteptați Noul An cu recunoștință, bucurie și împlinire!

P.S: Ultima postare pe blog din 2015. Ne reîntîlnim în 2016. :)

Marinela Lungu

30.12.2015

Suferință în plus

- Ce să fac?, mi s-a plâns o prietenă. E vorba de el. Mă enervează la culme, mă scoate din sărite. Se comportă ca un copil. Mă stresează, mă incomodează, mă presează. Nu mai suport...

- Să-l lași, asta să faci. Atât.

- Nu pot.

- De ce?

- Pentru că se ține de mine, îmi jură că o să se schimbe. Suferă, nu pot...

- Atunci continuă să suferi tu.

- Nici vorbă, s-a indignat ea.

- Păi, altceva ce ai putea să faci? E o luptă, și indiferent de alegeri cineva va avea de suferit...

. . .Este una dintre frazele din prologul romanului meu „Singură cu mine”. Iar astfel de povești, astfel de destăinuiri nu mă duc decât cu gândul la povestea din romanul meu. Mă duce cu gîndul la Radu, personajul central masculin. Radu rămâne a fi un mister. Însă până la urmă, el este întruchiparea bărbatului cuceritor, dar capricios și vicios. Este, de fapt, totalitatea acestor „el” care enervează, scoate din sărite, se comportă ca un copil, stresează, incomodează, presează, dar se și victimizează la nesfârșit. 

Este nespus de greu să stai în preajma unui asemenea om. Da, poate o perioadă a fost o așa-zisă „iubire”(mai bine zis închipuire), însă există un moment în care sufletul simte că e finalul.

Și totuși, te simți prizonier în lanțurile trecutului, te simți presat, te simți dependent, te simți tulburat. Iubirile legate cu oameni de teapa lui Radu nu fac altceva decât să dăuneze și să îmbolnăvească sufletește (dar chiar și fizic uneori). Sunt oameni care se supraapreciază printr-un comportament de subapreciere. Este tot o modalitate de a se victimiza. Se vaită, se plâng, se nemulțumesc... Îți oferă „dragoste” doar când au ei chef, îți sunt alături doar cînd au ei dispoziția necesară, te prețuiesc numai atunci cînd au vreun câștig din asta (sau vreun scop). Iar în momentele lor de confuzie, nemulțumire sau neplăcere îți transmit aceste emoții negative înzecit. Te fac să te simți nu numai incomod, ci și vinovată pentru tot. Îți provoacă complexe, indecizii, tulburări. Te trag în jos, te manipulează, te înjosesc. Și cu toate astea, rămâi lângă ei pentru că . . . altfel vor suferi și se vor victimiza. 

Dar tu nu suferi? Pe tine nu te doare comportamentul lor prin care te umilesc și te fac să te îndoiești de ceea ce ești? Nu te zgârîie frustrările ce ți le-au provocat? Nu te chinuie mustrările de conștiință nemeritate? Nu te doare intoleranța lor? Nu te-ai săturat de aceleași miorlăieli inventate? De aceleași poziții de victimă? De același comporament ce denotă lașitate și lipsă de bărbăție?
Nu simți că te încarcă cu energii negative, cu reproșuri permanente, cu vorbe aspre, cu umilințe dureroase? Nu ai obosit de toate astea? Nu ai obosit să nu-i pese de sufletul tău? Cu ce te mai încălzește acea „iubire” pe care ți-o dă în doze limitate când are el chef?
Ai de gând să-i asculți în continuare plânsetele și să asiști la teatrele lui ieftine din motiv că suferă? Amintește-ți că și tu suferi, iar motivele tale nu sunt inventate.

Dacă nu pleci la momentul potrivit, oricum o să pleci mai târziu (pentru că mult n-o să poți îndura), doar că mai târziu vei fi deja arsă și marcată pe viață. Dar totuși, liberă...

Este inutil să privești  un buchet de flori ofilit și să continui să-l păstrezi doar pentru că a fost cîndva viu și colorat...Sunt doar amăgiri cu care trăiești și te rănești mai mult. Ceea ce trebuie să se termine, se termină iar încercarea de a opri acest lucru absolut firesc nu va aduce decît suferință în plus...

Marinela Lungu

21.12.2015

Contraste

Fuego - Contraste (moment poetic pe versurile lui Virgil Carianopol)

Există povești ce par atît de dulci și de frumoase, dar în realitate sunt atît de amare și seci...

Există oameni ce rostesc cuvinte înțelepte care uimesc o lume, dar sunt de fapt lipsite de profunzime, sunt nesimțite, sunt doar învățate pe de rost.

Există delcarații de dragoste ce cuprind atîta romantism încît te îndrăgostești numai auzindu-le, însă nu sunt decît o adunătură de expresii acumulate în memorie, iar cel care le rostește le oferă pur și simplu ocazional și nu le simte deloc adevăratul sens...

Există oameni ce par a fi atît de calzi și sufletiști, încît privindu-i dintr-o parte avem impresia că sunt un adevărat refugiu pentru inimile rănite. În realitate, nu sunt decît un cuib pustiit împodobit frumos pe dinafară pentru a atrage oameni. Înăuntru e un adevărat haos ce chinuie și distruge suflete...

Există iubiri false, inventate de oameni falși care se iubesc doar de în public. O iubire doar de ochii lumii este o iubire nulă.

Există sentimente inexistente care sunt totuși declarate în voce tare ca niște imnuri ce-ar trebui să ajungă la urechile tuturor.

Există atîtea povești fermecătoare plăsmuite doar pentru cei care așteaptă să audă ceva nou. Uneori privim cu uimire asistînd nu la povești fabuloase, ci la teatruri ieftine. Mi-e milă de falsitatea unora care continuă să-și etaleze „perfecțiunile” în ciuda faptului că masca ce le ascunde adevărața fața nu-i mai salvează...

Marinela Lungu

14.12.2015

Regăsire

M-am trezit într-o lume necunoscută. Era linişte. Am stat cîteva clipe s-o ascult, pentru că mi-era un dor cumplit de linişte. Dar acea linişte durea.Înţepa cu fiecare secundă ce trecea...Am privit în jur, dar era pustiu. Nici urmă de existenţă, niciun pas, niciun sunet. Totul era sumbru, la fel ca sufletul meu. Timpul nu mai conta, pentru că eu trăiam în afara timpului şi a spaţiului. Mă regăseam singură cu mine într-o lume străină. M-am întrebat unde sunt, dar eram prea confuză şi obosită pentru a căuta răspunsuri. Eram prea plictisită pentru a mai încerca să evadez din acea încărcătură negativă pe care o conturase mintea mea. Mă aflam în agonie şi totul se rotea în jurul meu, totul era la dispoziţia mea,dar acel "tot" nu mă interesa în niciun mod. Mă simţeam indiferentă faţă de totalitatea evenimentelor ce îmi caracterizau viaţa. Începusem să-mi aud gîndurile, să asist la certurile aprinse ale celor doi EU. La un moment dat am spus STOP şi am început să mă implic în acel război cu mine însămi, nu doar să asist păstrîndu-mi neutralitatea. M-am implicat, hotărîtă să evadez din lanţurile în care mi-am abandonat sufletul. Am început să mă ascult, să-mi dau timp, să mă iert, să-mi mai ofer o şansă, să-mi recunosc greşelile, să mă accept şi să mă întorc în viaţa pe care o abandonasem atunci cînd am fugit ca o laşă...de mine. 
Am lăsat orgoliul la o parte şi mi-am oferit oportunitatea de a fi EU aşa cum simt că trebuie să fiu, cu defecte, scăpări, calităţi, realizări, rătăciri şi regăsiri...

Marinela Lungu

10.12.2015

Scriitorul meu model

"Cu adevărat mari sunt doar oamenii cu adevărat buni", afirmă omul de creație Aurelian Silvestru.

L-am cunoscut prin intermediul cărții sale în care și-a așternut fărâmele de suflet. Am citit-o cu emoție, regăsindu-mă printre filele sale deosebite, la fel ca sufletul celui care le-a scris. I-am îndrăgit imediat modul de a scrie : simplu, profund, inconfundabil. Un Om adevărat, un Om cu adevărat bun! 

Am avut (și am în continuare) marele noroc de a-l cunoaște, de a lua legătura cu el și de a deveni discipolul său în domeniul scrisului. Cred că Dumnezeu nu putea să-mi trimită un dascăl mai bun, un om mai bun de la care să învăț, care să mă inspire, care să mă îndrume și să-mi fie alături pe drumul anevoios (dar frumos) numit literatură. 

Despre el aș putea vorbi la nesfârșit, dar așa cum știu că nu este omul care așteaptă lauri, voi lăsa ca opera lui să vorbească despre frumusețea incontestabilă a sufletului său.

Am să vă las aici o mică parte din aforismele sale de-a dreptul copleșitoare:

• Nu ezita. Bagă ,fără teamă, bisturiul în manuscrisele tale! Dacă nu curge sânge, nu e nimic viu în ele.
• Nu eşti un bun scriitor, dacă într-un fel de prezinţi în faţa Bunului Dumnezeu şi cu totul altfel în faţa cititorului.
• Cărţile proaste nu merită să fie deschise. Cele bune nu merită să fie închise.
• A fi invidios înseamnă a capitula în faţa propriei neputinţe.
• E tragic să fii Om, dar e şi mai tragic să nu fii.
• O filă curată îmi aminteşte de pădurea ce s-a jertfit pentru ea, obligându-mă să cântăresc fiece cuvânt pe care îl aştept pe hârtie.
• Omul de nimic are o singură mare satisfacţie: să-l vadă îngenuncheat pe omul de valoare.
• Vei fi judecat ca un criminal, dacă ai avut talent şi nu l-ai folosit.
• Viaţa trece chiar şi atunci când nu faci nimic.
• Fii ca toţi, te îndeamnă Conştiinţa. Fii ca nimeni, îţi ordonă Talentul.
• La masa fericirii, suntem oaspeţi, niciodată stăpâni.
• Să planteze suflet acolo unde el nici nu există - iată adevărata menire a unui scriitor.
• Mai sus de Dumnezeu nimeni nu se poate înălţa, dar nici mai jos de infern nimeni nu poate coborî.
• Mi-e milă de cei care zic că totul e bine. Mi-e silă de cei care zic că totul e rău. Dar mă tem de cei cărora de nimic nu le pasă...
• N-ai cunoscut nimic, dacă n-ai cunoscut iubirea.
• Ştii când indiferenţa doare cel mai tare? Când eşti un ram şi niciuna din păsările care trec în zbor pe lângă tine nu se opreşte să cânte în frunzişul tău...
• Teme-te de clipa în care nu-ţi mai este teamă de nimic.
• Teama de foaia curată ucide mai mulţi scriitor decât teama de moarte.
• Călcată în picioare, zăpada scârţâie ca un suflet prefăcut în cioburi.
• Visul ne oferă din oficiu ceea ce viaţă ne refuză din principiu.
• Dumnezeu ne aude chiar şi atunci când nu rostim nmic.
• Iubirea e o continuă iertare. Iubeşte cu adevărat doar cine nu se teme să fie răstignit
• Există câteva lucruri pentru care merită să te naşti. Iubirea ar fi primul dintre ele. Dar există şi câteva lucruri pentru care merită să mori. Şi tot iubirea ar fi primul dintre ele.
• Sufăr şi eu ca toată lumea din cauza iubirii, dar nu pot trăi fără ea.
• Dacă dincolo de moarte nu există dragoste, la ce bun Veşnicia?