joi, 16 aprilie 2015

Nevoia de lacrimi


Sunt lacrimi pe care le înghiţi în sinea ta fără să le dai frîu liber vreodată. Poate pentru că dor prea mult. Sunt lacrimi pe care ai dori să le îngropi în pămînt decît să le îngropi în suflet, căci datorită lor pămîntul ar rodi ceva, în schimb, sufletul s-ar usca de amărăciune. Sunt lacrimi ce-ţi zgîrîie pereţii firavi ai inimii pînă cînd aceasta se rupe în mii de bucăţi. Sunt lacrimi care curg fără a întreba dacă e momentul potrivit şi alte lacrimi care nu vor să curgă, chiar dacă simţi necesitatea să plîngi. Sunt lacrimi la fel de benefice precum ploaia. Îţi curăţă sufletul de păcate şi suferinţe adunate în timp, dar sunt şi lacrimi care ţi-l distrug, ţi-l sugrumă, ţi-l înnegresc. Sunt lacrimi care nu pot fi plînse,p entru că-s prea grele şi mai sunt lacrimi care curg cu uşurinţă, pentru că-s tămăduitoare...Sunt lacrimi ce exprimă o emoţie caldă ce-ţi înfăşoară sufletul într-un balsam de vise colorate, iar altele, sărate care-ţi adaugă o cantitate mare de amărăciune în inimă. Sunt lacrimi care te mîngîie, te alină, te uşurează, dar sunt şi lacrimi care te împovărează cu tot mai multe gînduri ce-ţi răpesc liniştea interioară. Sunt lacrimi pe care le plîngi şi simţi că-ţi este sufletul mai curat...însă mai sunt şi lacrimi care îţi murdăresc interiorul cu amintiri ce ar trebui uitate, pentru că dăunează mai mult. Sunt lacrimi ce le verşi atunci cînd îţi aminteşti de vremuri frumoase, dar sunt şi lacrimi care îţi amintesc de vremuri urîte. 

Lacrimile sunt bucăţi din suflet ce se rup şi valsează pînă ajung pe obrazul tău umbrit de griji şi probleme...acel obraz care cere să fie curăţat, căci prin curăţarea lui se curăţă şi sufletul însetat după apa ce cade sub formă de lacrimi. E nevoie de lacrimi, pentru că ele înseamnă pocăinţă şi purificare. Sunt lacrimi de tot felul. Mai calde şi mai reci, mai benefice şi nocive, mai dureroase şi mai tămăduitoare. De orice soi, lacrimile au menirea să ne vindece. Sufletul lipsit de lacrimi este un pămînt din deşert unde nu mai plouă, nu mai creşte nimic şi nu mai este înconjurat de nimic decît pustietatea în care se află. 

E adevărat că lacrimile exprimă de cele mai multe ori durere...o durere tăinută, dar după ce lacrimile cad, lumina în suflet răsare, căci anume lacrimile fac loc pentru acea lumină care caută să pătrundă în fiecare suflet...

Nu există suflet care să nu aibă nevoie de lumină, prin urmare nu există suflet care să nu aibă nevoie de lacrimi...

Marinela Lungu
16.04.2015

P.S: Astăzi, 20 iulie,acest articol a fost publicat în numărul 7 al Revistei NOI!



2 comentarii:

  1. Poti sa imi lasi un e-mail sau iti las eu? nu stiu daca folosesti dar iti las macar un cont de facebook https://www.facebook.com/adi.sas.5682 sa imi trimiti un mesaj sa intram in contact.

    RăspundețiȘtergere
  2. Frumos articol! As dori sa discutam si sa imi dai posibilitatea sa te sponsorizez cu un domeniu.Multumesc

    RăspundețiȘtergere