Mi-e frig

Mi-e frig atunci când simt că răceala se așterne între oameni. Mi-e frig atunci când văd că omenia se transformă în egoism. Mi-e frig atunci când văd că dragostea se transformă în indiferență. Mi-e frig atunci când aud oameni declarându-și iubire fără a o simți, fără a-i percepea profunzimea și esența. Mi-e frig atunci când unii încearcă să-și mușamalizeze adevăratele chipuri și să se prezinte drept cine nu sunt. Mi-e frig atunci când văd cu câtă ușurință știu a da cu piciorul în cei care i-au ajutat, i-au susținut, i-au fost alături...

Mi-e frig atunci când lumea se transformă într-un loc închis, neîncăpător, obscur. Mi-e frig atunci când realizez că ninsoarea indiferenței nu contenește să ne acopere inimile care, pur și simplu, au uitat să-și mențină focul lăuntric aprins. Mi-e frig atunci când văd cum pomul vieții devine tot mai desfrunzit. Mi-e frig atunci când simt că lupta devine prea grea, prea dură. Mi-e frig atunci când văd cum, brusc, oamenii devin orbi și surzi.

Mi-e frig atunci când sentimentele frumoase devin scrum. Mi-e frig atunci când valorile dispar. Mi-e frig atunci când speranța moare într-o lacrimă. Mi-e frig atunci când oamenii nu mai știu cine sunt, încotro s-o ia, în cine să se încreadă. Mi-e frig atunci când simt că Universul Frumosului se prăbușește. Mi-e frig atunci când văd cum cei din jur nu mai cred în sacralitate. Mi-e frig atunci când simt că frigul nu se mai sfârșește...

Marinela Lungu

25.11.2017