Mai mare decât durerea este Dumnezeu...

Viața noastră e plină de încercări. Suntem mai mereu pe muchie de cuțit. Suntem mai mereu obligați să alegem, să cedăm, să luptăm. Suferim și ne doare. Uneori, viața se transformă într-o continuă durere ce pare să nu aibă sfârșit. O durere fără margini, fără scăpare. O durere în care ești îngenuncheat, disperat, incapabil să vezi bucuriile lumii, incapabil să trăiești ceea ce e firesc, incapabil să simți altceva decât durere…

Lumea capătă culori sumbre. Drumurile par să se închidă. Sufletul își pierde lumina, bucuria de a trăi, capacitatea de a spera și fiind prin în mrejele disperării, nu mai trăiește, nu mai zboară, nu mai visează, ci doar se târăște. Își duce în spate povara durerii care pare să-l sugrume complet. Își duce povara disperării care pare să nu mai aibă sfârșit. Își duce povara neputinței, care îl înăbușă într-o durere surdă. Întreg universul se prăbușește, toate visurile mor de la înălțimea la care s-au născut, toate bucuriile și speranțele în frumos se sting ușor, ca o lumânare în vânt. Te simți pierdut. Rătăcești singuratic, pustiu și disperat într-o lume străină în care nu mai găsești nimic de care să te agați. Totul vine împotriva ta. Totul te strivește. Totul îți provoacă lacrimi, suspine, durere. Totul devine întunecat.

Și ce rămâne în astfel de momente când, la propriu și la figurat, nu mai ai nimic?

Rămâne credința. Rămâne Dumnezeu. Rămâne nădejdea. Când toate bucuriile dispar, rămâne credința. Când toți oamenii pleacă, rămâne Dumnezeu. Când toate visele mor, rămâne nădejdea. Căci mai mare decât durerea este Dumnezeu. Mai mult decât poate să te doboare disperarea, te poate ridica credința. Mai mult decât te poate deznădăjdui necazul, te poate alina rugăciunea. Mai mult decât te poate îngenunchea durerea, te poate ridica Dumnezeu. Nu există strigăt care să nu fie auzit. Nu există lacrimi care să rămână nevăzute. Nu există dureri care să rămână nemângâiate. Nu există rugăciuni care să nu ajungă la Cer. Iar atunci când, dincolo de necaz, durere și disperare, apare nădejdea, rugăciunea și dragostea – binele triumfă, lacrimile sunt mângâiate, necazul se spulberă, durerea se diminuează. Și rămâne credința. În permanență rămâne credința. Și certitudinea că mai mare decât durerea este Dumnezeu...

Marinela Lungu

21.01.2021

Mi-e dor de tine...

Mi-e dor de tine ca și cum ți-ar fi sete de un pahar cu apă în deșert,

Mi-e dor de tine ca unui orb de lumină,

Mi-e dor de tine ca într-o noapte furtunoasă și tenebroasă în care abia aștepți să răsară soarele,

Mi-e dor de tine ca unei păsări de cuibul pe care îl abandonează când vine iarna,

Mi-e dor de tine ca unui copac rămas gol și pustiu, așteptând să înverzească din nou,

Mi-e dor de tine ca unei singurătăți absolute de o mângâiere, de un gest tandru,

Mi-e dor de tine ca unei flori de mâna care-i turna apă la rădăcină,

Mi-e dor de tine ca unui surd de o șoaptă,

Mi-e dor de tine ca unui apus de un răsărit,

Mi-e dor de tine ca unui călător de căminul care l-a încălzit,

Mi-e dor de tine ca pământului de o ploaie pe vreme toridă,

Mi-e dor de tine ca unui cer de stele atunci când e plin de nori,

Mi-e dor de tine ca de o viață pe care n-am trăit-o, 

Mi-e dor de tine ca de o casă în care visez să mă odihnesc,

Mi-e dor de tine și te caut, te strig, te aștept și mi-e dor…

Marinela Lungu

10.01.2021