A dat în floare liliacul (povestea videoclipului)

A dat în floare liliacul... 

Când am scris al doilea roman, am fost copleșită de tot felul de emoții contradictorii. Am privit întregul subiect pe care îmi doream să-l abordez din toate unghiurile. Am trăit fiecare stare a personajelor pe propria piele și știu cât de mult a plâns sau a râs fiecare dintre ele. Decizia pe care am luat-o după ce l-am finisat de scris a fost să nu dezvălui mai nimic despre el. Asta am și făcut. Titlul, subiectul, esența este încă o enigmă pentru cititori. Ceea ce știu sigur este că fiecare dintre cei care îl vor citi, se vor regăsi... Mai mult sau mai puțin, dar se vor regăsi. Poate că unii nu vor recunoaște, pentru că e dureros, dar știu sigur că ceea am scris și descris, are legătură cu fiecare dintre noi.

     Pentru a vă intriga pe voi, cititorii, dar și pentru a vă introduce în atmosfera romanului, am hotărât să filmez un videoclip. Ideea e mai veche, dar dorința de a-l vedea realizat, a rămas la fel de vie. Așa că, am scris un text care nu pot spune sub nicio formă că ar fi un rezumat al romanului, ci miezul lui, esența exprimată altfel decât într-o povestire cu fragmente și alte dezvăluiri. E adevărat că l-am scris într-o manieră filosofică, dar nu întâmplător... Mi-am dorit să exprime cât mai bine emoția răvășitoare de la final, pentru că este un final care trece prin toți porii. 

     Ne-am mobilizat repede și în două zile am pregătit totul pentru filmări: am înregistrat vocea pe o melodie superbă (Céline Dion - My Heart Will Go On (Piano Cover), am gândit un scenariu pentru text și locurile unde vom filma. Deși a fost prima mea filmare, m-am simțit deschisă, pentru că fiecare cuvânt pe care îl rosteam, era trecut prin mine, era simțit și trăit. Vedeam, auzeam și simțeam tot ce trebuia să exprim în fața camerei. Până la urmă, cred că arta este soră cu melancolia. Una rezultă din cealaltă. 

     Îmi doresc să ajungă la inimile voastre ceea ce am scris și redat în videoclip și, inclusiv, romanul în curs de apariție. totodată, țin să-i mulțumesc încă o dată lui Demetrius (Fălești Movie Productions) pentru profesionalism și receptivitate! 

Iată textul:

„      A dat în floare liliacul...

     Îi simt parfumul de la geamul aburit de tristețea în care ecoul bucurii se pierde ca într-un pustiu.

Primăvara își cânta melodia înălțătoare, dar inima mea e surdă și n-o mai aude.

Mă uit în zare și văd cum florile zâmbesc cerului senin. Numai liliacul rămâne înlăcrimat...

     Tu, floare fidelă a iubirii mele

Doar tu îi păstrezi amintirea între petalele firave,

Doar tu porți susurul clipelor edenice,

Doar tu mai ai și astăzi picături de rouă la tulpină...

     De-atunci și până acum s-a scurs o eternitate în care plânsul s-a contopit cu ploaia într-un dans haotic de sentimente. De atunci și până acum, zilele seamănă mai mult cu nopțile. Iar nopțile – au culoarea liliacului...

     Se mai aude și astăzi un strigăt înăbușit în tăcere, o rugăciune aproape șoptită în amurgul unei seri în care am îngenuncheat pentru a mai cerși încă o clipă, încă o secundă, încă o răsuflare...

Astăzi, timpul din clepsidră îmi pare mai sec ca niciodată. Nisip încins de arșița vremii în pustiul în care toate florile au murit. O viață de om sugrumată de legile pământene care strivesc bucuria ca și cum ai strivi o petală firavă care abia a prins a crește și a înflori...

Astăzi, sufletul meu s-a transformat într-un altar în care răsună doar cântecul Îngerilor de pe aleea în care liliacul ne-a zâmbit amândurora la începutul unei primăveri.

Astăzi, amintirea ta îmi e icoană pentru inimă.

     Mă plimb printre frunzele toamnei care mi te-a luat și înțeleg că viața este cel mai frumos prilej de a iubi și cel mai bun – de a suferi pentru ceea ce iubești.

     În larma stelelor care pictează pe cer imaginea unei iubiri irepetabile, aud tăcerea plină de șoaptele tale zbătându-mi-se în piept ca o durere, ca o plăcere, ca o eliberare...

     Vântul ia în zbor petalele de liliac. Ecoul râsului tău îmi străbate sufletul într-un tumult de emoții și sentimente răvășitoare. Tu ești în fiecare timp și anotimp. Biserica inimii mele își deschide porțile către Veșnicie și te cheamă înapoi. Parfumul de liliac îmi inundă făptura. Odată cu el, intri și tu, respectându-ți promisiunea pe care mi-ai făcut-o atunci când ți-am strigat cu glas disperat: Să nu mă lași!

     A dat în floare liliacul...

     Parfumul lui îmi îmbată din nou sufletul plin de tine. Doar de tine... "

Marinela Lungu

15.05.2017