vineri, 24 iulie 2015

Bătaia și strigătele

Într-o seară mai răcoroasă de vară stăteam afară privind un grup de copii cum se jucau alergînd pe stradă. La un moment dat un băiețel a început să plîngă puternic. M-am apropiat să văd ce s-a întîmplat,crezînd c-a fost lovit de unul dintre camarazii săi,însă descoperisem cu totul altceva: în timp ce alerga, băiețelul pierduse un stick pe care-l avea în buzunar. 

-Despre ce fel de stick este vorba?,l-am întrebat văzînd că nu se poate liniști.
-Unul mic,subțire și negru,mi-a răspuns.
-Nu plînge,sunt lucruri mult mai importante decît un stick.

Însă băiețelul nici nu mi-a auzit cuvintele. El căuta cu disperare prin iarba umedă,scormonind pînă și în pămînt. Ceilalți copii au început să-l ajute,însă mi se părea cu totul imposibil să găsești un lucru atît de mic prin iarba care era crescută considerabil. Băiețelul totuși căuta plîngînd în hohote.

-O să mă bată,a spus el printre suspine.

În acel moment sufletul mi se strînse la un loc și nu mai puteam spune nimic. Un nod mi se ridicase în gît și acolo îmi rămăsese toate cuvintele. Simțeam cum mă cuprinde o stare de nespusă tristețe și în același timp îmi doream să găsească acel stick,pentru a fi scutit de cîteva palme dure.
M-am aplecat imediat și am început să caut și eu prin iarbă,însă pur și simplu mi se părea imposibil să mai găsim acel stick pe care nici măcar nu-l văzusem și deși habar nu aveam cum arăta,îmi doream să-l pot ajuta. Într-un final băiețelul și-a găsit stick-ul,și-a șters lacrimile și a plecat imediat acasă. Mă bucurasem mult,știind că băiețelul scăpase și el de o pedeapsă.

Însă doar o parte din mine se liniștise,căci cealaltă se alarmase mai tare. Și nu pot să nu mă întreb nici acum de ce este nevoie să-ți lovești copii pentru niște lucruri care își pierd oricum din valoare cu trecerea timpului. Oricît de important ar fi fost acel stick(sau orice alt lucru),oare el merita zbuciumul unui copil de vîrstă fragedă care s-ar fi dus acasă tremurînd de frică pentru că avea să o primească?
Oare acel stick merita lacrimile copilului care nu avuse o intenție rea? Da,sunt știu că astfel de lucruri nu trebuie lăsate la îndemîna copiilor,pentru că se pot fi pierdute(ca în acest caz),însă uneori se poate întîmpla inevitabilul. Mai știu că copii au nevoie de educație...și într-adevăr,și de pedepse cîteodată. Însă fără bătaie. Sunt sigură că dacă i s-ar explica cu mai mult calm și blîndețe,orice om ar intra în esența cuvintelor. Nu e nevoie neapărat să strigi ca să te faci auzit,pentru că mai tîrziu cuvintele și mai ales strigătele tale ar putea avea un efect nefast asupra omului respectiv. Nu este necesar să te răstești pentru a explica ceva. Și nu e nevoie să lovești,pentru că Dumnezeu ne-a oferit mîini pentru a ajuta,pentru a mîngîia și pentru a ne fi mai ușor,nu pentru a lovi. Iar dacă le avem pe ambele și mai ales sănătoase,trebuie să prețuim acest dar. Picioarele de asemenea ni le-a dat pentru a merge,pentru a ne putea deplasa și pentru a nu fi nevoiți să depindem de cineva. Iar copii...ni-i oferă pentru a ne binecuvînta și pentru a ne umple sufletele cu iubirea Sa. 
Omul este defapt,mediul în care trăiește,oamenii cu care trăiește și interacționează,cuvintele care i se adresează și modul în care este tratat. Un copil la care s-a strigat mai mereu,care a fost lovit,batjocorit și lispsit de căldură...va crește un matur frustrat,agresiv,obișnuit să strige,nu să vorbească calm. Pentru că totul depinde de mediul în care crește, și mai ales de modul în care este tratat.

Nu mai strigați,încercați să vă controlați vocile și vulcanul din interior. Cu toții avem probleme,griji și stresuri,însă nicio problemă nu este mai mare decît problema lipsei de iubire,de mîngîiere și compasiune. Anume această problemă distruge omenirea. Pentru că un strop de iubire și liniște,ar ușura orice alt gînd negativ...

Marinela Lungu
24.07.2015

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu