miercuri, 3 noiembrie 2021

Fără răspuns

De ce, oare, ai plecat? În care dimensiune a vieții să te caut? Unde să te aștept, ca să poți veni? Dacă-ar exista un loc, o zi, un moment în care-aș ști că pot să te văd, aș abandona tot ce înseamnă realitate, și aș veni numai ca să mai văd o dată ochii tăi și să simt căldura privirii tale. Mă pierd în căutări zadarnice, printre frunze care nu fac decât să-mi amintească că nu ești, printre întrebări care mă macină și sapă adânc în inima mea. Încerc să-mi mențin echilibrul în lumea asta abrsurdă. Încerc să privesc înainte, chiar dacă totul e ceață și fum pentru mine. Încerc să râd și să-mi înăbuș strigătul lăuntric. Uneori ies învingătoare, dar la ce bun, dacă eu tot tristă rămân?

Nu pot să mă amăgesc la nesfârșit și să neg absența ta. Mă întreb adesea, dacă într-adevăr, viața e formată din perioade: mai triste, mai fericite, mai dulci sau amare. Și dacă-ar fi așa, speranța că va urma și acea perioadă luminoasă, mă menține la suprafață.

Amintirea, rugăciunea și speranța sunt singurul mod prin care pot să fiu cu tine. Amintirea ține de trecut și te regăsesc mereu acolo, cu acea seninătate inconfundabilă. Rugăciunea e prezent: aici, acum, clipă de clipă. Te port în rugăciuni și te simt constant în sufletul meu. Ești gura mea de lumină, atunci când simt că mă sufoc. Iar speranța e viitorul... Pentru că în adâncul inimii mele, eu încă sper că o să vii. Nu știu când, nu știu cum, dar dacă va mai fi să întâlnesc vreodată ochii tăi, înseamnă că fericirea nu e un mit.

Dar așteptarea e cruntă. Rece. Ca o toamnă în care frunzele își părăsesc copacii cu indiferență, iar aceștia privesc, neputincioși, într-o tăcere dureroasă, prin care își acceptă destinul de a rămâne singuri. Dar cel mai dureros nu este neapărat să rămâi singur, ci să te simți cu adevărat singur: să înțelegi că nu poți pune pe umerii nimănui ceea ce te macină și nu e nimeni care să înțeleagă de ce în suflet plouă, bate vântul, e frig și pustiu...

De ce oare, nu ești? De ce nu vii măcar în vis să mă asculți? De ce nu vii măcar pentru jumătate de oră, să scoți câte un spin din sufletul meu? Să asculți picăturile de ploaie... Să oprești furtuna... Să chemi soarele... Să cânte Îngerii... Să deschizi Porțile Raiului... De ce? Fără răspuns.


Marinela Lungu

03.11.2021

 

Un comentariu:

  1. Când l-am găsit pe Dr.Ogaga, aveam o nevoie disperată să-l aduc înapoi pe fostul meu iubit. M-a părăsit pentru o altă femeie. S-a întâmplat atât de repede și nu am avut niciun cuvânt de spus în această situație. M-a părăsit după 3 ani fără nicio explicație. Îl contactez pe Dr.Ogaga prin contactul său și El mi-a spus ce trebuie să fac înainte să mă poată ajuta și am făcut ce mi-a spus, după ce i-am oferit ceea ce și-a dorit, a făcut o vrajă de dragoste pentru a ne ajuta să ne întoarcem împreună. La scurt timp după ce și-a făcut vraja, iubitul meu a început să-mi trimită din nou mesaje și s-a simțit îngrozitor pentru ceea ce m-a supus. A spus că am fost cea mai importantă persoană din viața lui și știe asta acum. Ne-am mutat împreună și el a fost mai deschis față de mine decât înainte și a început să petreacă mai mult timp cu mine decât înainte. De când m-a ajutat dr. Ogaga, partenerul meu este foarte stabil, fidel și mai aproape de mine decât înainte. Recomand cu caldura Dr.Ogaga oricui are nevoie de ajutor. E-mail: ogagakunta@gmail.com
    1) Vrăji de dragoste
    2) Vrăji de dragoste pierdută
    3) Vrăji de divorț
    4) Vrăji de căsătorie
    5) Vraja de legare.
    6) Vrăji de despărțire
    7) Alungați un Iubit trecut
    8.) Vrei să fii promovat în biroul tău/ Vraja de loterie
    9) vrei să-ți mulțumești iubitul
    Contactați acest om grozav dacă aveți vreo problemă pentru o soluție de durată
    ogagakunta@gmail.com

    RăspundețiȘtergere