Plouă.
Mă sufoc în
potopul propriilor gânduri.
La ceas de
noapte – apus singuratic.
Ce triste
sunt străzile scăldate în ploaie!
Ce triste
sunt sufletele scăldate în lacrimi!
Nelămuriri
hoinare mă apasă ca o piatră grea
Pe inimă.
Și stări
confuze, nostalgii târzii
Într-un
amestesc de dureri de gheață
Mă-nfășoară,
mă zdrobesc.
Nemilos,
cuvintele mă spintecă
Precum o
armă grea, ca de război.
Să strig,
să fug – n-am cum, n-am unde,
Căci mă
sufoc în potopul propriilor gânduri
La ceas de
noapte – apus singuratic.
Marinela Lungu
11.12.2021
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu