Cine sunt eu să te pedepsesc?

N-am să-ți pun păcatele pe un cântar, obligându-te să plătești pentru ele. N-am să-ți amintesc insistent despre tot ceea ce ai greșit, despre tot ceea ce n-ai făcut sau despre lucrurile pe care le-ai făcut, deși nu trebuia. Nu voi arunca cu reproșuri murdare, cu venin și n-am să te înjunghii pentru a-mi potoli durerea. Nu voi vorbi despre tine ca despre un om mârșav, urât și detestabil, pentru că, în acest caz, aș vorbi mai mult despre mine, decât despre tine. Nu te voi amenința, nu te voi șantaja, nu voi încerca să mă răzbun sau să te pedepsesc pentru invidie, pentru lipsă de respect, pentru fățărnicie, pentru falsitate, pentru vorbe amare, pentru bârfe, pentru atitudine înjositoare. 

În definitiv, cine sunt eu să te pedepsesc? Cu ce drept să vin în fața ta și să te supun judecății? Cine sunt eu să mă cred superioară și să îmi atribui dreptul de a pedepsi, de a umili, de a critica? Cine sunt eu, încât să-mi permit să fiu cea care te face să plătești pentru greșelile tale?

Fiecare om duce propria desagă de greșeli. Și pe parcursul vieții, plătește, într-un fel sau altul, pentru ele. Eu am greșelile mele, suferințele mele, durerea mea, deziluziile mele. Nu am timp să-ți fiu călău sau judecător. Nu-mi permit. Judecata vine de la Dumnezeu. Iar El, alege de cele mai multe ori, să ne ierte, să ne mai dea o șansă, să ne ajute să înțelegem unde am greșit și cum să ne îndreptăm greșeala, nu să ne condamne la moarte, să ne pedepsească crunt și să ne priveze total de lumină, mântuire și dragoste.

Dumnezeu ne face să conştientizăm unde am greșit. Ne arată calea pentru a îndrepta greșeala. Dar nu ne omoară. Ne dă o lecție și prin urmare – o nouă șansă.

Iar eu… cine sunt eu ca să te pedepsesc? Te las în compania faptelor tale care, de la un moment dat, vor prinde glas în conștiință, iar odată cu trecerea timpului vei înțelege unde ai greșit, cu cine ai fost nedrept, ce ai pierdut și ce ai învățat…

Marinela Lungu

22.06.2021