Știu că drumul prin viață nu e ușor. Lumea pare să fi
îmbrăcat veșminte gri. Timpul pare să nu mai aibă timp. Bucuriile par să nu mai
vină, iar necazurile se întețesc. Știu că oboseala ne definește pe toți. Știu
că fiecare visează un colț de lume în care să se refugieze. Știu că fiecare își
plânge, undeva în umbră, visele ruinate...
Dar mai știu că există o forță divină. Știu că Dumnezeu
nu ne uită în ciuda păcatelor noastre. Știu că există o balanță care, într-un
final, va trebui să se încline spre fericire. Oricât de târziu, dar se va
întâmpla...
Sărbătorile de iarnă ne bat la ușile inimilor. Acele uși
prăfuite cu lacăte ruginite. Acele uși care scârțâie și aproape putrezesc
de atâta nesiguranță, oboseală, necaz și deziluzie. Însă, fii îngăduitor,
dragul meu suflet, și înmoaie-ți pensula în ultima cămară cu vopsea. Știu că
ți-a mai rămas un strop de speranță undeva. Vopsește-ți ușa inimii. Deschide-o.
Fă să intre lumină. Cu tot greul și amarul pe care îl porți, gândește-te că nu
totul e pierdut, chiar dacă te simți pierdut. Eu vreau să cred că există o
palmă în care cad toate lacrimile noastre, iar Cineva le numără și, cu
siguranță, ni le va recompensa.
Poate nu acum. Dar va fi! Nimeni nu rămâne uitat. Orice
necaz e o încercare.
Fii răbdător, suflete! Nu-ți pierde din credință, din
bunătate, din nădejde. Ieri a durut, astăzi mai doare, iar de mâine rănile vor
începe să se tămăduiască...
Vin sărbătorile! Alungă necazurile! Alungă supărările!
Marinela Lungu
27.12.2017
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu