Acasă

Lumea este mare,dar asta nu înseamnă că găzduieşte pentru fiecare în parte linişte,prietenie,iubire,împlinire,fericire...Pentru că acestea nu sunt lucruri care se găsesc la orice colţ de stradă. Se găsesc doar acolo unde ai deschis pentru prima dată ochii,unde ai spus primul cuvînt,unde ai făcut primul pas,unde a trăit prima bucurie,primul succes,dar şi prima dezamăgire,unde ţi-a fost otrăvită inima,apoi ţi-a fost vindecată,unde ai greşit şi unde ai putut să-ţi repari greşeala...adică,ACASĂ! Despre casă s-au spus atît de multe,dar probabil nu sunt multe de spus,ci multe de simţit. Doar un om care a gustat amarăciunea străinătăţii,poate preţui valoarea plaiurilor natale. Teoretic, ştim cu toţii că nicăieri nu-i ca acasă,dar poate că încă nu ştim suficient. Sunt sentimente care se citesc în ochii omului care s-a întors acasă după cîtiva ani buni de colindat lumea străină,sunt sentimente care se simt în cuvintele celui care vorbeşte despre acea lume mare,frumoasă şi primitoare la care visăm toţi,dar despre care nu ştim nimic,sunt sentimente care se oglindesc în privirea celui care îşi priveşte casa şi ţara ca pentru prima dată,dornic s-o redescopere şi s-o ia de acolo de unde a lăsat-o atunci...plecînd. E atît de uşor să pleci căutînd ceva mai bun. Dar e atît de greu să rămîi si să creezi acel ceva mai bun ACASĂ. Tot ceea ce este departe,tot ceea ce nu avem, ni se pare atît de dulce,atît de frumos,atît de interesant încît ne avîntăm cu o viteză spectaculoasă,dornici să evoluăm,să cunoaştem,să descoperim. Dar ne împiedicăm la un moment dat de ceva mult mai puternic decît dorinţele noastre arzătoare de a călători...ne împiedicăm de DOR. Dorul de casă,dorul de noi,cei de acasă,dorul de lumea în care am crescut,dorul de poveştile care ne-au alinat copilăria,dorul de biscuiţii care ne-au îndulcit pe cînd eram copii,dorul de răsăritul soarelui privit de pe dealul din curtea casei părinteşti,dorul de aerul care-ţi vindeca plămînii,dorul de bucatele cu gust de casă,dorul de limba maternă,dorul de oamenii cunoscuţi,dorul de familie,dorul de tot ce e AL NOSTRU! Nu putem să ne amăgim sufletele,promitîndu-le că plecînd,vom dobîndi mai multe,că vom căpăta o profesie mai avantajoasă,că vom avea un cîştig mai considerabil. Sufletul cere altceva...ceva ce nu se găseşte nici măcar în vîrful unui zgîrîie-nori...El cere înţelegere,duioşie,iubire,căldură,braţe primitoare,ochi sinceri,aer de casă...

Nicicînd,nicăieri,nimeni nu a fost mai fericit decît acolo unde şi-a auzit pentru prima dată mama strigîndu-l pe nume...

P.S: Astăzi,12 mai 2015,acest text a fost publicat în Revista "Noi"!

Libertatea e şi atunci cînd plîngi...

Al Bano & Romina Power - Liberta

Libertatea este o noţiune cu înţeles diferit pentru fiecare din noi,la fel ca fericirea,la fel ca iubirea,la fel ca viaţa insasi…Libertatea e atunci cînd te simti TU în propria-şi piele. Libertatea e atunci cînd vîntul adie prin părul tău şi te stimţi impacat în adîncul sufletului tău. Libertatea este atunci cînd scapi de o zi de muncă grea. Libertatea este atunci cînd privesti cerul senin,fie zi,fie noapte şi înţelegi cît de frumoasă este viaţa. Libertatea este atunci cînd esşi alături de o persoană în prezenţa căreia te poti simţi în largul tău. Libertatea este momentul în care simţi că ai învins!

Dar…libertatea este şi atunci cînd plîngi,cînd te descarci de toata încărcătura negativă ce-ţi face sufletul să se simta restrîns,împovărat,obosit. Atunci cînd plangi,o parte din tine se rupe ţi-ti părăseşte locuinţa sufletului…o parte care te apasă,o parte plina de pesimism. Plînsul este benefic pentru suflet,îl curăţă,îl purifica,îl intăreşte. Lacrimile spală totul. Lacrimile îţi oferă posibilitatea să faci curat prin inimă,sa aduci totul la o culoare imaculată. Dupa plîns,totul capătă un alt aspect în interiorul nostru. Totul renaşte. Totul se întăreşte!

E nevoie să plîngem,pentru că altfel, sufletul ni s-ar usca. Şi pămîntul necesită din cînd în cînd,o ploaie răcoroasă care să-l spele toate urmele negre lăsate de trecători. Aşa e şi în suflet…se usucă de la prea multă indiferenţă,devine greu de prea mult noroi,îl apasă prea multe pietre,îl sufocă praful usutrător,devine neputincios,slab,încărcat de prea mult negativism. Atunci,el are nevoie să se descarce,să-şi reverse veninul,să se cureţe. Aşa se nasc lacrimile. Din prea mult năduf sufletesc,din prea multă tristeţe acumulată şi tăinuită într-un colţ de suflet. Dacă n-am plînge,nu ne-am elibera. Am deveni mult prea frustraţi,mult prea tăioşi,mult prea aspri. Pentru că lipsa lacrimilor,ne face pietroşi,ne face săraci,ne transformă în nişte vulcani care erup lavă şi distrug totul. Pentru că…tot ce e în lumea asta,are nevoie să se descarce. Iar tot ce e viu şi respiră,o face prin plîns. Căci şi asta e o formă de libertate…

Inima și Rațiunea.

De cate ori v-ați întrebat cui să dati cuvîntul?

Ce ar trebui sa ascultăm? Pentru că în interiorul nostru întotdeauna se aud două ecouri, întotdeauna se dă o lupta între doi EU…Și poate că Eul învingător este cel care ar fi trebuit să fie pierzător. Sau invers…

Rațiunea vede lucrurile obiectiv. Înțelege totul, pînă și ceea ce ar trebui să omită. Inima, în schimb încearcă să vadă doar partea pozitivă a lucrurilor, ea se axează întotdeauna pe sentimente făra a lua în calcul consecințele acelor sentimente. Nu există punte intre cele două…Sunt la poluri opuse, fără a găsi un punct comun. Inima nu acceptă uneori realitatea dură. Ea trăiește printre visuri dulci, încercînd  să le împlinească. Se luptă pentru o lume mai bună. Ea încearcă să nu nedreptățească pe cineva, să nu lase vreun suflet plîngînd. Uneori trece cu vederea anumite detalii negative. Pe cînd rațiunea vede și înțelege toate lucrurile pe care inima refuză să le vadă și să le înțeleagă. Ea gîndește la rece și încearcă să-și pună cuvîntul, intervenind în alegerile inimii.  Nu s-au înteles niciodată, mereu s-au contrazis. Inima e naivă pe cînd rațiunea e realistă.

Însă există și momente în care rațiunea rămîne în umbră și nu mai funcționează. Apare fericirea. Un sentiment benefic pentru inimă, dar nefast pentru rațiune.

Fericirea dăunează rațiunii, pentru că, omule drag, fiind turmentat de aroma-i dulce, faci niște alegeri greșite, ale căror consecințe le va plăti rațiunea mai tîrziu. Și vei ajunge să regreți. Să regreți pentru că nu ți-ai dat seama că nu toți oamenii care asistau la fericirea ta, erau chiar oamenii care se bucurau cu adevărat de ea. Vei regreta pentru că vei realiza că din dorința de a fi bun ai fost considerat naiv și s-a profitat de bunătatea ta excesivă. Vei regreta pentru că vei înțelege că nu trebuie să alegi cînd ești fericit, nu trebuie să iai decizii privind viitorul cînd ai mintea tulburată de-un pahar cu bucurie, nu trebuie să vezi totul roz doar pentru că sufletul ți-e îmbrăcat în haine de sarbatoare.

Inima simte…și e bine s-o asculti, dar inima fără rațiune e ca un an fără primăvară. Este nevoie de o concordanță între cele doua. Este nevoie ăsă le stabilim o relație amicală pentru a putea lua decizii de comun acord, căci  mai apoi niciun EU să nu aibă de suferit.

Nu știu daca eu am răspunsul concret la întrebarea: “Pe cine să ascultăm? Inima sau rațiunea?”, dar cred că daca am lua decizia ascultandu-le pe ambele, ar fi o decizie cît de cît corecta…

Eu am ales să gîndesc cu inima și să accept cu mintea.

Și ține minte: “Nu decide cînd ești fericit. S-ar putea ca hotărîrile luate să nu fie la fel de roz ca fericirea în sine!”

Marinela Lungu

11.01.2015

Craciunul

E seara si afara ninge. Intunericul a acoperit strada cu o mantie neagra creand bezna. Focul arde mocnind iar eu stau la masa gandurilor mele. Ele imi tin mereu companie. Nu ma simt niciodata singura…Pentru ca intotdeauna sunt singura cu mine! Este seara de Ajun iar eu simt o emotie specifica acestei perioade. Timpul de afara corespunde perfect cu sarbatoarea ce isi anunta venirea. E cald in casa si frig afara. Craciunul inseamna miros de familie si sentimentul linistii in suflet. Daca suntem impacati cu noi insine,suntem impacati cu toti din jur. Astazi eu vreau sa ma simt impacata si sa zambesc chiar daca nu am dispozitia necesara. Vreau sa traiesc Craciunul ca o stare de spirit,nu neaparat ca ceva obligatoriu de sarbatorit. Cu adevarat sarbatoare este atunci cand sufletul ti-e imbracat in sarbatoare si-l ninge cu emotie si bucurie. Focul arde mocnind si-mi amintesc ca in asa mod arde si inima uneori…sfarsiata de durere. Insa astazi ninsoarea Craciunul a stins si focul inimii. Vreau sa ma simt libera. Vreau sa ma simt impacata. Vreau sa ma simt fericita. 

Sarbatorim Nasterea Domnului in fiecare an,dar  uneori uitam sa ne deschidem inima pentru a-L primi,insa nu uitam niciodata sa ne deschidem gurile pentru bucate cat mai gustoase. 

Craciunul este pentru a ne purifica sufletele si pentru a o lua de la capat mai puternici si mai pasnici. Este sabatoarea magica,pentru ca este sarbatoarea plina de lumina,credinta si bunatate! 

Craciun binecuvantat tuturor!