Inima – cufărul plin de taine
nedeslușite niciodată pînă la capăt. Adînc, ca o mare. Uneori prea plin,
alteori prea gol. Uneori scufundîndu-se, alteori ținîndu-se la suprafață.
Uneori pierdut, alteori regăsit.
Inima știe să dosească în
fiecare ungheraș cîte o amintire. Și o așează pe fiecare la locul potrivit.
Unele în față, altele mai spate. Pe unele își dorește să le păstreze, pe altele
să le ascundă cît mai adînc pentru a uita de ele, căci o rănesc, o supără și o
înțeapă. Cîte le suportă, cîte la rabdă, cîte le ascunde...pe toate le adună,
de parcă ar avea spațiu nelimitat. Cu toate că-i atît de mică și fragilă,
reușește să păstreze nu numai cele mai mari bucurii, ci și cele mai mari
suferințe.
Chiar dacă unii oameni o
iubesc, iar alții o disprețuiesc, inima îi păstrează pe toți. Niciunul nu
pleacă fără a lăsa urme. Niciunul nu rămîne fără amintire în cămara inimii. Ea
pe toții îi adună, și chiar dacă pe unii ar vrea să-i risipească, așa cum s-a
risipit ea de-atîtea ori, totuși calcă pe mîndrie și-i păstrează, acolo,
într-un ungheraș dosit. Ea are momente-n care bate ca un clopot în zi de
duminică, de parcă-ar chema îngerii să vină să-i aline durerea, s-o mîngîie și
s-o ia în brațe. Își deschide porțile, așteptînd să i se reverse lumină în
interior, căci tot ea transmite lumina și-n exterior.
Oricît de grea i-ar fi povara,
o duce pînă la capăt. Oricît n-ar fi călcată, reușește să se ridice și să se
înalțe. Toate astea, pentru că are o putere nebănuită. Putere pe care o ia din
dragoste de oameni și de lucruri frumoase. Cu toate că atît dragostea, cît și
frumusețea-n lume sunt tot mai rare, inima are darul de a le căuta fără
oboseală, de a le găsi chiar și-atunci cînd par a fi inexistente și de a le
păstra chiar și-atunci cînd par a fi imposibil de păstrat. Pentru că doar ea, inima, este cea care
dăinuie viață, naște sentimente și le înalță spre Cer. Așa se naște Veșnicia.
Doar cîntecul inimii e auzit de îngeri. Doar prin glasul inimii Îi putem vorbi
lui Dumnezeu. Doar cu ochii inimii putem vedea adevărata frumusețe. Și doar cu
inima putem simți adevărata dragoste!
Inima este un adevărat univers
plin de mistere. Lacrimi neplînse, cuvinte nerostite, bucurii netrăite pînă la
capăt, amintiri ce bîntuie, oameni plecați, răni adînci...Și printre toate
astea, rămîne loc și pentru o mîngîiere caldă, o atingere cutremurătoare, un
sărut sfios, dar dulce, o strîngere de mînă puternică, o îmbrățișare-n care se
ascund toate visurile, toate gîndurile, toate rugăciunile și toate sentimentele
din interior...
Marinela Lungu
31.03.2016
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu