Ca
o lacrimă de dor ce se prelinge pe un obraz umbrit de tristețe,
Ca
un zbucium neogoit ce înlănțuie sufletul într-o neliniște profundă,
Ca
o ploaie de stele pe un pământ uscat,
Ca
o frunză rămasă fără copac,
Ca
o ploaie fără un pământ căruia să-i potolească setea,
Ca
o pasăre fără cuib în plină iarnă,
Ca
un fulg ce nu are o palmă caldă unde să se topească,
Ca
un cer fără soare,
Ca
o primăvară fără flori,
Ca
o iarnă fără fulgi,
Ca
o vară fără albastrul mării,
Ca
o toamnă fără frunze,
Ca
o poezie fără autor,
Ca
o singurătate absolută într-o lume absurdă –
Așa
mi-e Toamna asta.
Așa
e dincolo de cortina de ploaie de la geamul inimii.
Așa
e dincolo de tăcerea de marmură a sufletului ce caută, așteaptă și suspină…
Marinela Lungu
17.10.2020
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu