În plină vară, în mijlocul
arșiței care ne confirmă faptul că vara e încă cu noi, mi-e dor de-o vară de
odinioară...
Mi-e dor de clipe ce nu le-am
trăit, de zâmbete pe care nu le-am simțit, de trăiri care nu mi-au cuprins
sufletul. Mi-e dor de soarele ce încălzește, nu doar mistuie. Mi-e dor de
timpul pe care îl simți nu doar trecând, ci și umplund golurile din suflet...
Mi-e dor de libertatea de a fi, de a simți, de a crea, de a îmbrățișa clipele
cu puterea unui zâmbet sincer și neforțat.
Mi-e dor de curcubee ce confirmă
faptul că nu e prea târziu. Mi-e dor de discuții lungi, de zile pline... Mi-e
dor de tot ce-a fost și nu poate să mai fie... Mi-e dor de parfumul clipelor de
cândva. Mi-e dor să-mi fie potolit măcar puțin dorul...
Dar timpul nu se-ntoarce. Și
nici nu se oprește. Iar dorul continuă să doară, să ardă și să ne amintească de
faptul că, în ciuda tuturor viselor care se aștern și se cer a fi
împlinite...nimic nu va mai fi ca altădată. Nimic nu va mai fi ca-n visurile
frumoase în care ne încredem. Nimic nu se va schimba. Nimic nu va reveni...
Niciodată!
Marinela Lungu
28.07.2016
La tine sensibilitatea se îmbină mai mult decât perfect cu profunzimea, draga mea... Bravo!
RăspundețiȘtergereMulțumesc mult!
Ștergere