Cine să ne înțeleagă pe noi?

Cine să ne înțeleagă pe noi, îndrăgostiții imposibilului,

Ce se ascund în marmura de fier a unei realități abstracte?

Trăim în întunericul unui vis tăinuit sub steaua cea polară

A unui cerc pragmatic și închis.

Murim în fiecare zi tăcut, subtil sub ochii încrustați cu gheață

Ai unor spectatori de piatră în bezna unui teatru întinat.

Cine să ne înțeleagă pe noi, bolnavii unui dor absolutist,

Cu inimile bandajate în tifon corosiv ?

Stăm la poarta unui cimitir cu vise antice, pierdute

Îngropate sub cântarea Zeilor de altădată.

Meditația adâncă nu-i răspuns la vreo-ntrebare,

Întrebările sunt multe. Timpul, însă, - răspuns n-are.

Cine să ne înțeleagă pe noi, îndrăgostiții de lună,

Ce trăiesc într-o dilemă, mai mereu încorsetați

Într-o jalnică durere și un plânset dezolant?

E o lume tristă, cu-a sa de fier cortină,

O scenă mică, un lemn aproape putrezit–

Decor bizar și piese învechite cu mult prea mulți actori

Ce se înghesuie să-ncapă în cadrul cel obscen

Să mai rămân-o amintire... Pe un perete, undeva,

Într-o istorie pierdută, banală și comună.

Unde să-ncăpem și noi, cei îndrăgostiți, cei bolnavi,

Noi...cei îndrăgostiți...?

Cine să ne înțeleagă pe noi?

Marinela Lungu

24.01.2017