Lansarea romanului "Singură cu mine" de Marinela Lungu

Joi, 13 octombrie, 2016 - în incinta Bibliotecii Municipale "B.P Hașdeu" din Chișinău a a avut loc lansarea romanului meu de debut - Singură cu mine. Oameni frumoși la chip și suflet adunați la un eveniment pe care mi l-am dorit cât se poate de frumos. 

A fost o zi ploioasă și posomorâtă, însă mă bucur că am reușit s-o facem senină și productivă! Sper că fiecare invitat a avut posibilitatea să petreacă timp frumos, să-și adune gândurile, să vadă și să asculte ceva frumos, să se bucure, să se relaxeze, să se detașeze de griji și probleme...

Evenimentul a fost susținut de interpreta Cezara, care a și susținut un recital muzical, încântând publicul cu faimoașele șlagăre precum "Să nu mă lași", "Întoarce-te la mine" și "Tu să nu crezi".

Este de menționat și faptul că în deschidere, interpretul de muzică populară Vasile Mereuță a cântat două piese (doine de suflet) care, de asemenea au cucerit publicul: Bogatul și săracul și Cântă cucu-n Bucovina.

Invitați de onoare au fost scriitorii Aurelian Silvestru (scriitor, psiholog, pedagog, director-fondator al Liceului de Creativitate și Inventică Prometeu din Chișinău), Vladimir Beșleagă (scriitor, publicist, jurnalist) și Leo Bordeianu (recenzor al Revistei NOI, scriitor, poet). 

Despre romanul "Singură cu mine" au vorbit scriitorii menționați anterior, familia, dar și profesori și prieteni. La finalul evenimentului invitații au avut parte de o ședintă de autografe, dar și poze.

Vă mulțumesc din suflet pentru prezență, susținere și încredere! Sper că nu v-am dezamăgit așteptările și că ați avut parte de o zi frumoasă! În curând va fi postată și filmarea integrală. 

Aici pot fi vizionate reportajele de la Jurnal Tv și ProTv Chișinău.

Marinela Lungu

18.10.2016

Photo: Natalia Cobzac

Mai multe fotografii aici.

În conflict cu propria persoană

De regulă, atunci când ne supărăm pe cineva, căutăm a sta cât mai departe de persoana respectivă. Căutăm să ne îndepărtăm, s-o evităm, să nu intrăm în contact cu ea. Fie că ne-a rănit, fie că ne-a supărat, fie că ne-a dezamăgit. Ne îndepărtăm și refuzăm s-o vedem, să-i vorbim, să ne vorbească sau să ni se apropie. Ne doare și este firesc...

Este chiar o atitudine corectă și demnă comparativ cu cea în care, cauți să te răzbuni, să te cerți, să arunci cu reproșuri, să cerșești explicații și scuze inutile. Omul diplomat își va căuta de treaba lui, se va retrage și nu va face multă gălăgie care într-adevăr nu-și are rostul...

Dar ce se întâmplă atunci când ești supărat pe tine însuți? Ce se întâmplă atunci când te dezamăgești, când îți provoci suferință, când îți înșeli visurile, dorințele, aspirațiile? Ce se întâmplă atunci când calci pe propriile-ți sentimente, pe propria-ți inimă și zdrobești o dragoste irepetabilă sau distrugi o fericire incomparabilă?

De tine însuți cum să fugi? Unde să te ascunzi? Cum să te îndepărtezi? În acele momente ai vrea să te separi definitiv de ceea ce ești și să nu te mai întorci niciodată la eul care ți-a provocat atâta suferință... Simți că nu mai ești bine în propria ta piele, simți că ceea ce ești nu te mulțumește și că ceea ce ai realizat nu te împlinește. 

Uneori e mai ușor să suporți pe cineva, decât să te suporți pe tine însuți. Adesea ne condamnăm, ne pedepsim aspru și începem să ne interzicem fericirea cu ambele mâini, să ne credem nedemni de emoții pozitive, de trăiri calde, de oameni frumoși. Contribuim esențial la nefericirea noastră, în loc să facem invers.

Greșim de multe ori. E firesc. Suntem oameni. Dar nu ne putem condamna o viață pentru o greșeală. Atunci când ne rugăm lui Dumnezeu pentru iertare, trebuie să iertăm și noi. Atât pe cei din jur, cât și pe noi înșine. Nu putem cere de la Creator ceea ce noi nu putem face. Și dacă o facem, atunci s-o facem până la capăt. Dacă iertăm pe deplin, atunci să uităm pe deplin. Nu putem afirma că am uitat un rău, o greșeală sau o dezamăgire continuând să ne-o tot amintim, să ne autobicium prin ea sau să tot invinovățim pe cineva. Putem ierta doar până acolo unde putem uita.

Cum să trăim în total dezacord cu cei din jur și cu noi înșine? Cum să purtăm războaie pe ambele fronturi fără a face pace cu trecutul, cu oamenii, cu toate? Cum să nu ne oferim încă o șansă? Cum să trăim pe jumătate bucuriile și dublu suferințele? Nici măcar Dumnezeu nu-și dorește o astfel de pedeapsă pentru noi. E necesar să iertăm. Să iertăm și să mergem înainte... Conflictele, atât interioare, cât și exterioare nu pot decât să ne tulbure liniștea și stabilitatea, pe când iertarea poate aduce până și dragostea și chiar împlinirea...

Marinela Lungu

07.10.2016

Lansarea romanului meu "Singură cu mine"

• Un moment extrem de așteptat și visat care în sfârșit va avea loc - Lansarea romanului meu "Singură cu mine"
• Evenimentul va fi moderat de interpreta Cezara care va și susține un recital muzical.
• Invitați de onoare: scritorii Vlaimir Beșleagă, Aurelian Silvestru și Leo Bordeianu.

Data și ora: 13 octombrie începând cu orele 13.00
Locația: Biblioteca Centrală "B.P Hasdeu."
Intrarea este liberă!
Toți iubitorii de lectură sunt așteptați să petreacă timpul frumos în lumea literaturii!


„ E atât de uşor să te îndrăgosteşti, să te avânţi într-o fericire imaginară şi să
cazi în mrejele unui vis frumos care îţi creşte aripi şi te învaţă a zbura… Dar
cât de greu e să-ți revii și să realizezi că inima îţi arde în focul unei
iubiri bolnăvicioase. E cumplit ca, din senin, o fericire să se transforme
într-o durere...”
Singurătate, iubire, visuri,  iluzii, deziluzii, dezamăgiri, luptă, mister…Care va fi deznodământul?
Romanul “Singură cu mine” oferă toate răspunsurile.

Marinela Lungu

03.10.2016

Prima mea apariție la TV.

Prima mea apariție la TV. Câte emoții! Și când mă gândeam la toți acei oameni care mă urmăresc și au încredere în mine... Pe lângă ei, cu siguranță au existat și oameni necunoscuți care au privit emisiunea. Îmi doream să las o impresie plăcută, să nu dezamăgesc nimănui așteptările și să fie și aici un început cât se poate de bun.
Unii spun ca aproape nici nu mi-au sesizat emoțiile la cât de liber am vorbit. Au existat, emoții chiar au existat. Dar erau frumoase și calde! Am primit multe mesaje de încurajare, ceea ce mi-a stimulat încrederea. Libertatea vorbirii nu se datorează lipsei emoțiilor, ci dragostei pentru literatură, scris și implicit, pentru romanul meu (3 la număr, însă deocamdată doar unul tipărit). A fost o discuție plăcută. M-am simțit atât de bine, încât n-am simțit deloc trecerea timpului. Mă aflam într-o lume pe care o iubesc: acolo unde se discută subiecte frumoase, unde se vorbește despre cărți și scriitori. Adică, despre valori. Ce poate fi mai frumos? 

Mulțumesc Gloriei Gorceag pentru dialogul cald, întregii echipe "Cine vine la noi?" pentru invitație, celor de acasă care m-au privit și m-au susținut și tuturor celor care au încredere în mine! Voi face tot posibilul să nu dezamăgesc!
De cum am ieșit din studio-ul emisiunii, m-au "invadat" apelurile și mesajele, adăugându-mi înc-o doză mare de emoție. Simt că s-a meritat! Nimic nu e în zadar și totul abia începe...

Atunci când îți găsești scopul, drumul și ceea ce te reprezintă, găsești totodată și modalitatea de a merge înainte...mereu înainte! Aveți încredere în voi înșivă! Nu vă ignorați visele! Singura cale pentru a le împlini este lupta. Nimic nu e imposibil, dacă dorești, crezi și speri!

Materialul video poate fi urmărit aici: Marinela Lungu – Cine vine la noi? (28 septembrie 2016)

Marinela Lungu

29.09.2016

Mergem peste suflete

Zi de zi devenim din ce în ce mai avari. Tot ceea ce avem este insuficient, iar tot ceea ce are cel de alături ni se pare că e mai bun. Ne folosim de oameni de parca-ar fi niște obiecte de unică folosință. Profităm de răbdarea și bunătatea lor, apoi le lovim obrazul, îi înjunghiem pe la spate, îi părăsim și îi bârfim. Atunci când cineva ne sădește flori la picioare, noi le strivim. Preferăm gunoiul, nulitatea, non-valoarea. Preferăm să devenim cruzi și duri. Preferăm să scuipăm și să plecăm. Deseori avem impresia că, aruncând cu murdărie în oameni ne ridicăm cu mult deasupra lor. În realitate, coborâm mai jos decât am fost vreodată. Omul nu se înalță prin prostie și mediocritate, ci prin cultură și înteligență. Cel care stă și bârfește nu înseamnă că e bun sau mai bun, ci că se simte neputincios și slab. Nu găsește nicio cale demnă de înălțare, de aceea preferă s-o facă într-un mod josnic – ponegrind pe alții, în ciuda faptului că ei pot fi chiar oamenii care i-au ajutat și susținut. Atunci când omul are impresia că a urcat o treaptă mai sus, el are tendința să uite că a pornit de jos. Nimeni nu poate ajunge să zboare fără să „decoleze” de la pământ. Și la orice înălțime n-ar reuși să ajungă, la un moment dat se poate prăbuși (tot pe pământul de unde a decolat), poate ajunge acolo de unde a pornit, se poate întâlni cu cei pe care i-a batjocorit. 

Nimeni nu rămâne veșnic sus, precum și nimeni nu rămâne o veșnicie jos, în întunecime și pustietate. Toate au un timp, un termen de valabilitate. Nimic nu e pentru totdeauna. Există și momentul în care vom ajunge din nou de unde-am pornit, fiind nevoiți s-o luăm de la capăt. 

Viața este un circuit care nu se oprește niciodată. Și atunci când ne va impune s-o luăm de la capăt ne vom ciocni de oamenii de care ne-am bătut joc, de vorbele veninoase și răutăcioase cu care am aruncat în ei, de faptele mârșave prin care ne-am manifestat la un moment dat rănind pe alții...

Așa se întâmplă că noi, oamenii, ajungem să mergem peste suflete, să nu ne pese, să uităm binele făcut și să-l răsplătim cu răutate, invidie sau batjocură. Așa se întâmplă că nu ne interesează nimic altceva decât ceea ce ne-ar avantaja pe noi și ceea ce ar fi favorabil doar pentru propria persoană.

Mergem peste oameni, mergem peste suflete, strivim inimi care ne-au adăpostit, înșelăm încrederea ce ne-a fost oferită, uităm de cei care ne-au ajutat, ne-au promovat, ne-au susținut, cu scopul de a ne demonstra superioritatea, competența și capacitățile. Dar... cu părere de rău, astfel nu facem decât să ne demonstrăm lipsa de demnitate, moralitate, tact, omenie și recunoștință.

Un om nu este superior prin cuvintele înjositoare pe care le poate arunca în cel de alături, și astfel să-l rănească, ci prin cele cu care ar putea să-l înalțe, să-i aducă un zâmbet, o speranță, un strop de încredere și astfel să-l vindece...

Marinela Lungu

23.09.2016

Și totuși...e Toamnă...

Și totuși, frunzele cad, ruginesc, se usucă...
Și totuși, vântul bate și-i frig...

Și totuși, cerul plânge...

Și totuși, sufletul se tânguie...

Și totuși plouă...

Și totuși, miroase a nostalgie, a dor, a tristețe...

Și totuși natura moare încet...

Și totuși, amintirile dor, rutina obosește, așteptarea rănește...

Și tutuși, inima suspină...

Și totuși se lasă ceața, se simte miros de fum, se aude sunetul ploii...

Și totuși e trist și pustiu...

Și totuși...e toamnă...

Și totuși...e Toamnă...

Marinela Lungu

19.09.2016

În urma mea

Eu pot să înțeleg, pot să uit, pot să iert, pot să trec cu vederea, pot să aștept, pot să am răbdare, pot să cred, pot să iubesc, pot să ofer, pot să fiu.

Acolo, pentru tine, lângă tine. Pot să te susțin, pot să te sfătuiesc, pot să te ajut. Pot să te adăpostesc în sufletul meu și să-ți ofer acolo un loc aparte, doar al tău. Îți pot oferi afecțiune, prietenie, sprijin.
Te voi înțelege și vor încerca să fiu cât mai bună pentru tine, astfel încât să-ți fiu de folos. Dar asta nu-ți dă dreptul să te folosești de mine. Pot fi extrem de caldă și sufletistă. Pot fi implicată și prezentă. Îți pot oferi părți considerabile din mine. Te pot asigura cu tot ce am mai bun în mine. Însă pot deveni și rece. Nu rea, nu răzbunătoare, nu bârfitoare, ci rece și total absentă. Iar asta depinde de tine…

De felul în care tu vei prețui ceea ce eu îți pot oferi, de felul în care tu te vei comporta, de felul în care tu vei reacționa la ceea ce sunt, la ceea ce-ți dau. Nu sunt fățarnică, nu sunt materialistă. Nu aștept să mă răsplătești, să-mi faci favoruri, să-mi aduci onoruri. Nu aștept nimic decât sinceritatea comportamentului tău și autenticitatea cuvintelor pe care le rostești. Nu vreau să am alături o marionetă dispusă să-mi joace teatru, iar apoi să plece. Dacă vei fi tu, dacă vei valora ceea ce-ți ofer, dacă vei fi onest/ă, dacă vei fi corect/ă, mă vei păstra lângă tine exact în forma inițială: caldă, afectuoasă, dispusă să ofer tot ce am mai bun. Dar dacă mă pui față-n față cu trădarea, cu mișelia, cu fățărnicia, așteaptă-te să primești din partea mea răceală. Nu pentru că eu voi dori asta, ci pentru că tu vei declanșa răceala în mine. Voi ridica un zid între noi. N-o să-ți reproșez nimic niciodată. N-o să te învinuiesc. N-o să-ți cerșesc explicații și scuze inutile. Pur și simplu vei înceta să exiști pentru mine. Nici nu-ți vei da seama când și cum am dispărut din viața ta, căci o voi face tăcut și diplomat, fără gălăgie și fără a ridica în aer praful murdar de pe străzile unde ai provocat furtuna...
Poate la un moment dat vei realiza, dar va fi prea târziu, căci vei fi deja…în urma mea.

Text: Marinela Lungu
Photo: Roberto Isidorio

12.09.2016